Eu încă te iubesc - Cristina Chiperi

6. Încă nu te-am îmbrățișat azi

— Nici mie să mă duc la cheerleading. Clarisse e fără îndoială cea mai enervantă fată din lume, am zis îndepărtându-mă un pic pentru a-l putea privi în ochi.

Eram atât de aproape; singurul lucru asupra căruia reușeam să-mi îndrept atenția erau buzele lui frumoase.

— Nu, din lume e prea puțin. Hai mai bine să zicem, din întreg universul.

Evident că era binedispus și-mi plăcea să-l văd așa. Îmi plăcea să-l văd fericit pe cel mai bun prieten al meu. Ne-am desprins din îmbrățișare și am ieșit din aulă.

— Ne vedem curând, a spus imprimându-mi un sărut tandru pe obraz.

— Pe curând, am răspuns și de-abia Dylan s-a întors, că eu m-am pus pe fugă ca să ajung în sala de sport cât mai repede posibil.

Întârziasem deja cinci minute, Clarisse m-ar fi dat afară sau mi-ar fi interzis să vin la următorul meci de fotbal. Să fiu sinceră, eu un pic speram să se întâmple așa, uram s-o fac pe ridicola în fața întregii școli. Mama mea, totuși, n-ar fi fost deloc bucuroasă și m-ar fi pedepsit probabil, învinuindu-mă pentru o absență atât de gravă.

Când am intrat în sală, fetele se aranjau în cerc ca să înceapă exercițiile.

— Sanders! a strigat Clarisse văzându-mă.

— Îmi pare rău. M-a reținut profesorul, am mințit.

Nu puteam să zic: „Scuze, dar am stat și-am spus glume cu prietenul meu cel mai bun", m-ar fi dat afară în mai puțin de două secunde.

— Schimbă-te și vino repede aici. Îți aduc aminte că în curând vor începe competițiile și va trebui să apărem la toate meciurile. Nu vreau să roșesc din cauza ta, aproape că a strigat.

N-am zis nimic, m-am dus repede la vestiar ca să-mi pun uniforma: tricoul bordo, strâmt și scurt până deasupra buricului, cu logo-ul școlii pe el și fustița scurtă de aceeași culoare; dar, din fericire, dacă doream, puteam să îmbrăcăm niște colanți dedesubt. Din douăzeci de fete cheerleader, numai trei ne îmbrăcam așa: eu, Beth și... Caroline. Am zis doar: fata aceea era perfectă. Nu puteam să spun că era o fată ușuratică, ea era exact contrariul: discretă și niciodată vulgară, mereu amabilă.

Câteva minute mai târziu, am început antrenamentul greoi, același pe care-l făceam din primul an de high school. Multe dintre voi se vor gândi probabil că nu aveam motive să mă lamentez, doar mi-am realizat visul de adolescentă americană. Așa gândeau toți de fiecare dată când le spuneam că vreau să renunț la cheerleading. Antrenamentele erau foarte dure, ca și executarea unor acrobații. Desigur, eram admirate și respectate de toți, nu ne arăta nimeni cu degetul, dar în același timp eram socotite pe nedrept fete ușuratice, pentru o seară și gata. Nu le era ușor băieților să înțeleagă că nu eram absolut deloc genul acela de fete.

— Azi Clarisse pare mai cu draci decât de obicei, a zis Beth când tocmai ne-am întors în vestiar.

— Fata aceea e nebună. Nu am mai lucrat niciodată atât de mult în patru ani de școală.

Ne-am schimbat repede și, după ce mi-am luat rămas-bun de la Beth, m-am dus la antrenamentul băieților pe terenul de fotbal în aer liber.

Făceam acest lucru de când Dylan a început să joace fotbal, adică de când eram mici. Era un fel de obișnuință pentru mine să privesc ultima parte a antrenamentului, apoi să mă întorc acasă împreună cu el.

L-am urmărit pe Dylan alergând, înscriind, aruncându-se la pământ, ridicându-și marginea tricoului ca să-și șteargă fața transpirată, făcând glume ciudate cu mingea împreună cu ceilalți băieți. Apoi privirea mea l-a întâlnit pe Tyler, care se relaxa pe bancă. Bea din sticla lui de apă și într-un anumit moment și-a vărsat-o pe cap ca să se împrospăteze.

Aș fi preferat s-o fac eu, dacă aș fi avut în mână o sticlă cu apă clocotindă. M-ar fi bucurat mult așa o scenă.

Antrenorul a fluierat și toți s-au apropiat de el ca să-i asculte obișnuitul discurs despre punctualitate, droguri, alcool și alte lucruri care le puteau face rău sportivilor săi.

Domnul Roger era un antrenor foarte bun, ținea mult la elevii săi, știa să fie sever și bun la momentul potrivit, și numai datorită lui băieții au reușit să câștige turneul de anul trecut.

Când dumnealui și-a încheiat discursul, am deschis gura să-l strig pe Dylan ca să știe că eram acolo și-l așteptam, dar cineva m-a întrecut.

O voce de înger i-a pronunțat numele, atrăgându-i atenția.

— Dylan!

Caroline a intrat pe teren și se apropia de el.

Cum numai Dylan a văzut-o, chipul i s-a luminat ca și cum ar fi văzut o creatură mitică materializată din nimic. Și-mi era foarte greu să recunosc, dar Caroline era anume așa: prea perfectă pentru a aparține acestei lumi.

Am hotărât să nu mă amestec și să-l las pe cel mai bun prieten al meu să fie fericit cu fata pe care o dorea. Păreau făcuți unul pentru altul.

Caroline îl privea timidă și continua să se mute de pe un picior pe celălalt; Dylan chicotea neîncetat și își trecea mâna prin păr, semn că era nervos și-i era frică să nu spună ceva nepotrivit.

Îi priveam de departe, mă făceau să mă gândesc la perechile din filmele romantice, care se sărută sub ploaie și care-și încheie certurile tot sărutându-se.

— Vai, uite cine-i aici! Micuța, dar matura Sanders care se lasă prezentată necunoscuților și cunoaște denumirea unei băuturi alcoolice, a zis Tyler, ieșind de pe teren și apropiindu-se.

Nici n-am cuvinte ca să descriu furia ce m-a cuprins. M-am gândit la Beth și la cum a tratat-o nemernicul acela. Unicul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să mă apropii și să-i trag o palmă.

— Ce naiba te-a apucat? a zis, ducându-și mâna la față.

— Ți se pare corect cum o tratezi pe Beth? O cunoști dintotdeauna; sunteți prieteni de când erați copii!

— Ești nebună! Auuu! a zis netezindu-și obrazul.

— Ai meritat-o.

— N-a fost nimic serios cu Beth. Am fost doar niște „prieteni mai speciali", ne-am distrat și atât, a zis foarte relaxat, de parcă Beth era una dintre multele fete care au fost în patul lui.

— Ești serios? Cum poți vorbi despre ea în acest mod? Te-ai folosit de Beth pe când ea credea că o placi cu adevărat!

— Nu-i treaba mea ce-a crezut ea. Și oricum toate au rămas în trecut, așa că nu mai scoate la suprafață povestea asta și nu te amesteca. Sunt chestii între mine și Beth, a zis pe un ton aproape amenințător.

Înseamnă că încă n-a înțeles! Dacă Beth era implicată în ceva, automat eram și eu implicată.

— Tyler, serios îți spun. Dacă mai încerci să faci vreo remarcă nepotrivită despre trecutul vostru sau dacă încerci doar să te apropii de ea, îți jur că am să le trimit la toți poza aceea pe care ți-am făcut-o când aveai șaisprezece ani, l-am prevenit.

— Nu-mi poți face nimic. Încearcă să arăți poza și ai să vezi ce-ai să pățești. Cunosc un lucru care te privește, și sunt sigur că nu ți-ar face plăcere să-l afle o anumită persoană, a spus cu un zâmbet ciudat pe față. Nu vrei să-l pierzi pe Dylan, așa-i? Știu foarte bine ce simți pentru el și n-aș vrea ca micul nostru grup de prieteni să dispară din cauza secretului tău.

Ar fi trebuit să știu că lucrul acela putea fi folosit împotriva mea. Ar fi trebuit să-mi imaginez că Beth, fiind amețită, i-ar fi putut povesti unei persoane despre care se gândea era de încredere.

— Gândește-te bine, Lucy, a zis Tyler depășindu-mă.

Fără să-mi dau seama, m-am pomenit fixându-l pe Dylan care încă vorbea cu Caroline.

Nu puteam sub niciun pretext să-i pierd prietenia.

Era tot ce aveam.