Before

13.Demonstrează că mă urăști.

     — Ști ce cred eu? M-a întrebat iar eu am ridicat din sprâncene de parcă îi ceream deja un răspuns. Te gândeai la mine. Și când te gândești la mine simți cum adrenalina îți trece prin vene și o senzație care te nemulțumește extrem de tare, se stabilește...acolo, spune el aplecându-se și sprijinindu-și un umăr de dulap, cu brațele încrucișate.

     — Te înșeli amarnic, bolborosesc.

     — Eu nu mă înșel niciodată, Rylee.

     Poate că avea dreptate cu faptul că simțeam adrenalina în vene atunci când mă gândeam al el, dar ce senzație care mă nemulțumea? Acolo unde?

     — Te înșeli acum. Pentru orice există un început.

     Și-a încleștat maxilarul împingându-se în dulapuri. Am tresărit când s-a apropiat mai mult de mine și își puse mâinile pe dulap, de o parte și de alta a capului meu, privind în jos spre mine, si făcându-mă să uit să mai respir.

     — Pleacă, am spus strângând din dinți.

     Aș fi vrut să țip la el, să îl fac să plece, însă rămăsesem înțepenită și nu puteam să scot niciun sunet. Chiar dacă refuzam să îmi ridic ochii în pământ, simțeam cum căldura privirii sale mă tortura în timp ce el mă privea de sus, amenințător. Rainer își mișca capul încercând să îmi prindă privirea, iar buzele sale erau la câțiva milimetri de fața mea.

      — Rylee, ți-am mai spus că dacă te voi atinge vreodată, va fi pentru că tu o să îți dorești, spune el cu o voce joasă.

     Își apropie mai mult buzele de mine iar căldura respirației sale îmi învălui fața. Mă pierdusem în gânduri, recunosc. Era aici ca să vorbim despre ce îi făcusem Lolei? Era aici ca să vorbim despre ce îmi doresc eu?

     — Îți dorești, nu-i așa? L-am auzit întrebând din nou.

     La naiba, Rylee! Revino-ți!
Privirea lui devenea tot mai ezitantă, în timp ce eu încercam să mențin contactul vizual. O parte din mine era pe cale să spună da, dar cealaltă era uimită de cât de toantă puteam fi.

     — Nu mă face să te urăsc mai tare decât o fac deja, am cedat eu într-un final.

     — Nu mă poți urî, îmi spune în timp ce îmi îndepărtează o șuviță umedă de păr de pe umăr. Reusea să fie atât de calm și să controleze situația, în timp ce eu nu îmi găseam locul.
     Se înclinase ușor ca să îmi întâlnească privirea, iar ochii meu erau ațintiți spre buzele lui. Întinde unul dintre brațe deasupra capului meu și își sprijini palma de ușa dulapului ca să își apropie fața mai mult de ea mea.

     Erau doar câțiva milimetri între noi, puteam să jur. La naiba, nu îmi puteam muta privirea de la buzele lui. M-am apropiat de el, dar într-un moment de ezitare, Rainer se dă înapoi câțiva centimetri.

     — Demonstrează-mi că mă urăști. Acum.

     — Nu trebuie să îți demonstrez nimic, aproape am mârâit.

     — Nu poți să o faci.

     Șoapta lui ușoară, liniștitoare îmi mângâie fața. Dacă nu erau cuvintele lui tăioase, tonul pe care le rostite mă putea liniști. Eram pe cale să renunț? Eram pe cale să îl sărut chiar acolo? Nu înțelegeam ce se întâmpla cu mine și de  unde apăruse adrenalina pe care o simțeam în vene.
     Înghețasem din nou. Ajunsese felul meu de a încerca să rămân tare pe poziții în preajma lui și să nu scot în evidență faptul că acum o secundă eram pregătită să îmi arunc armele și să cedez pentru un sărut.

     — Rylee Pirce!

     Trezită brusc din transa ciudată pe care o crease Rainer, mi-am ridicat ochii ca să văd ca doamna antrenor, împreună cu jumătate din echipă, ne priveau de la celălalt capăt al vestiarului.
     Știam că trebuia să spun ceva dar nu îmi găseam cuvintele. Rainer era aplecat spre mine iar eu abia mă vedeam. Știam că asta nu arâta deloc mine, mai ales după petrecerea de aseară când lumea credea că ne sărutasem.

     — Sunt alte locuri în care să faceți asta. Doamna antrenor vorbii cu mine apoi se uita spre Rainer.

     — Afară, Devon!
     Vorbi printre dinți, iar fetele care o înconjurau chicoteau cu mâinile la gură. Rainer mă îmbrânci, afișând un zâmbet superior în timp ce părăsea vestiarul trecând printre fetele ce stăteau în fața ușii.

     — Fetelor, mergeți acasă. Și tu, Rylee.

     La naiba! Se pare că am scăpat ieftin. Îmi simțeam pulsul cum tuna în urechi. M-am îmbrăcat repede și mi-am strâns parul umed într-un coc înainte să îmi târăsc fundul acasă.
     Imediat ce am ajuns pe holul principal, am văzut-o pe Jess ieșind din biroul doamnei antrenor.

     — Hei, mă opri ea. Am vorbit cu antrenoarea. I-am spus ca Rainer te-a luat prin surprindere și ca nu îl chemase nimeni acolo. Îmi pare rău că te-am abandonat, a spus ea.

     — Mulțumesc, spun fiind copleșită de un val de relaxare.

     — Părinții tăi te așteptă în față, a adăugat ea înainte să se facă pierdută pe celalalt coridor.