Eu încă te iubesc - Cristina Chiperi

6. Încă nu te-am îmbrățișat azi

— Beth, oprește-te! am ridicat vocea ca să mă fac auzită.

Traversasem aproape tot culoarul și, cu toate că strigam, Beth nu voia să se oprească.

Îmi dădeam perfect seama că purtarea ei bizară se datora nefericitei aluzii făcute de Tyler, dar de ce a afectat-o într-atât? Ce s-a întâmplat așa de important acum câteva luni? Răspunsurile la acele întrebări le puteam afla numai de la ea, dacă aș fi reușit s-o opresc.

Părea absolut hotărâtă să se îndepărteze de mine și să ducă cu ea secretul. Dar ar fi trebuit să știe că atunci când era vorba de ea, aș fi fost în stare să fac orice, chiar și să merg din urma ei prin toată școala.

— Beth, te rog...

Am mărit pasul ca s-o ajung, și când eram destul de aproape, ea brusc s-a oprit.

Atunci i-am întâlnit privirea și am observat lacrimile care-i brăzdau chipul.

— Lucy, nu mai rezist. Mă simt așa de proastă, a zis sughițând.

Clopoțelul care însemna sfârșitul pauzei de prânz a sunat, și să rămânem pe hol nu era cea mai bună idee.

Am apucat-o de mână și am tras-o după mine în camera de baie. Cu siguranță acolo, înăuntru, am fi putut discuta în liniște.

Odată închisă ușa din urma noastră, Beth și-a revărsat toată furia aruncând pe jos rulouri de hârtie igienică, bătând cu putere în ușile cabinelor; părea că și-a ieșit din fire cu totul.

— Îmi explici ce s-a întâmplat între tine și Tyler? am strigat ca să-i distrag atenția.

— Nici nu vreau să-mi amintesc, a zis așezându-se pe podea.

— Dacă te răzgândești, sunt aici! Am observat de ceva vreme un fel de tensiune ciudată între voi doi și vreau să știu ce s-a întâmplat. Sunt prietena ta cea mai bună! Mie poți să-mi spui, am implorat-o.

A respirat adânc și a spus repede:

— Eu și el am făcut-o luna trecută.

Am rămas șocată, nici nu știam că ei doi aveau o relație, cu atât mai mult nu-mi puteam imagina că lucrurile ar fi ajuns atât de departe.

Beth nu a fost niciodată o fată ușuratică. Sau cel puțin speram să nu fi fost.

— Vo... voi doi... ce... cum... hm.

Toate întrebările care îmi roiau în cap au venit una peste alta, și din gură mi-au ieșit numai niște sunete indescifrabile.

— Eram împreună de câteva săptămâni, dar pe ascuns, pentru că nu voiam să știe toți. Într-o seară, ne-am dus la una din petrecerile organizate de cretinii de la școală. Am băut câteva pahare în plus și s-a întâmplat. Ne-am dus la el acasă și am făcut-o. Am pierdut lucrul cel mai prețios cu un imbecil care m-a părăsit în aceeași seară, a spus izbucnind iarăși în plâns.

Anume pentru asta uram eu petrecerile: alcoolul li se urca la cap studenților și ei făceau lucruri absurde, iar uneori le obligau pe fetele mai înfierbântate să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut dacă erau treze. La gândul acesta am simțit că amețesc.

— Nu pot să cred că Tyler a profitat de tine. La urma urmei, ne cunoaștem toți de atâția ani? De când eram mici. Nu m-aș fi așteptat niciodată la ceva de genul acesta de la el, am zis.

— Știam ce fel de poamă e prostănacul. Pentru el nu contează nimeni și nimic. E un nemernic, a spus Beth cu ciudă.

Nu reușeam să cred că Tyler i-a făcut așa ceva lui Beth. Dar dacă lucrurile s-au întâmplat exact așa, și în momentul acela nu mă îndoiam de asta, îl voi face numaidecât să plătească.