Tabăra Pry Hills

Capitolul 13

Îl aud pe Cole oftând adânc, dar atenția mea este deja mult prea profund ancorată în altă parte, lucru pe care nu l-am mai pățit niciodata până acum atunci când eram lângă băiatul minunat alături de care mi-aș petrece o eternitate.

Mă ridic de pe bancă cu o viteză neobișnuită, apoi, în câteva secunde, ajung lângă plantă, dând la o parte câteva crenguțe înainte să mă așez în genunchi.

Îi simt prezența lui Cole imediat, dar asta nu mă împiedică să despart crenguțele pentru a ajunge în mijlocul tufișului.

Acolo o pisică de culoare argintie, grasă, cu ochii de un albastru ca cerul senin, stătea pe spate, cu lăbuțele în sus, tăvălindu-se în noroi.

Încep să chicotesc, ea ridicându-se. Își indoaie ușor gâtul, uitându-se la mine cu atenție.

- Celeste, Christmas nu e cel mai sociabil motan, cred că ar trebui să ne îndepărtăm ușor de el, îmi șoptește Cole după ce își pune o mână pe umărul meu.

Mâna sa este caldă, lăsând mii de scântei să evadeze în corpul meu, chiar dacă este așezată peste cămașa din vâscoză. Totuși, pisica îmi câștigă atenția din ce în ce mai tare.

- Cine ar numi o pisică Christmas? întreb, ridicând o sprânceană.

Știam că Church e un nume adecvat pentru o felină, mai ales dacă este magică, dar Christmas pare mult prea copilăresc. Fără să aștept vreun răspuns din partea iubitului meu, îmi deschid mâinile înspre motan.

Mâna lui Cole se încordează imediat, el fiind gata să mă ia cu orice preț de lângă animal. Christmas, pe de altă parte, sare cu o grație desăvârșită la mine în poală, împingându-și capul pufos în antebrațul meu.

Un zâmbet larg mi se pictează pe chip ca în secunda următoare să încep să îl mângâi pe motan. Treptat, Cole de relaxează, lăsându-și mâna să cadă pe lângă corp.

-Mama, spune serios într-un final.

Aproape uitasem că îl întrebasem ceva, iar mușchii spatelui mi se contractă pe loc când realizez la ce se referă. Știam că mama lui murise acum ceva timp, probabil mai puțin de șapte ani ținând cont de vârsta lui Clary, dar nu știam mai mult de atât. Vorbisem cu Cole vrute și nevrute, îi știam mare parte din viața și descoperisem modul în care gândește, dar niciodată nu îmi povestise ceva legat de mama sa, era un subiect taboo, pe care toată lumea îl ocolea.

Tot ce știu este că, cel mai probabil să trăiești de la o vârstă atât de fragedă fără femeia care te-a crescut este într-adevăr un coșmar oribil.

Deodată, numele motanului nu mi se mai pare deloc ciudat sau amuzant, o căldură interioară învăluită de urme de regret cuprinzându-mi sufletul.

- Tatăl meu i l-a făcut cadou de Crăciun, înainte să se îmbolnăvească, începe băiatul să îmi spună pe un ton jos, precum un secret. Mama iubea Crăciunul, era cea mai frumoasă perioadă a anului, dar era învăluită în magie. Obișnuiam să avem petreceri mari și fastuoase cu sute de invitați, dar și petreceri acasă, în familie, unde mama se ocupa de tot, de la mâncare până la cea mai mică decorațiune. Când l-a primit pe Christmas a fost atât de bucuroasă încât îl căra cu ea peste tot, la birou, la cumpărături, în vacanțe, la întâlniri de afaceri. Pisoiul nu o părăsea nici o secundă, erau de nedespărțiți. Dar el nu suporta pe nimeni în afară de ea, iar asta nu s-a schimbat nici la moartea ei, de atunci nu mai vine în casă, ci doarme pe unde apucă, îi lăsăm mereu de mâncare, iar vara, în fiecare an, se ascunde în autobuz și vine în Pry Hills cu noi. Cred că îi place locul ăsta, probabil o simte mai aproape.