Nebuni amândoi, Volumul 1: Visul

Cap 3: Te rog, pleacă!

Camera, de un alb imaculat, pare să fie una de spital. Marippossa deschide ochii și privește cu o oarecare teamă în jurul ei. Nu-și amintește nimic din ce s-a întâmplat, și asta e de înțeles. În urma reacției urâte pe care a avut-o, soții Caceres au fost nevoiți să cheme un medic. Acesta ia administrat o doză de calmante în urma cărora a adormit, apoi a fost dusă la spital. Din spatele ușii se aud voci. Marippossa distinge vocea doamnei Irene care mai apoi deschide ușa și intră în cameră fiind urmată de medic și de soțul ei.
-Cum am ajuns aici? Întreabă Marippossa arătându-se iritată de situație.
-Draga mea, trebuie să te liniștești. Totul o să fie bine, vom pleca în curând.
-Vreau să plec de aici, acum!
-Dacă nu colaborezi cu mine nu te pot ajuta, intervine medicul.
-Nu am nevoie de ajutorul nimănui. Vreau doar să fiu lăsată în pace!
Medicul împreună cu soții Caceres caută soluții pentru a o ajuta pe fată.
-Dacă nu acceptă terapia nu prea are șanse să se vindece....dar totuși cred că ar mai exista o șansă...
-La ce vă gândiți?
-Ar fi indicat să plece o vreme într-un loc care nu-i trezește prea multe amintiri, mai ales legate de acest băiat.
Irene acceptă cu greu această variantă. Nu vrea să o știe departe, mai ales în starea asta. Și acum, unde să o trimită? Cine va avea grijă de ea?
Întrebările o macină puțin câte puțin și, disperată, încearcă să găsească o rezolvare.
***

După ce ajung acasă Irene o ajută pe Marippossa să-și împachteze lucrurile. A doua zi urma să plece departe de tot ce îi făcea rău.
-Știu că ții mult la Marippossa și că ți-e greu să te desparți de ea dar totul e spre binele ei, spune Vicente observând tristețea ce îi macină sufletul Irenei.
-Mi-aș fi dorit să rămână cu Leon și să fie totul ca înainte. Deși e fiul nostru nu-l mai înțeleg...A devenit foarte dur față de toată lumea.
Alejandro întrerupe discuția dintre cei doi spunându-i mamei sale că Leon vrea să vorbească cu ea.
-În sfârșit ți-ai amintit de mama ta?
-Mamă, îmi pare rău că nu am mai luat legătura cu voi... Știi bine cum e aici...până la urmă e armată nu un joc de copii...
-Ești bine? Când vii acasă?
-Da, sunt bine. Aș vrea să vin weekend-ul acesta dar să văd dacă obțin învoire. Tu cum ești?
-Și eu sunt bine...dar Marippossa nu e.
-Sper că până vin eu o să plece. Asta dacă vrei să mai vin! Tonul pe care a rostit această frază îi dă fiori Irenei. Acesta denotă ura lui îndreptată către ființa pe care, până acum câteva luni, o iubea mai presus de orice.
-Stai liniștit, o să plece...foarte departe. Nu o să mai știi nimic de ea dacă asta îți dorești!
-Așa sper! Cu asta încheie convorbirea fără a-și lua la revedere de la mama sa. Deși era foarte hotărât că nu-i mai pasă, Leon nu rămâne indiferent la spusele mamei sale. Ceva din el nu acceptă că o să plece și că de acum chiar nu o să mai știe nimic de ea. Dar fiind foarte orgolios din fire își alungă gândurile și încearcă să-și ascundă durerea sub o mască. Se consolează cu ideea că așa e mai bine, că după felul în care la trădat oricum nu vrea să o mai vadă vreodată.

Irene ia legătura cu Andres pentru a pune la punct ultimile detalii în legătură cu plecarea Marippossei. Andres și Marippossa se cunoșteau încă de când erau copii. Acesta a îndrăgit-o mereu și nu și-a pierdut speranța că într-o zi va ajunge la inima ei, deși știa cât de mult îl iubea ea pe Leon. Irene a văzut în el singura salvare a Marippossei.

***

Odată ajunși în Valencia, cei doi încep să colinde prin oraș în ciuda oboselii. Marippossa pare fericită ceea ce îl bucură și pe Andres. Aleargă ca un copil de ici colo iar într-un final oboseala își spune cuvântul. Aceștia se intorc la apartament și după o bine meritată cină se pun la somn. A doua zi Marippossa urma să-și facă transferul la Universitatea din Valencia pentru a-și continua studiile.

-Hei, somnoroaso! Trezește-te. Glasul lui Andres îi gâdilă urechile Marippossei.

-Nu acuuuum, te roooog. Sunt obosită.