The Changes

Capitolul 1.

Printre multele lucruri pe care le uram, alarma de dimineață se clasa undeva printre primele locuri. Asta şi dimineața luni.

Chiar dacă şcoala începuse de două luni, tot în vacanță mă simțeam, mă culcam la 12-1, pentru că asta am făcut 2 luni de zile.

Înainte să vină mama şi să-mi cânte în urechi vreo melodie care să mă enerveze, mă dezvelesc leneşă şi încerc să găsesc forța necesară ca să cobor din pat. Drumul până la baie şi înapoi este un chin la 6:40 pentru mine, dar ştiam că am nevoie să-mi bag fața sub jetul rece de apă, asta sau riscam să adorm la engleză. Câteva oftaturi în timp ce-mi îmbrăcam uniforma şi altele cât îmi fac ghiozdanul şi sunt gata să plec, dar zgomotele stomacului meu îmi amintesc de micul-dejun. Nici nu mă aşteptam să se mulțumească cu salata pe care am mâncat-o aseară până în pauza mare.

-Bună dimineața! Mama mă întâmpină de cum intru în bucătărie, în timp ce pregătea nişte sandwich-uri. "Credeam că trebuie să mă pregătesc să-ți cânt ceva." îmi sărută creştetul după ce mă aşez la masă, aşezându-mi în față o farfurie cu două sandwich-uri. Nici nu vreau să mă gândesc cu ce melodie voia ea să-mi încep dimineața.

-Am preferat să aud doar alarma în dimineața asta. Iau un sandwich şi mănânc liniştită, stomacul meu începe să fie mulțumit de acum. Arunc o privire spre ceasul aşezat pe perete şi mă ridic instant când văd că e 7:15. Mulțumesc pentru masă! O pup pe mama pe obraz şi ies rapid din bucătărie. Îmi iau ghiozdanul în fugă de pe canapeaua pe care l-am aruncat în timp ce mergeam în bucătărie şi mă îndrept spre ieşire. Bascheții îi încalț imediat şi îmi aranjez sacoul în oglinda cuierului. Pa, mamă! țip înainte să ies pe uşă, auzind-o pe mama strigând să am o zi faină. Asta sper şi eu.

Aud soneria telefonului şi îl scot din ghiozdan, răspunzând imediat.

-Ştiu şi eu că-i luni, dar vii mai repede în stație? Vocea dragei mele colege se aude în difuzor, adormită ca în fiecare dimineață.

-Fac şi eu ce pot. Ştiu că răspunsul ăsta o enervează la culme, dar am plăcerea de a o enerva uneori.

-Haide, Daria! Se milogeşte şi îmi reprim râsul ce amenință să iasă.

-Ajung în două minute, Alina! Mai mult ca sigur şi-a dat ochii peste cap, dar n-am rechete în picioare ca să zbor în stație. Eu i-am zis să plecăm la 7:15, nu să fim în stație la ora aia.

-Spuse ea care ajunge în 10 minute. Pufneşte şi eu schițez un zâmbet, ce bine mă ştie. Dar o să aibe parte de o surpriză imediat, căci ies de pe strada cartierului curând.

-Oricum autobuzele sunt pline acum. Îi spun în timp ce ies pe trotuarul străzii mari.

-Aoleu, văd un cap blond. Ăla sigur nu-i al tău, nu ajungi tu atât de repede. Râde ea şi eu mă strâmb, conştientă că mai sunt şi alte persoane în stație. Închid apelul şi mă apropii de ea, care se strâmba ca răspuns mie.

-Hei şi ție. Îi spun când ajung în dreptul ei.

-Bună dimineața, întârziat-o. Mă îmbrățişează şi îi răspund, retrăgându-ne după câteva secunde. Au trecut două autobuze libere până acum. Începe iar cu milogeala şi îmi vine să o lovesc.

-Puteai să pleci. Îmi iau atitudinea de arogantă, chiar dacă nu-mi merge.

-Riscam să adorm în autobuz. Începe să râdă şi o acompaniez imediat.

-Având în vedere cât de pline sunt.. Privesc spre un autobuz care avea destul de mulți pasageri şi totuşi unii se mai îngrămădeau ca să intre.