Eu încă te iubesc - Cristina Chiperi

3. Cred că ar fi cel mai bine pentru ambii...

— Hei, făceți-mi loc, a zis Tyler, punându-și talgerul pe masă și așezându-se lângă Beth, care a pufnit când l-a văzut.

Nici eu, nici ea nu-l suportam. Îl cunoșteam din primii ani de școală primară, dar nu era o legătură strânsă între noi. Însă eram nevoite să-l răbdăm pentru că era cel mai bun prieten al lui Dylan.

Era tipul clasic, plin de sine și antipatic, care avea un anumit farmec asupra fetișcanelor din primul an.

— Sâmbăta asta, Clarisse Ross organizează o petrecere la ea acasă. Și noi doi ne ducem, îi zise lui Dylan cu emoție.

— Clarisse? Serios? a întrebat Beth surprinsă.

— Cât se poate de serios. Fata aceea organizează niște petreceri fantastice, cu băutură câtă nici nu-ți închipui. Trebuie să mergem neapărat, prietene.

Dylan nu părea deloc convins. Nici eu nu eram. Cu siguranță la petrecere trebuiau să fie tot felul de prostii, dar mai ales, noi doi uram aglomerația.

— Nu pot să cred că va trebui să te suportăm toată seara, a zis Beth clătinând din cap și ținând privirea în jos.

— E aceeași petrecere despre care vorbeai tu? am întrebat-o.

— Din păcate, da.

— Va fi grandioasă, crede-mă. Lucy, sper ca filmul pe care ai să-l privești în seara aceea să fie cel puțin la fel de distractiv ca și petrecerea, glumi Tyler răutăcios.

— Tyler... a intervenit Dylan privindu-l urât, dar pentru mine chiar nu conta, eram obișnuită cu caracterul lui nesuferit.

De data asta, totuși, chiar voiam să-l surprind.

— Nu cred că voi privi vreun film, deoarece și eu voi fi acolo, am spus hotărâtă, câștigând un chiot din partea lui Tyler.

— Tu? Într-adevăr?

— Întocmai, i-am zis iritată de comportamentul lui idiot.

În acel moment, pe lângă noi a trecut Caroline și-și aruncă privirea spre masa noastră.

— Hei, Lucy, mi-a zis apropiindu-se, îmi amintești, te rog, ce trebuie să pregătim pentru proiectul nostru?

Din când în când trăgea cu ochiul la Dylan care părea încântat de zâmbetul ei.

Nu mai suportam să asist la acea scenă, dar ce puteam face? Aș fi vrut s-o urăsc pe Caroline, dar adevărul este că nu reușeam să găsesc un singur factor în defavoarea ei: era foarte frumoasă și părea gingașă și simpatică.

— Hm... desigur! Am să-ți scriu după-amiază, i-am răspuns, schițând cu greu un zâmbet.

— Pe curând.

Caroline s-a dus să se așeze la locul său obișnuit.

— Chiar ai vorbit cu Caroline Powell? a întrebat Tyler.

— Spre regret, a murmurat Beth, dar din fericire nimeni n-a auzit-o.

— Păi da, am spus coborându-mi privirea în salată.

Nu voiam deloc să-mi ridic ochii și să întâlnesc privirea lui Dylan. Știam că dacă aș fi făcut-o, m-aș fi simțit prost.

Pe neașteptate, o mână se rezemă de-a mea și m-au trecut fiorii.

De fiecare dată când mă atingea, corpul meu avea aceeași reacție: fiori.

Fiori puternici. De ce tocmai el?