Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Începem descoperirea”
Uşa de culoare maro închis a casei este mare şi înaltă, dar face un zgomot insuportabil când o deschid sau închid, semn că este destul de veche. În fața uşii sunt scările care se asortează cu celelalte culori predominante, maro deschis sau închis şi bej. În stânga este sufrageria, care, ce-i drept, este foarte mare. Un colțar bej şi două fotolii ocupă centrul camerei, în laterale o măsuță de cafea din lemn şi biblioteca în care se află sute de cărți, CD-uri, albume foto şi televizorul. Geamurile înalte sunt acoperite de perdelele groase, grena ce se asortează cu covorul mare şi rotund. În dreapta uşii este bucătăria la fel de mare ca şi cealaltă încăpere. O masă dreptunghiulară tronează lângă geamurile ce lasă la vedere strada principală. Blatul maro deschis în care sunt încorporate aragazul, maşinile de spălat, frigiderul, iar bufetul care desparte masa şi blatul taie bucătăria în două. Un alt perete este acoperit de un dulap de bucătărie în care sigur îşi ține Cassandra farfuriile de porțelan, ustensilele şi alte chestii pe care doar ea le foloseşte.
— Cum ți se pare? se aude din nou vocea sa în spatele meu.
Are un prost obicei să apară în spatele tău şi să înceapă sa vorbească.
— Se putea şi mai bine! îi răspund plictisită, gândindu-mă la vechea casă.
— April...
Vru să continue, dar privirea mea îi dă de înțeles că nu este nevoie.
Păşesc stingherită pe scările ce scârțâie uşor sub tălpile mele, gata oricând să mă feresc de vreun criminal în serie care poate să apară de după orice colț. Sus nimic ieşit din comun. Un hol lung la stânga şi la dreapta, burduşit cu vreo şase uşi albe perfect asortate cu bejul de pe pereți, fără niciun criminal. Analizez puțin încăperile: o baie, o debara, mansarda şi alte trei dormitoare din care unul al mamei şi unul al meu. Aparent, mansarda şi unul dintre dormitoare nu sunt mobilate, semn că o să avem de treabă. La camera mea se descurcase bine, căci culorile predominante sunt bejul şi maroul închis, culori simple şi anoste la fel ca toată casa. O cameră echilibrată din punct de vedere artisitic, dar foarte mare. În dreapta uşii este patul, enorm doar pentru mine, lângă el o comodă şi dulapul cu hainele. Față în față se află biroul şi acesta prea mare doar pentru o singură persoană şi televizorul. Dar cel mai frumos este peretele din fața uşii şi a patului, care este jumătate din sticlă. Geamuri înalte şi perfect curate, ascunse după stejarul pufos, exact cum am bănuit, iar pervazul este o prelungire sub formă de pătuț.
Loc perfect pentru relaxare.
În stânga geamului mai este o uşă care presupun că este baia. Îmi trântesc ghiozdanul nelipsit pe pat pentru a arunca nişte priviri curioase în stânga şi-n dreapta. Surprinzător, dar totul parcă este proaspăt lustruit. Nici măcar un fir de praf. Şi toată casa miroase a lăcrămioară, deşi mama ştie că urăsc mirosul ăsta. Prea dulce pentru gusturile mele. Oftez resemnată şi cobor în curte de unde îmi iau din camionetă primele două cutii pe care este scris mare şi clar „APRIL”. Urc şi încep despachetatul. Haine, multe haine, care se aşează frumos în noul dulap. Cărți şi albume foto, pe care le aranjez sistematic în multele rafturi ale biroului. Cutii peste cutii, camera începe să arate în stilul pe care mi-l doresc. Aproape îmi place. Aproape.
