Undercover

Capitolul 4

Ajung cat pot de repede in centrul New York-ului, acolo fiind sute de persoane, extrem de iritate din cauza mortii celor doua victime. Incerc sa ma infiltrez printre persoane, ca sa ma pot apropia de corpurile fara suflare, dar fara sa-mi arat insigna si sa-mi spun numele nu am avut nicio sansa. Sper sa nu fie Harry pe aici, misiunea asta imi pune indentitatea in pericol, si am venit exact asa cum am plecat, fara sa ma deghizez in vreun fel. Deghizare, ce fel suna... Nu pot sa cred ca Harry este mana in mana cu acest idiot, care pe langa faptul ca din cauza lui am ajuns orfana, continua sa ucida oameni pe banda rulanta, din plictiseala, sau datorita mirajului banului. Ce om normal ar taia capul victimei, doar ca sa se semneze? Vrea sa domine, sa ne sperie, sa ne ameninte ca si noi putem ajunge la fel. Vreau sa-i demonstrez ca nu sperie pe nimeni, dimpotriva, imi da un motiv in plus sa lup, sa-l distrug, si de ce nu ? Sa sfarseasca si el in semnatura lui afurisita. Ajung langa cele doua victime, jumatatea ramasa de cap, avea striatii, de parca ar fi incercat sa le faca piele de peste. Corpurile le erau goale, pe corp avand desenata o stea mare, in varful stelei fiind facut din sange semnul focului. Ce imaginatie sadica. Nu vreau sa stiu daca semnele astea au fost facute inainte sau dupa ce victimele au fost ucise.

Imi simt inima batand cu putere si tresar cu putere cand imi simt bratul prins. Cand ma intorc il vad pe Will la fel de scarbit si intr-un fel induiosat ca si mine. E o himera, un animal acest Hamer. Trebuie sa-l distrug cu orice pret, in momentul de fata asta fiindu-mi singurul scop. M-am uitat la Will si am vazut pentru cateva secunde lacrimi in ochii lui. Nu, nu trebuie sa plangem oricat de are ne-ar durea, nu suntem facuti pentru a plange, suntem facuti sa-i razbunam pe cei ce patesc asa ceva.

-Will, esti bine? Imi pun bratul peste mana sa in care avea nenumarate foi.

-Da, Clarisse. Uite, stiu ca nu este momentul, doar ca am aflat de misiunea ta, Styles poate fi pe aici, mai bine pleaca. Du-te la birou, investigam noi, nu e nevoie de tine, imi arunca cuvintele in fata si ma lasa fara raspuns. Trebuie sa vorbim, ne vedem la 8 la tine.

-Dar, Will... nu ma lasa sa-mi termin propozitia ca se intoarce cu spatele la mine si pleaca. Nu pot sa cred... O sa iasa rau, pot presimti asta. Las totusi gandurile cu mine si Will si ii ascult sfatul plecand dintre oamenii ce stateau acolo de parca ar fi fost vreun show sau cine stie ce. Nu inteleg dorinta oamenilor de a admira aceasta tragedie, pentru ca altfel nu o pot numi. In ceea ce ma priveste sunt obisnuita cu asemenea lucruri, semnatura lui Hamer imi este cunoscuta, si nu numai. Imi aduc aminte cand a trebuit sa investighez prima mea crima, sa vad un om mort in fata mea, ucis de cineva, am fost devastata, retraind din nou si din nou cosmarul de acum zece ani, gandindu-ma ca si acesti oameni au familii, sunt persoane dragi care ii asteapta acasa, cand de fapt realitatea este cruda. Dar trecand din ce in ce mai des prin situatii de acest gen, nu imi mai este frica, si incerc sa le vad ca pe niste lucruri normale, sunt oameni care fac rau si punct, fara sa le fie frica de consecinte karmice sau mai stiu eu ce, pur si simplu le pasa doar de ei, si incerc din rasputeri sa nu fiu afectata.

Ma urc in masina si pornesc spre birouri avand inca in minte imaginea celor doua cadavre, lasate acolo, pe jumatate. Mor de nerabdare sa-l nimicesc pe acest, ahh, nici macar nu mai am cuvinte in ceea ce-l priveste, nici macar nu mai am cuvinte in ceea ce priveste toata situatia in care sunt implicata. Ajung rapid, drumul fiind scurt, fara trafic, si urc cat pot de repede treptele spre biroul lui Martin.

-Clara, am vesti foarte proaste, tranteste doua dosare si imi pot de seama cu usurinta ca este vorba despre cele doua victime. Oamenii pe care i-ai vazut tu acolo, Clarisse sunt studenti la medicina. Este foarte posibil sa nu fie Hamer, ci Styles.

-Nu, nu se poate, el a fost la facultate, a stat cu mine. A fost ce-i drept un moment in care a disparut, dar pentru foarte putin timp.

-Clarisse, nu intelegi, nu-i cauta scuze ! Pentru ei oricat de putin este destul de mult, pot face o sumedenie de lucruri in ceea ce numesti tu „putin timp" nu trebuia sa te las sa te ocupi de caz, este mult prea periculos, isi ia ochelarii de la ochi, si isi maseaza tamplele, evident depasit si el de situatie. La auzul cuvintelor lui, ma apropii revoltata de birou, punandu-mi maine de o parte si de alta a acestuia, pregatita sa ma revolt.