- Ai dreptate! Parca mi-e umpic milă de carpul tău perfect care se va face cu nişte vânătăi urâte. rânjesc şi sar pe el. ( la bătaie, nu vă gândiţi la prosti)

   Îl atac din toate părţile, dar îmi blochează fiecare mişcare. El nu încearcă deloc să mă lovească în vreun fel, doar se fereşte. Am reuşit să îi dau un pumn în burtă însă pe mine m-a durut mai tare decât pe el. Dorisem să îl mai lovesc odată, dar n-am reuşit ci m-a lovit el pe mine. Dacă nu erau frânghiile de la ring cădeam, m-am echilibrat şi am sărit în braţele lui trântindu-l la pământ. Nu m-a lăsat să mă ridic ci m-a tras sub el, acesta fiind deasupra mea. Se uită în ochii mei, apoi îşi întoarce capul spre Afrodita ( pitonul meu). Ea era aproape de noi şi Hades, ups Sebastian, a sărit în picioare ridicându-mă şi pe mine. Înainte să o ia la fugă, mă desprind de el şi mă aşez lângă Afrodita, dorind să îi arăt că e fricos degeaba.

- Afrodita! Ce ţi-am spus eu că nu ai voie să ieşi din camera mea până nu te prezint băieţilor! Oricum, Sebastian, ea e Afrodita, pitonul meu. spun şi o mângâi pe cap.

   Sebastian se pune în genunchi lângă mine şi o mângâie. Se pare că micuța mea chiar îl place.

- Wow! Ai un piton! În casă! Eu nu aş rezista!

- Nu ai de ce să te temi. Este foarte prietenoasă și educată. Inafară de ea, mai am un...

- Rose!! Un câine gigantic stă în faţa mea şi nu pare prea prietenos. mă întrerupe Lucas care strigă din sufragerie.

   Mă ridic, îi fac semn lui Sebastian, iar pe Afrodita o pun după gât. Fug pe scări, ajung în sufragerie şi îl văd pe Lucas lipit de perete cu Apollo în faţa lui mârâind nervos.

- Apollo! Lasă! strig eu şi se calmează instantaneu, vine la piciorul meu, luând poziția de gardă.

-Cine sunt ăştia? Stai aşa, ăla e un piton?! strigă uimit Lucas, iar eu rânjesc.

- El este Apollo și ea e Afrodita! Sunt animalele mele de companie și membri de familie. spun zâmbitoare.

-Mereu mi-am dorit un câine! Dar, pentru ce s-a întâmplat, trebuie să îmi faci o favoare, căci dacă tu nu veneai câinele tău mă muşca de bijuterii. spune rânjind.

- Spune! zic țintindu-l cu ochii.

- Îmi vei face rost de o întâlnire cu Mia! rămân cu gura căscată, iar Sebastian râde.

- Ok! E ca şi făcută! spun serioasă şi adaug. Lucas poţi sta tu cu Apollo dacă vrei, îţi las ţie această onoare.

   O sărut pe creştet pe Afrodita şi urc scările în grabă. Îi trimit un mesaj Miei în care îi spun că are o întâlnire cu Lucas, apoi merg în baie. Fac un duș lung şi mă spăl cu gelul meu preferat cu ciocolată.

   Când ies, mă îmbrac şi verific telefonul. Am pe puțin 30 de mesaje de la Mia care spune că nu vrea şi alte chestii pe care nu le bag în seamă. Dar în ultimul scrie :" Bine!! Mă dau bătută!! " . Zâmbesc mulțumită, apoi le invit pe ea şi Shara să doarmă la mine.

   Este 19:20 şi aud soneria. Fug pe scări cu Afrodita în urma mea şi deschid uşa. Prietenele mele sar pe mine şi mă îmbrăţişează.

- Gata, că mă sufocaţi! spun eu şi ele îmi dau drumul. Shara, hai să îţi prezint băieţii, Mia îi ştie deja! după ce zic asta Mia înroşeşte.

   Le trag dupa mine în sufragerie şi râd împreună cu Shara și Sebastian despre feţele îndrăgostiţilor. Lucas rămâne blocat, iar Mia îşi dă o şuviţă după ureche şi îşi muşcă buza. Mă gândesc şi întrerup totul cu întrebarea mea:

- La ce fel de film ne uităm, dragilor?

- Horror! strigă toţi, iar eu m-am albit la faţă.

- V-ați aliat toți împotriva mea!

    Shara stă pe fotoliu, eu lângă Sebastian şi Mia lângă Lucas pe canapea. Am pus filmul "Ziua morţii ". Iar din prima scenă am ţipat şi am sărit în braţele lui Sebastian punându-mi capul pe pieptul său. El mă ia în braţe şi mă sărută pe frunte. Stau tot filmul aşa până când mi se face sete şi merg în bucătărie. După puţin timp 2 braţe protectoare mă îmbrăţişează pe la spate şi El îşi pune capul pe umărul meu.

- Ce mă fac cu pisicuţa asta fricoasă? întreabă si mă sărută pe gât.

- Dacă mai spui ODATĂ că sunt fricoasa de pocnesc! spun mai mult în şoaptă.

- Ce îmi faci tu mie? Acum ascult de o fată! Mi-ai furat inima din prima clipă când te-am văzut şi nu vrei să mi-o dai înapoi. Dar nu mă supăr. spune si urcă cu săruturile până la maxilar.

- Ce pot să spun?! Am talentul ăsta. zic şi râd încet.

   Mă întoarce cu faţa la el şi se apropie de mine până când sunt la un centimetru distanţă de el. Îmi şopteşte un ' Te plac mult de tot' şi îmi ia în asalt buzele. E primul meu sărut! Şi sunt fericita că îl am cu El. Mă muscă de buza inferioară cerându-mi permisiunea. I-o accept, şi el îmi cercetează fiecare milimetru din gură. Începe un război între gurile noastre. După câteva clipe ne despartim unul de altul. Apoi îmi zice:

- Câţi au fost? Câţi ţi-au atins buzele moi?

- Doar tu! Tu ai fost primul!

   Rânjeşte şi mă ridică, punându-mă cu fundul pe blatul mesii . Îmi încolaceasc picioarele instinctiv în jurul lui şi mă sărută din nou, dar mai dur. Îl plac la nebunie! Pot să zic că îl iubesc, însă e prea devreme și nici nu sunt sigură.

- Te plac! îi spun când ne despărţim unul de altul...

Încă un capitol terminat!!
Vă rog sa imi daţi vot si poate si coment. ♥♥♥

Vipera rozWhere stories live. Discover now