Una La Un Milion (Pauza nedeterminata)

Capitolul 3

     „O simplă femeie bătrână”

     Erau deja opt ore de când tata plecase. Mama sunase la toate rudele să întrebe de el, iar eu l-am căutat pe la vecini. Nimeni nu îl văzuse în ziua aia. Chiar când mama încerca numărul unei mătuşi, soneria asurzitoare se auzi în toată casa. Ne-am privit preț de câteva secunde şi ne-am repezit amândouă pline de speranță spre uşă. Când ea deschise uşa, în fața noastră stătea un bărbat mulatru îmbrăcat în uniforma poliției cu un carnețel în mână, iar în spatele lui se aflau alți ofițeri şi maşini de poliție.

      — Cassandra Clark? vocea groasă şi atât de necunoscută a bărbatului mă zgâria pe creier.

     — Eu sunt. S-s-a întâmplat ceva? mama se sprijni de tocul uşii năpădită de frică şi emoții.

     Polițistul ne privi cu ochi blânzi, mai ales pe mine, şi apoi deschise uşor gura:

     — Soțul dumneavoastră a...

     — Nu, n-nu se poate! sar speriată în şezut, iar Cora vine repede lângă mine. A fost un vis care mi-a arătat realitatea anterioară. Unul al naibii de bun.

     Îmi plimb ochii împăienjăniți prin cameră ca să mă asigur că acum chiar sunt trează. Îmi masez fruntea cu vârful degetelor şi o pup pe Cora pe creştet ca să o asigur că sunt bine. Privesc ceasul digital al telefonului şi observ că este aproape ora trei. Când Dumnezeu am dormit atât? Şi apoi m-a lovit: i-am zis bătrânei acelea că o să trec după-masa pe la ea. Sar din pat şi mă îmbrac mai decent, îmi trec peria de câteva ori prin claia blondă de păr pe care o leg într-o coadă în vârful capului şi mă îndrept spre uşă.

     — Mergi cu mine? patrupeda se uită la mine şi după câteva secunde vine lângă uşă. Presupun că ăsta e un „da”.

     Cobor în grabă scările, iar jos în bucătărie, o farfurie plină cu mâncare gătită mă aşteaptă. Păcat că este rece.

     — Ai dormit cam mult. concluzionează mama din sufragerie, cu un ton ce sugerează că îşi doreşte să uităm ce s-a întâmplat cu câteva ore în urmă. Unde te duci?

     Mă strâmb cu ciudă la farfuria plină ochi cu cartofi la cuptor şi friptură de pui şi iau doar un măr.

     — Am o întâlnire cu o femeie de vreo şaizeci de ani. Am cunoscut oameni noi azi.

     — E o necunoscută. O să te duci aşa, pur şi simplu? îi arunc o privire dezinteresată femeii care începe să se panicheze din nimic.

    — Nu o să mor! Hai, Cora! deschid uşa şi ieşim împreună în curte.

     La trei după-amiază, căldura este aproape insuportabilă, iar aerul este greu de respirat tocmai din cauza asta. Nu mai stau pe gânduri şi pornesc grăbită spre casa femeii. Țin minte drumul cel bun care mă duce la o locuință albă cu acoperiş roşu. Mică, dar cu o grădină plină până la refuz cu flori colorate din toate soiurile. Predominanți sunt trandafirii şi nişte flori pe care nu le mai văzusem până acum. Sunt multe, multe floricele care stau grămadă şi se întind cam pe un sfert din tulpină, iar pistilul iese în evidență prin mărimea şi forma lunguiață. Ajunsă în fața verandei, pe scările casei, curajul îmi piere brusc. Nu e ca şi cum aş ține cont de ce spune mama, dar dacă are dreptate? La urma urmei e o necunoscută care m-a invitat în casa ei după ce mi-a ghicit jumătate din gânduri. Nimic anormal, nu?