Yuuki & Saito ~ O poveste de neuitat

Capitolul 1

-Huh? Unde sunt?! ,ma intreb in timp ce ma tot uit la ce ma inconjoara. Ma aflu intr-o padure destul de intunecata incat pot sa vad doar cativa copaci in departare.

~Cu cateva ore in urma~

Ma afu pe canapeaua mea comfortbila din sufragerie si ma uit la televizor. Dintr-o data aud soneria de la usa. Ma ridic usor si ma indrept spre usa in timp ce ma intreb cine poate fi la ora asta. Imediat ce ajung,ma uit pe vizor si vad o persoana pe care nu o cunosc, dar care in schimb mi se pare in acelasi timp a fi persoana pe care am asteptat-o toata viata. Instinctiv deschid usa,acea persoana sarind pe mine si luandu-ma in brate.

-In sfarsit te-am gasit,Yuuki!

Eu de asemenea il iau in brate in timp ce simt o lacrima cum mi se prelinge pe fata.

"Huh? De ce lacrimez?" gandesc eu.
Apoi dintr-o data simt cum ametesc si imi pierd cunostiinta.

~Prezent~

Inca nedumerita unde ma aflu,ma prind de un copac si ma ridic in picioare.

"Trebuie sa aflu unde sunt...dar in primul rand cum am ajuns aici...?" ma intreb eu curioasa si in acelasi timp putin speriata. "Si cine era acea persoana de mai devreme? Oare el m-a adus aici?!"

Tot continui sa merg si sa merg,pana vad in departare o lumina mica si alba. Incep sa alerg spre acel loc, sperand sa gasesc pe cineva. Tot inaintez dar nu simt ca ma apropii prea mult.

"Ah...oare cat mai e pana acolo? Nu o sa ma opresc! Asta e singura mea sansa de a afla ceva despre padurea asta..."

In timp ce tot alerg si ma gandesc oare cat mai am, vad dintr-o data ceva negru si mic care trece prin fata mea, facandu-ma sa ma impiedic.

-Auu...

-Esti bine?! se aude o voce din spatele meu.

Imi indrept privirea spre locul de unde a venit vocea. Acum in fata mea se afla o persoana destul de inalta cu parul alb si ochii negrii care stralucesc in lumina tortei din mana lui. Baiatul este imbracat intr-un kimono negru cu alb, avand niste sandale de paie.

-Sunt bine...,ii raspund eu in timp ce inca ma holbez la el fiind uimita de cum arata.

"Seamana cu persoana de mai devreme! Singura diferenta este parul lui care acum este foarte lung si kimonoul cu care este imbracat!"

-Tu...esti persoana de mai devreme...?! spun eu uimita.

-Huh? La ce te referi?

-Oh! Um,nimic! Ignora ce am spus. Sunt putin ametita.

-Umm...ok...Si scuze ca te-am speriat. Aceasta este pisica mea, Kyo, spune el in timp ce motanul ii sare in brate. Oricum,tu cum ai ajuns aici?

-Nu stiu..., spun eu iar apoi fac o mica pauza. Poate nu ma crezi,dar cand m-am trezit tot ce am vazut in jurul meu au fost niste copaci si tot intunericul asta...

-Oh,inteleg..

Dupa ce baiatul ma ajuta sa ma ridic,imi spune:

-Daca vrei,poti sa stai peste noapte la mine. Si-asa e intuneric peste tot, plus ca vad ca esti obosita. Casa mea nu e departe de aici.

-Ok...Multumesc!

Incepem sa mergem usor inainte apropiindu-ne de lumina din departare.

-Uita-te in fata. Acolo unde vezi ceva stralucind se afla casa mea,imi spune el.

-Oh, deci acolo tu locuiesti. Aflandu-ma in padurea asta in care abia pot vedea ceva,am decis imediat sa ma indrept spre un loc in care as putea gasi pe cineva.

-Deci era destinat sa ne intalnim,nu? Imi spune el razand.

Ma uit spre el si ii zambesc.

-Oricum,mai bine ai avea grija cu locurile unde vrei sa te duci. Daca acolo se afla casa unui bandit ce faceai? Crezi ca ar fi lasat o fata frumoasa ca tine in pace?

-Umm...vedeam eu...,spun eu in timp ce ma gandesc ca si asta era posibil si in timp ce ma fac putin rosie la fata. Plus ca nu sunt chiar frumoasa..., spun eu foarte incet incat el a auzit doar un murmurat.

-Ce ai spus?

-Ah...umm...nimic important! Oricum,multumesc mult ca ma lasi sa stau la tine peste noapte. Si ca te ingrijorezi pentru mine.

-Nu imi multumi. Fac doar ce simt ca trebuie, zice el in timp ce imi zambeste.

Dupa 10-15 minute de mers ne aflam in fata unei case modeste construita din lemn. Aceasta are niste geamuri mici,iar in mijloc fiind o usa destul de proeminenta.

-Aici este casa mea.