FIVE

Capitolul 20

   Ea mi-a zâmbit, apoi am intrat într-o cameră de trei ori mai mare ca o sufragerie normală, cu o canapea mare din piele, şi două fotolii, în jurul unei mese de sticlă. Din mijlocul tavanului atârna un candelabru mare, plin de pietre asemeni diamantelor ce amplificau lumina din cameră dându-i un aer elegant. Dulapuri şi vitrine erau aşezate pe peretele din dreapta, toate din lemn masiv. Mă întreb ce-o fi în ele.

- Ştiţi ce mai trebuie aici? A întrebat Anna arătând către mobilă. O plasmă cât peretele şi am putea vedea în fiecare seară câte un film. Cu toţii. Ca o familie.

  Fergus a început să râdă, apoi l-a bătut pe Matt pe umăr şi i-a făcut cu ochiul. Asta înseamnă că Fergus vrea televizor şi l-a pus pe Matt să cumpere unul, sau ce? Ne-am aşezat toţi, doar Anna a rămas în picioare, admirând candelabrul. Fergus şi Aveline stăteau pe fotolii, iar restul stăteam pe canapeaua aceea mare în care mă cufundam cu totul.

- Aş vrea o parte din canapeaua asta să o iau acasă, că toată nu intră în sufrageria mea şi e aşa comodă. I-am spus lui Nicole care era în stânga mea. Nathan, ce era în dreapta şi m-a auzit, a început să râdă.

- Canapeaua aceasta este pentru o prinţesă ca tine, mi-a spus el zâmbind şi prinându-mă de obraz.

   I-am aruncat un zâmbet forţat, dându-i mâna deoparte. Apoi l-am sărutat, însă m-am retras mai repede decât intenţionam, amintindu-mi că are să-mi dea nişte explicaţii şi când i-am spus asta, mi-a răpuns că îmi va povesti în amănunt ce l-a împiedicat să mă mai vadă în acele zile.

- Mă bucur că sunteţi fericiţi, ne-a atras Anna atenţia, făcându-se imediat linişte. Şi eu sunt fericită şi nu e un secret. Sunt fericită că Matt e viu şi sănătos, s-a uitat la acesta zâmbind, iar el i-a întors zâmbetul. Apropo de secrete, cred că toţi avem secrete, s-a uitat la Fergus, apoi la Aveline. Secrete mai mici, mai mari, mai nevinovate, mai dureroase, şi cred că v-aţi simţi mult mai bine dacă aţi povesti cuiva ce vă frământă. Unui prieten de exemplu, sau chiar rudă, doar suntem deja o familie aici, nu? Avem acelaşi secret, că suntem vrăjitori şi vrăjitoare, pe lângă altele.

   M-am uitat la Aveline şi am observat că zâmbetul i-a fost înlocuit de o privire îngrijorată trimisă către Fergus, care i-a răspuns cu o privire ce voia să o calmeze, dar i se citea îngrijorarea în ochi. Stomacul a început să mi se strângă şi durerea mă apăsa în piept, iar singura cale de a scoate acea durere erau lacrimile ce încercam să mi le stăpânesc cât mai mult timp, dar ştiam că nu voi mai rezista până când voi putea fi singură. Vreau să plec din camera asta cât mai am ocazia...

- Anna, a întrerupt-o Fergus, credeam că ne veţi povesti unde aţi fost în aceste zile. Nu te mai prosti ca o puştoaică de zece ani şi spune pe unde aţi umblat?

- Asta şi intenţionam, pe lângă altele... i-a răspuns ea sec, supărată că a fost întreruptă.

- Atunci, te rog să termini cu ocolişurile şi să treci la subiect. Şi incă ceva, noi nu suntem vrăjitori şi vrăjitoare ci ne tragem din zâne. Este o mare diferenţă.

- Bine atunci, o să fiu mai scurtă şi la obiect. A înspirat adânc şi a expirat, apoi zâmbindu-mi încurajator a continuat. Ne-aţi minţit în legătură cu Matt şi când am aflat că este bolnav am hotărât să îl salvăm aşa că am făcut cercetări despre febra galbenă, despre care Matt ne-a minţit despre modul cum a fost infestat. Cineva a vrut să-l omoare, s-a uitat fix la el rostind fiecare cuvânt rar şi clar, apoi plimbându-se prin faţa noastră a continuat. Am găsit doar două modalităţi de vindecare: planta aceea din junglă şi un medalion. Cum era exclus să riscăm să fim mâncate de lei sau canibali, am căutat mai multe despre lanţul acela şi astfel am dat peste o hartă şi o ghicitoare. Ambele ne-au dus la locul unde trebuia să fie ascuns acesta, însă, nu mai era acolo.