Temeri

Capitolul 3.

Pășesc încet pe coridor. Tremur din toate încheieturile. Ajung în fața ușii directorului și bat în ușă de două ori.

- Intră, se aude vocea domnului director.

Intru și închid ușa încet. Domnul director semnează niște hârtii. Când mă vede se oprește din scris și își scoate ochelarii. Se scarpină în cap, unde firele de păr cenușii se agită.

- Domnule director, am venit să vă spun că vreau să îmi dau demisia, îi spun cu vocea tremurândă.

Nu sunt de foarte mult timp în acest spital, nu cunosc prea mulți oameni, domnul director fiind primul pe care l-am cunoscut. În ziua în care am ajuns, el își butona nervos telefonul. Credeam că îmi va da răspunsuri scurte și acide din cauza nervilor. Dar nu a fost așa. Mi-a vorbit calm și mi-a zâmbit tot timpul.

- De ce? Nu ești mulțumită de salariu, sau te-ai certat cu cineva?
- Nu, domnule. Am primit o ofertă de muncă mai avantajoasă. Este vorba de pacientul Matache, mi-a propus să lucrez pentru el.

Nu vreau să îi ascund ceva, până la urmă are dreptul să știe motivul demisionării mele.

- Înțeleg. Raul Matache a fost externat acum o oră; ai grijă de sănătatea ta, mult succes pe viitor, și să nu uiți că spitalul acesta va avea mereu nevoie de o asistentă medicală talentată ca tine.

Îmi înmânează o foaie pe care o semnez repede.

Mai vorbim cinci minute, îl salut și ies rapid.
Raul Matache și-a bătut joc de mine! Acum îmi dau seama. Nu îi știu adresa și nu am semnat niciun act. Cum am putut să fiu așa de naivă?
Respirația îmi este mai rapidă; bătăile inimii crescând.
Simona se îndreaptă spre mine cu un zâmbet mare pe față.

- De ce nu mi-ai spus că o să lucrezi pentru frumosul ăla?

- Ce spui acolo? îi spun Simonei uluită.
Nu i-am spus Simonei despre oferta individului ăla, am omis. Atunci ea de unde știe?

- Știi, Raul Matache, cel care a fost în salonul zece. Vei lucra la el, de ce nu mi-ai spus? spune Simona dezamăgită.
Simonei îi spun totul. E normal să fie dezamăgită.

- Am uitat, tu de unde știi?

- Păi Raul m-a oprit pe hol și mi-a dat adresa casei sale. Mi-a spus ca la ora 12:00 să fii acolo.
Simona îmi întinde o hârtie pe care este notată adresa lui. Ce impertinent e omul ăsta. De ce i-ar da prietenei mele adresa la care stă? Până la urmă eu o să lucrez pentru el, nu ea.
El crede că e o joacă de copii? Îmi dă o adresă și gata. Dar nu voi merge la el. Chiar dacă trimite armata după mine!

- Grăbește-te, Ianna. E aproape 12:00, îmi spune Simona zâmbind și făcându-mi cu ochiul.

Mereu mă amuză pronunțarea numelui meu de către ea. Accentuează ultimele litere așa de tare încât pare că e beată. Când ne-am cunoscut, pe lângă faptul că i se părea ciudat, nici nu putea să-l pronunțe. M-a întrebat de semnificația lui, iar eu i-am spus că părinților mei le-au plăcut numele meu mult.

Ianna vine de la Ioana, i-am zis. M-a întrebat apoi ce înseamnă numele meu, știind că al ei înseamnă a auzi-numele i se potrivește de minune, are un auz foarte dezvoltat. Aude orice șoptesc.
I-am spus că numele meu înseamnă floare frumoasă, iar tot ce a spus ea a fost „ți se potrivește". Atunci nu am zis nimic, dar dacă am mai vorbi despre acest subiect, cu siguranță aș contrazice-o. Eu nu mă cred frumoasă, ci mai degrabă drăguță. Comună, nu de o frumusețe răpitoare.