Nebuni amândoi, Volumul 1: Visul

Cap 5: "Voi vă bateți joc de mine?"

Totul se revoltă în ea numai când îi întâlnește privirea. O privire rece, tăioasă. O privire diabolică, și un rânjet plin de o ironie macabră dusă la extrem.

"Cine ești Christian? De ce te urăsc așa?"

Este ultimul gând al Marippossei înainte să leșine.

- Christian, te rog să pleci de aici, acum!

-Uită-te bine la mine! Dacă tot mai trădat, atunci fă-o până la capăt. Nu știu ce faci dar o ții pe proasta asta departe de Madrid și mai ales departe de Leon. Însoară-te cu ea, fă-i o căruță de copii, orice numai să nu se mai apropie de vărul nostru!

-Tu gândești înainte să vorbești? Cum să-i fac asta? Cum să le fac asta? Ei se iubesc, până la urmă tot o să se împace. Ea nu e pentru mine.

-Fă ce-ți zic! Măcar o dată în viață fă și tu ceva util!

Christian iese val-vârtej din apartament trântind ușa în urma lui.

-Te simți bine Mari?

Simte niște dureri cumplite provocate de căzătură.

-În afară de faptul că mă doare fiecare osișor, sunt ok.

***

-Nu-mi spune nimic! Știu că te gândești la ea. De ce nu o cauți?

-M-a trădat, și nu pot să trec peste asta!

-Cum adică te-a trădat? Nu înțeleg, despre ce vorbești?

-Christian....Christian mi-a spus că după ce ne-am despărțit ea....a făcut sex cu el.

-Poftim?! Tu auzi ce scoți de gură? Clar nu poate fi vorba de Marippossa. Mai degrabă aș crede că el te-a mințit.

-Asta mi-a spus și Alejo....dar nu cred că Christian mi-ar face rău.

-Dacă o iei logic, deja ți-a făcut. Să presupunem că e adevărat ce spune el, de ce ești supărat doar pe ea și pe el nu? Și el te-a trădat până la urmă!

"Dacă e adevărat și singurul trădător e Christian? Trebuia să fi vorbit cu ea, să o fi întrebat. Nu o să mă ierte niciodată că m-am îndoit de ea"

Remușcările nu-i dau pace. E ora 3 AM și nu reușește să adoarmă, tot ce are în minte acum e Marippossa.

⭐⭐⭐ Aleargă după ea rostindu-i numele, dar nu primește  nici un răspuns din partea ei. Deși ea are un mers lent, oricât ar grăbi pasul nu reușește să o prindă din urmă. Se plimbă desculță, purtând o rochie albă, lungă ce atinge ușor cimentul rece al aleii. Se oprește, privind ușor peste umăr și îi zărește  chipul posomorât. Are cearcăne, e albă ca varul iar asta îi scote în evidență ochii roșii și buzele vineți. Nici nu apucă să clipescă și deja o vede prăbușindu-se la pământ....înceracă din răsputeri să se apropie de ea dar parcă picioarele îi sunt înțepenite.

Nu poate decât să cadă în genunchi moment în care o mână îi atinge umărul. Oricât încearcă nu poate să se întoarcă să vadă cine e.