Pradă de război

E adevărat?!

Săptămânile au trecut uşor , trecuse şi ziua mea, fiind multă plictiseală. Mi-am început entuziasmată viaţa de liceu , dar spre surprinderea mea nu a fost nimic spectaculos. Aceeaşi oameni , aceleaşi feţe răutăcioase , nimic frumos , nicio faţă familiară , iar asta mă dezamăgea.
Într-o zi banală, după ce am scăpat din închisoarea aceea cu profesori , am fost uimită când l-am văzut pe Darius în Audi-ul lui de ultimă fiţă , aşteptându-mă în faţa liceului. De fapt ,nu ştiam că mă aştepta fix pe mine , fata plictisitoare şi timidă care abia de lega 2 cuvinte . Am trecut indiferentă pe lângă el , butonându-mi telefonul şi atunci a scos mâna din maşină şi a prins-o pe a mea.
- Ce naib---
- Bună ! îmi spuse zâmbind şmechereşte.
Mormăi un 'bună' , şi apoi îmi spune :
- Haide , urcă.
- C-c-ce ? Dar..m-m-mă duc cu..
- Nu vreau să aud un refuz , am zis să urci! spune ridicând tonul.
Deja mă speriasem , nu vroiam să-l supăr aşa că m-am urcat sfioasă în dreapta. Preţ de 10 minute niciunul nu a spus nimic , dar apoi el a rupt tăcerea :
- Probabil te întrebi de ce am venit să te iau..
Nu am spus nimic , doar l-am privit în semn că 'da'  ştiind că mă vede.
- Deci , aveam chef să plec undeva , şi mi-am amintit de tine. Am întrebat pe cineva la ce oră scapi de la liceu şi mi-am zis să-ţi fac o vizită, sper că nu te-a deranjat,  spune luându-şi ochii de la şosea pentru 5 secunde şi zâmbindu-mi inocent.
- N-n-n-nu , mă bucur să te văd .
Ăh , urăsc când mă bâlbâi , fii serioasă fato , nu e aşa mare lucru , mi-am revenit şi am început să mă gândesc la altceva , niciunul din noi nemaispunând nimic.

Nici nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul , şi am ajuns acasă . M-am uitat dulce la el , şi m-am apropiat , atingându-mi buzele moi de obrazul lui , şoptindu-i un 'mulţumesc' la ureche. L-am auzit înghiţând în sec , am chicotit şi apoi am ieşit din maşină , satisfăcută de gestul meu. 
Săptămânile au trecut , iar noi doi am continuat să ne vorbim , să ne vedem şi ne-am apropiat foarte mult unul de altul . Eu îl adoram tot mai mult cu fiecare conversaţie în plus , îmi era indispensabil . Jasmine mă tot avertiza că mă voi îndrăgosti , ba chiar mai mult , spunea că eram deja , de fapt , amândoi eram îndrăgostiţi unul de altul , dar prea orbi să observăm. De fiecare dată îi spuneam că are halucinaţii şi că nu se poate aşa ceva , noi doi suntem ca frate şi soră , şi chiar eram , deşi părea un pic mai mult , nu vroiam să bag de seamă , ştiam că nu-mi va plăcea dacă mă voi îndrăgosti de cel mai bun prieten al meu. 



------------------------------------

După ceva timp , începeam să cred şi eu că sunt îndrăgostită de el . Dar nu aveai cum să nu fii , adică..era aşa dulce , atâtea cuvinte frumoase , îmi trimitea seară de seară mesaj cu 'noapte bună dulceaţă mică ' sau 'noapte bună mititico , te pup , somn uşor pui' ... Era ca şi cum eu aş fi punctul lui slab , mereu ceda când vroiam ceva de la el , şi de fiecare dată când vorbeam era dulce cu mine , mă făcea să râd şi mă simţeam în al nouălea cer. 
Pentru a uita de toate aceste lucruri şi pentru a le ignora , citeam. Era activitatea mea preferată , şi citind cu atâta ardoare , am găsit un citat care m-a marcat " Camaraderia între un bărbat şi o femeie tânără este posibilă numai dacă amândoi sunt foarte inteligenţi sau dacă amândoi se iubesc " , da , ştiam că e vorba de mine , dar oare ne iubeam? 
Nu , nu avea cum să mă iubească , mereu îmi spunea că doreşte să se împace cu fosta lui .  Clar nu aveam nici o şansă ... şi încă o dată mi-am demonstrat mie că pot fi extrem de puternică , sunt îndrăgostită de el , dar cu toate astea mă abţin , îi dau sfaturi în legătură cu fata aceea şi mă comport ca şi cum nimic nu se întâmplă cu mine . 

P.s : ştiu că povestea nu e prea interesantă , dar sunt începătoare , şi e abia la început , vreau câteva păreri , vreau să văd că măcar câteva persoane mă susţin .