Temeri

Capitolul 22

           — Închide ăla mai repede, doar nu o să aștepte mirele ani după mine, îi spun Simonei.

          Se tot chinuie să îmi închidă fermoarul de la rochia mea albă, superbă. Se chinuie pentru că îmi place să mănânc și m-am cam îngrășat.

                — Gata! răsuflă ușurată când reușește. Te va aștepta cât ani nevoie. Și tu l-ai așteptat mult timp.
                 — Gata cu vorbăria, deja aud cum mă strigă, o cert.

          Puteam să ies cu Sara, dar ea a ales să vină cu tatăl său. Noi facem o nuntă oarecum tradițională. A venit împreună cu alaiul să mă ia de acasă.  Dar îl voi lua cu mine pe Andrei și pe Claudiu – al doilea nepot al meu de doi anișori.

           Îmi iau rochia în mâini și mă rog să nu mă împiedic. Cine m-a pus să iau o rochie așa lungă?

          Ies din cameră, traversez holul, apoi ies afară. Scap puțin rochia, fără să vreau și mă împiedic. Bravo mie! Și Raul de ce râde? Idiotul! A, și nu râde  singur! Râd cam toți invitații. Inclusiv Luca!

        Ajung în fața lui și fac o mutră de om supărat. O fi fost amuzant, dar nu putea să se abțină?

                 — Gata, iubito. Scuze, dar dacă te vedeai...

                — Pleacă, idiotule! Nu mă mai mărit cu tine. Mă mărit cu Luca! spun și mă uit la el. A, nu. Are iubită... Irina, fă-te că nu ai auzit.

            Ceilalți încep să râdă, nu mai eu nu. Și mie îmi vine să râd, dar mă abțin.

          Văzând că nu mă clintesc din loc, Raul mă ia în brațe și mă conduce la mașină. Deschide ușa de la mașină și mă bagă în ea având grijă să nu mă lovesc.

          Întregul alai pornește la biserică. Mă așteaptă clipe emoționate, în care sigur voi plânge. Acum îmi amintesc de Sara. Probabil e cu bunica sa. 

            Raul își apropie fața de a mea, dorind să mă sărute. Dar mă îndepărtez rapid.

                 — La biserică, iubitule! îi spun zâmbind.

           Nu am avut așa emoții nici la cununia civilă. Ne-am grăbit să facem cununia civilă pentru ca Sara să poarte numele lui Raul.

              În biserică mă abțin să nu plâng. Totul e așa emoționant! Am lacrimi în ochi când preotul îmi pune coroana pe cap, dar și când îl pune pe naș să spună crezul.

             Ne-am ales nașii din rândul unor prieteni. I-am fi ales pe Luca și Irina, dar am înțeles că trebuie să fim căsătoriți.

               Când ieșim din biserică suntem întâmpinați de orez și flori – florile nu știu de unde provin.  Facem o groază de poze. Ne urcăm în mașină, urmând să ajungem la restaurant.

              Ajungem în fața restaurantului mare, impunător. Deocamdată nu au venit mulți invitați. Vor veni mai târziu.

               Imediat ce intru încep să dansez. Muzica mă face să mă mișc caraghios. Dansez cu Sara, Andrei și Claudiu. Apoi la rând vine Luca. Dansăm lent.

                     — Felicitări! îmi șoptește. Mulți nepoți să îmi oferiți.
                    — Îți vom îndeplini dorința! îi spun amuzată.
                   — Te iubesc.
                   — Și eu!
                   — Să nu uiți că mereu vei fi femeia vieții mele, îmi spune cu amărăciune.