Vampirul fermecător 2 ( Completă )

Finalul 1/2

Deschid ochii după ce toată noaptea am visat-o pe Sarah, suferea și încercam să o salvez ținănd-o de mână, ea aflându-se pe punctul de a cădea într-o prăpastie. Nu o mai puteam ține și îi dădusem drumul, încă am obrajii uzi în urma lacrimilor. Simt că ceva s-a desprins de mine, Sarah nu mai trăiește! Îmi așez o mână pe inimă sperănd să mă înșel și intuițile mele să fie greșite.
Derek se îmbracă la costum și la cât de gănditor este nici nu îmi observă neliniștea.

   — Începe să te îmbraci, întărziem! Îmi comandă cu un ton rece, rozându-și buza inferioară în timp ce-și strânge cravata în jurul gâtului.

   — Da! Îi răspund sec și mă ridic din pat, schimbându-mă într-o pereche de pantaloni negri, cu talie înaltă și largi pe picioare, un maieu alb de catifea și o pereche de sandale negre. Mă îmbrac exact pe gustul lui, altfel aș fi nevoită să mă prezint goală.

Îmi prind părul într-un coc neglijent cu fire rebele ieșite de sub control. Acceptasem încă de aseară să port hainele astea și îmi promisese că o să mă scoată în oraș la un restaurant de lux după această întălnire cu acest misterios Zack. După ce suntem gata amăndoi ieșim din casă cu direcția spre mașină. Trecutul se răsfrânge asupra mea, mă simt singură, cu o stare de nostalgie permanentă. Nefericirea mi se citește pe față, lui Derek însă nu-i pasă, îi pasă doar de fericirea lui bolnavă cănd îmi provoacă rău.

Să-i mărturisesc că simțisem ceva pentru el, nici gând, oricum asta fusese în trecut.

Ne urcăm în mașină și Derek pornește cu viteză cănd își privește ceasul de la mână. Se pare că întărziem și e atât de important încăt Derek e agitat.

   — O să dureze mult? Rup tăcerea tăioasă.

   — Nu, draga mea! Îmi răspunde în batjocoră cu acest apelativ.

   — Încetează să folosești apelative de genul cu mine, iubito, dragă, scumpă, etc. Mă indispui rău și îmi tai tot cheful de viață.

Derek oftează deranjat, îl obosesc mai mult decât e deja. Așa mă face să cred.

   — Am ajuns să nu mai știu cum trebuie să mă comport cu tine, dacă sunt brutal și te iau cu forța mă faci animal, nenorocit, nesimțit sau alte denumiri de acest gen, iar dacă sunt gentil, te iau cu frumosul, la fel sunt prost, enervant, etc. Sunt obosit de toate astea, Nathalia. Poți să te comporți mai normal dacă te rog?

Cuvintele lui mă lasă cu gura căscată, eu să fiu mai normală decăt sunt, el nici măcar nu e la stadiul de minimum de normalitate și îmi vorbește mie așa, cât tupeu.

   — Ce vorbești tu acolo nu are logică. Pufnesc și mă întorc cu capul spre geam de care îmi sprijin capul ulterior. Dacă am să mor ai să plângi după mine? Schimb subiectul ca să-l înduioșez, nu cred că voi reuși.

   — Ce întrebare e asta, tu să mori? Rostește de parcă asta nu ar fi posibil.

   — Defapt nu ar fi așa rău, m-aș întoarce în trupul Sarei, femeia pe care ai iubito nu glumă.

   — Încetează Nathalia! Ridică vocea și mă face să mă încrunt nemulțumită la el, cel care deține cheia controlului mereu. Gata cu drama!

Tot drumul până la destinație a fost unul teribil de plictisitor. Mașina se oprește în fața unui club și cobor din mașină, Derek deja ajungând lângă mine, așa de periculoasă și rapidă mă crede încăt nu mă scapă o secundă din priviri. Nici teroriștii nu sunt atât de supravegheați.

   — Zack! Strigă Derek și nu primește nici un răspuns, probabil nu este nimeni. Se aude doar ciripitul unor păsărele dintr-un nuc.

   — Am un presentiment rău, ar trebui să plecăm! Îl prind pe Derek de cămașă și acesta mă privește serios. Nu mă ascultă niciodată, părerile mele niciodată nu au valoare în fața lui.