Before

21.Cel mai mare vis al tău?

     Am sărit de pe capota mașinii încercând să îl înfrunt, dar era cu un cap mai înalt decât mine și asta era intimidant.
    Eram doar la câțiva centimetri distanță unul de celalalt, și deja știam amândoi ce se întâmplă când suntem atât de aproape.

     — Ochii tăi, Rylee. Ochii ăia albastri şi reci sunt teribil de atrăgători.

     Şi-a înclinat capul într-o parte, ca şi cum ar fi vrut să mă analizeze dintr-un alt unghi.

     — Şi gura aia criminală.

    Speriată nu atât de vorbele lui, cât de faptul că o parte din mine răspundea pozitiv la ele, m-am dat înapoi.

     — Gata! Am plecat de aici.

     Dar n-am făcut-o. Simţeam nevoia să mai spun ceva. Adunându-mi gândurile, am încercat să-mi dau seama ce simţeam că ar trebui să spun. De ce era atât de ironic cu mine şi de ce se purta de parcă aş fi făcut ceva ca să o merit?

     — Se pare că ştii multe despre mine, am spus într-un final. Mai multe decât ar trebui. Se pare că ştii exact ce să spui că să mă faci să mă simt prost.

     — E uşor cu tine.

     Brusc s-a aprins furia în mine.

     — Și atunci de ce faci asta? Ce ți-am făcut atât de rău încât să fi atât de rece și ironic cu mine? 

     — Ce fac greșit?

     — Chestia asta, că mă provoci.

     — Mai spune o dată „provoci". Gura ta arată provocator când o spui.

     — Am terminat cu asta. Se pare că a fost o mare greșeală să vin aici, i-am aruncat nervoasă.

     Am iesit din garaj și l-am auzit pe Rainer râzând din spatele meu în timp ce urcam în mașină. Imediat ce am turat motorul de câteva ori, mi-am deschis telefonul și am apelat-o pe Jess.

     — Rylee? Tonul vocii ei mă făcea să cred că era surprinsă.

     — Da, spun. De ce ești așa surprinsă? 

     — Pot sa te sun eu mai târziu?

     — Jess! A răsunat vocea groasă de pe fundal.
   Am făcut ochii mari, ridicând o sprânceană deși ea nu putea vedea asta.

     — Ești cu Nick? De data asta, eu eram cea uimită.

     — Da, Rylee. Te sun mai târziu, îmi spune apoi încheie apelul.

   Las telefonul pe scaunul din dreapta si plec de pe loc.
     Am lăsat telefonul pe scaunul din dreapta și an plecat de pe loc.

     Când am ajuns în apropierea casei, luminile aprinse din casă mă înfricoșau, dar mă gândisem că probabil lăsasem lumina aprinsă când am plecat de acasă.
   
      Parchez mașina în fața casei și cobor pregătind cheile. Ușa se deschide imediat ce pun mâna pe clanță, fără să folosesc cheile. Asta mă speria și mai tare. Puteam declara un jaf dacă lucrurile nu erau la locul lor. În sufragerie nu era nimic deranjat, așa ca am urcat la etaj și am împins ușa de la dormitor, mi-am aruncat lucrurile în pat și mi-am scos câteva haine cu care să mă îmbrac după dușul lung și relaxant pe care mi-l doream.

   Când am deschis ușa băii, am simțit cum aburii fierbinți m-au lovit în față.

     — Tu cine ești?

     În fața mea stătea un băiat brunet, bine făcut, cu un prosop înfășurat în jurul taliei. S-a întors spre mine, făcându-mă să dau înapoi pănă ajunsesem cu spatele lipit de ușa băii. Un străin îmi invadase casa și ajunsese cumva să se relaxeze în locul meu în duș, iar eu îl priveam uimită sau cel puțin așa arâta reflexia mea în oglindă.