Ai simțit vreodată că dacă nu te întâlnești cu prietena ta, parcă se prăbușește lumea? Ei bine, aventura lor dă un cu totul alt sens acestei expresii.
Trei Elemente magice pornesc în căutare celui de-al patrulea, cel Pierdut. Răscolesc prin t...
Cassandra renunțase deja la încercarea de a înțelege ce scria pe tabla neagră, prăfuită. Degeaba încerca să înțeleagă explicațiile profesoarei Simmys, zici că vorbea în birmaneză! O limbă care, țin să menționez, tânăra magiciană a Focului o considera absolut bizară. Așa că s-a rezumat doar la a sta cu capul în mâini, ascultând creta zgâriind viguros tabla, zgomotul ascuțit măcelărindu-i încet fiecare neuron.
Fu trezită din visare de un obiect mic, solid, ce o lovi în ceafă. Tresări, privi în jur, observând lângă piciorul scaunului său un ghemotoc de hârtie.
—Psst, Fierro! Fă-te-ncoa!se auzi o voce din spate.
Fata oftă, apoi se întoarse. Știa deja cine o chemase, numai o singură persoană îi spunea mereu pe numele de familie. Câteva bănci mai în spate, o privea o fată cu păr țepos, negru și câteva șuvițe mov, pierdute în coada de cal ce atârnă lipsită de grijă pe spatele tinerei.
Cassandra se furișă, tiptil, până la banca celeilalte , în timp ce profesoara se întoarse cu spatele să scrie pe tablă. Nu se putea spune că ea și Lyanna Rex erau prietene. Încă de când era mică, Cassandra mereu avusese o pasiune stranie de a duce după ea haosul oriunde mergea, chiar de erau doar niște farse inofensive, sau distrugerea a orice îi stătea în cale (puterile ei de Foc o ajutau mult în această privință). Și nu era nimic în neregulă cu asta, Cassandrei îi plăcea să se poarte așa, nimeni nu o putea opri. Problema era că și Rex era la fel. La fel de distructivă, rebelă, dar pe deasupra avea și această răutate care o caracteriza (pe care Cassandra o numea "aere-de-mă-atingi-și-dai-în-belele". Denumirea nu e cea mai grozavă, dar a făcut-o în clasa a doua).
Cele două erau ca acei doi comedianți de la teatru, mereu în competiție, fiecare dorind să fie cel care distrează publicul cel mai mult.
—Ce vrei, Rex? a sâsâit Cassandra, nervoasă. Nu vezi că încerc să mă concentrez?
—Și ce bine reușești! răspunse fata, sarcastică. Că vorbeam de răutate...
Cassandra își dădu ochii peste cap.
—Zi odată ce vrei, mârâi ea.
Rex o privi în ochi, iar Cassandra putu să jure că a observat o scânteie vicleană și puțin malefică în ochii săi negri.
—Pe pariu că nu poți da foc tablei fără ca bătrâna să nu-și dea seama, șopti Rex.
Cassandra rânji. Mereu iubea o provocare.
—Pe pariu.
Se întoarse la locul ei, chiar la timp, căci bătrâna directoare adjunctă se întoarse către clasă și se așeză pe scaunul ei la catedră.
"Ocazia perfectă", gândi Cassandra.
Închise ochii, concentrată. Trebuia să se grăbească, alfel profesoara va crede că a adormit în clasă. Și fata aflase pe pielea sa ce pățeau elevii ce considerau pupitrul clasei ei un loc bun pentru un pui de somn.
Simți cum pielea i se încălzește, fenomen ce se întâmpla mereu când își folosea puterile. Își imagina cum o mică flacără izbucnea pe marginea de sus a tablei, se întindea și se întindea...
Mirosea a ars.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
