O fată cam tocilară

Fără el

-Poftim? Ce tot îndugi tu acolo?
-Haide să nu mai pierdem timpul,du-te și ia-o pe Maya ,nu o să fie în siguranță acasă.
Dylan nu a mai spus nimic și plecă în camera micuței.
Aveam un plan cum să-l elimin pe idiotul ăla dar nu era complet.
-Mami ,ce sa întâmpat?
-Nimic grav iubito, o să mergem la plimbare.
-Ba nu! ridică tonul micuța mea
-Cum adică scumpo?
-Nu te vace că nu ti.
-Off...Dylannn!
-Da ce e? vine repede în cameră
-Nu crezi că ai spus ceva ce nu trebuia?
-Aha...vezi despe asta vobeam, se repede Maya să zică.
-Off...Bine bine. Uite ce e Maya, noi mergem să-l eliminăm pe nenea ăla care te-a răpit.
-Aha.
După discuța noastră am mers după Robert știam unde îl găsesc și știam cum să scap de el. Nu-l mai vroiam în viața mea nicio secundă, după ce mi-a ruinat viața bine nu pot să zic că mi-a ruinat-o deoarece acum am o fetiță pe care o iubesc foarte mult.A trebuit sa o mint mai devreme însă  nu mi-a mers se pare că își dă seamă imediat.

#După 1 oră:#

      Perspectiva autor.
-Pa pa,Robert.
*bum*bum*
Robert era acum mort iar cei trei puteau sa traiască liniștiți...sau așa credeau ei.

#La o zi după moartea lui Robert.#

     
Robert e acum mort iar Ali era fericită că era în siguranță prințesa ei. Era fericită că...

-Ali?
-Da. Dylan ce ai pățit? O doamne! Stai jos ,vin acum. Urcă sus și ia  cutia de prim-ajutor. Apoi coboră și observă că Dylan a dis....
-Dylann!!! Unde ești?
Nimic.
-Dylan??
Din nou,nimic.
Iese afară și merge cu pași hotărâți spre casa brunetului.
*Ding-Dong*Ding-Dong*
Nimic ,niciun sunet...nimic.
Ali intră în casă și observă sânge peste tot. Ca o nebună intră prin toate camerele, însă nici urmă de Dylan. O singură încăpere mai rămase ,Ali a vrut ca aceea să fie ultima pe care o verifică cu pași mărunți se îndreaptă spre dormitorul brunetului,pe clanță era sânge o deschide ușor și în fața ei se afla....

-Dylan! Nu nu nu. Ăsta e un vis ,mă voi trezi, țipă Ali cu lacrimile pe obraji stând în genunchi lângă brunet ce zăcea într-o baltă de sânge.
-Te rog, Dylan. Nu mă lăsa, țipă din nou. Haide brunetule ,trezește-te. Știi că nu mă voi descurca singură cu Maya. Știi că am nevoie de tine,nu? Știi oare că eu...eu....ăă eu te iubesc. La naiba, eu te iubesc și vreau să fii alături de mine.
-Și...și eu te...iu..b..e..sc, blondo! zise Dylan când deschise ochii.
-O doamne, Dylan. Te rog, rezistă ambulanța vine în 5 minute. Rezistă de dragul meu ,încă 5 minute.
Dylan o ia de mână și privind-o în ochii pe blondă ce acum îl ținea cu capul în poală și cu lacrimi în ochii zise:
-Iubito, eu nu te....voi *tuse* părăsi niciodată...voi...avea grijă de tine...de acolo sus. De fiecare dată când ai nevoie de mine...privește spre cer,iar...eu voi fi lângă tine, crede-mă.
-Nu Dylan. Nu...tu vei rămâne pe pământ aici și acum,nu te voi lăsa să pleci. Te rog...
Nu mai apucă să zica nimic că este săltată pe sus ,iar Dylan dispare de lângă ea.
Se zbate din brațele tatălui său și fuge după Dylan ce acum era transportat pe o targă.
-Dylannnn!!! Te rog să nu mă părăseștiii. Te iubesc! strigă ea în urma lui în timp ce alerga după el.
-Și eu...și eu te iubesc,iubito. Nu te voi părăsi. Îți promit, murmură Dylan cu ultimile puteri.
-Te rog, să nu faci asta. Ai promis! mai apucă să zică Ali.

      Perspectiva Ali.
Au trecut 5 zile nenorocite de când Dylan nu mai e. 5 zile!
El mi-a promis că nu mă părăsește ,dar nu s-a ținut de cuvânt. Sunt distrusă ,îmi înec amarul în băutură și fumul țigări ce plutește liniștit prin camera ce odată era colorată cu un peisaj albastru, cu trandafiri roși iar iarba de culoarea verde...iar acum era mai mult negru decât albastru. Mi-e greu fără el. La liceu nu am mai fost de mult, dar nici nu vreau ca eu să fiu din nou badjocorită de curvele liceului. Maya... Ei bine ,nu știu nimic de ea. Mama a avut grijă ca eu să nu o văd. De mâncat nu am mai mâncat. Iar zilele mi le petrec stând în pat sau la birou mereu cu o sticlă de băutură lângă mine și o țigare în gură ,toată ziua plâng. De ce? De ce...pentru că mă atașasem așa tare de el,m-a ajutat mereu. Iar eu nu am fost în stare să îl ajut când avea ce-a mai mare nevoie. Nu trebuia să-l las singur...nu, chiar nu trebuia să-l las. Oh...o să-l găsesc eu pe nenorocitu care mi-a distrus viața și o să-l fac să plătească pentru ce i-a facut iubitului meu.
O să plătească!

Hei.... Am revenit!...Am revenit și cu o noua carte se numește IRENA.
Sport la citit!
Pupici💋