Temeri

Capitolul 14.

     Cred că îl iubesc. Gestul pe care l-a făcut noaptea trecută... Dar mi-e teamă, mi-e teamă că totul e o glumă proastă și că se va sfârși toată fericirea împreună cu inima mea.

     Cine ar fi crezut că îl voi iubi pe Raul? Pe băiatul enervat, sufocant și drăguț? Și totuși, dacă el nu simte ceea ce simt eu? Dacă își dorește doar să mă aducă în pat? Fiindcă am aceste incertitudini, nu îi voi spune.

       — Ana, spune Raul intrând în cameră, azi e ziua unei prietene. Trebuie să mă ajuți să îi organizez o petrecere surpriză! Îmbracă-te!

     Dumnezeule! A intrat peste mine în cameră! Și pentru ce? Pentru a-mi spune să îl ajut cu o petrecere?

      — Bine, dar așteaptă. Îmi voi face un duș.
Aprobă și se așază pe pat.

     Nu știu cum am ajuns să îl iubesc și nu știu de ce. Dacă aș spune că îmi place zâmbetul său, vocea sa, ochii săi, ar fi o prostie. Nu îl iubesc pentru toate astea, ci pentru ce el. Pentru că defectele și calitățile sale îi formează personalitatea.

      Se spune că iubirea vine când nu te aștepți. Așa a fost și în cazul meu. A venit pe nepregătite. Iubirea nu cere voie, ea acționează. Și da, iubirea chiar e cel mai frumos sentiment. Nu ești doar fericit sau trist. Ești într-o mie de feluri unice.

      Când găsești persoana potrivită nu mai contează trecutul tău, și nici viitorul, doar prezentul. Viitorul e imprevizibil; viitorul este gata să îți arate dacă ai o dragoste adevărată sau nu.

      Ies din duș și îmi înfășor prosopul în jurul trupului meu, însă acest prosop îmi acoperă parțial trupul. Numai gândul că Raul mă va examina mă face să tremur. Sau mi-e frig?

      Ies din baie. Raul își butonează telefonul, dar ar oprește când mă vede. Se ridică și ajunge în fața mea. Ok, inima mea e acum aidoma unui cal de curse.

      — Ana, ești frumoasă.
Mă trage la pieptul său și îmi atinge spatele. Acum tremur din cauza situației, frigul a dispărut.
        — Raul, trebuie să mă îmbrac, spun repede, deși vreau să mai stau în brațele sale.

     Oftează, apoi se se desprinde din îmbrățișare. Iese din cameră, iar eu mă îmbrac rapid.

      Cobor rapid și îl caut pe Raul. Intru în bucătărie. Dumnezeule! Ce mi-a fost dat să văd! Raul gătește!

       Chicotesc fâcându-l pe Raul să se întoarcă. Îmi zâmbește cald, apoi așază omleta în farfurii.

***

       — Ce ți-ar fi plăcut dacă ți-ai fi sărbătorit ziua de naștere? mă întreabă Raul uitându-se în ochii mei.
        — În momentul ăsta, dacă mi-aș sărbători ziua de naștere, mi-ar plăcea să stau jos. Mă dor picioarele!
         — Hai, Ana! Spune-mi și nu te mai văita atât!
        — Nu știu. O fată nu visează la diamante sau poșete scumpe, ea vrea ceva cu care să se mândrească. Ceva care ce i-ar dovedi afecțiunea amicului sau iubitului său.

    Stă o clipă pe gânduri, apoi spune:

       — Stai aici. Știu exact ce să cumpăr!

    Pleacă de lângă mine și intră într-un magazin de bijuterii. Și doar i-am spus că trebuie să nu fie valoros din punct de vedere material cadoul!

      Raul se întoarce mulțumit de cadou. I-am cerut să mi-l arate, dar nu mi l-a arătat, s-a prefăcut că nu mă aude!