Temeri

Capitolul 18.

           Un ciocănit se aude la ușă și mă grăbesc să deschid.
   — Ce cauți aici, Luca? țip.

            Dar stai, de unde știe Luca unde locuiesc?

      Pe de altă parte sunt enervată, dar și dezamăgită. Voiam să fie Raul, voiam să îmi demonstreze prin acest gest că m-a iubit și mă iubește. L-aș fi iertat fără să mă gândesc la trecut.

       

         — Trebuie să vorbim. Te rog, lasă-mă să intru.
          — De unde știai că aici stau?
          — Iubirea te împinge la multe lucruri, spune de parcă aș înțelege multe din asta. Acum lasă-mă să intru.

     Îl las să intre. Am făcut asta pentru că ar fi putut ieși un vecin. Adevărul nu se va schimba chiar dacă el îmi va spune altă versiune.

      — Ai venit să îmi spui că Raul nu a greșit cu nimic, sau ce?
        — Nu, nu am venit să îți vorbesc de el, ci am venit să îți mărturisesc că te iubesc și că nu pot sta departe de tine. Îți jur că regret faptul că am lansat provocarea. Și voiam ​să îți spun, dar mă îndrăgostisem de tine și aveai să mă urăști. Plus că am observat că ai sentimente pentru Raul și n-a vrut să te rănesc.

         — Spunându-mi toate astea ce crezi că rezolvi? Ieși! Trebuie să plec la muncă!

      Îl împing afară și închid ușa. De ce a venit aici? Ca să îmi învârte cuțitul în rană?

     Mă îmbrac rapid și ies din casă. Îmi scot telefonul din buzunar pentru a-l suna pe verișorul meu, apoi apelez, dar nu răspunde. Mai apelez de trei ori, dar tot nu răspunde. Ce mă fac? Trebuie să ajung la spital. E prima zi de muncă și să întârzii?

       — Aștepți pe cineva?
Îmi ridic capul din telefon și îl văd pe Luca rezemat pe mașină.

       — Nu e treaba ta! răspund dur.
       — Aș putea să te duc unde vrei. Doar spune-mi.
       — Cu tine? Nici moartă!
       — Spune-mi dacă vrei să te las undeva. Îți dau un minut timp de gândire, dacă nu te decizi voi pleca.

     Dacă merg cu el, îmi voi aminti că are un prieten tâmpit ce m-a rănit. Îmi voi aminti și că el a lansat provocarea. Dar dacă nu merg, voi întârzia la serviciu.

       — Bine, vin! spun într-un final.

     Intru în mașină și încep a mă uita pe geam. Nu voi mai accepta niciodată ceva venit din partea lui Luca!

     Când ajungem, deschid ușa și pășesc afară.

        — Mulțumesc, spun tare.
        — Oricând, răspunde zâmbind.

      Mă îndepărtez de mașină și mă uit în spate. Încă nu a plecat!

     Intru în spital și mă îndrept spre vestiar pentru a-mi lua uniforma. În vestiar o găsesc pe Patricia, colega mea de muncă.

       — Bună! spun în italiană.
       — Bună! Să îți dau o veste, sunt însărcinată.
       — Felicitări! Ce simptome ai avut? Grețuri, vărsături?
       — Nu am avut nici grețuri, nici vărsături. Doar că aveam poftă mai tot timpul de câte ceva și mi-a întârziat. Sunt în două luni.

      Colega mea pleacă lăsându-mă pe gânduri. Și mie mi-a întârziat luna asta și luna trecută. Doamne, doar nu sunt gravidă! Trebuie să îmi fac analizele.

***

      După terminarea programului, merg și vorbesc cu un medic. Mă sfătuiește să îmi fac analizele, așa că îndeplinesc cerințele cerute arunci când se fac analizele. Rezultatele le voi primi peste o zi.