I crave you

"Dean,ce ai făcut?"

Totul se intampla cu un motiv. Asa spun oamenii. Mama imi spunea des: "Lucrurile se intampla cu un motiv,Claire." Oamenii spun asta de obicei cand ceva merge rau. In capul meu imi spuneam ca totul va fi bine,ca Dean nu are nimic grav si o sa fie bine. Adormisem pe bratul lui ,desi nu voisem. Statusem noua ore langa el,ma speriam ca nu se trezea,dar doctorii mi-au spus ca e de la anestezic. Am simtit cum mana lui imi ridica usor capul.

-Claire,vocea lui era tremuranda si plina de mirare. Probabil nu se astepta sa fiu acolo,dar era imposibil sa nu-i fiu alaturi.

-Dean,ce ai facut? I-am pus mana pe fata si l-am mangaiat usor, nu imi puteam controla lacrimile cand il vedeam in halul asta. Si-a pus mana peste a mea si ma tinea strans ,parca nu voia sa imi mai dea drumul.

-Sunt un prost,a fost vina mea,dar eram nervos si...

-Si ai mers tare. Mi-am imaginat,oricum nu are rost sa iti tin predici acum... Important e sa te faci bine.

-Te rog sa nu pleci! Ramai cu mine,am nevoie de tine,ii puteam citi disperarea din ochi. Ii era teama sa ramana singur,avea nevoie de sprijinul cuiva,sau poate de al meu. Indiferent de ceea ce se intamplase intre noi,nu puteam sa raman indiferenta la situatia asta.

-Dean,normal ca nu o sa plec, o sa stau cu tine cat e nevoie,acum odihneste-te,te rog.

-Te iubesc,Claire,murmura in timp ce ochii i se inchideau. Si eu il iubeam. Il iubeam nespus de mult. Dar dupa ce el se va face bine,vreau sa ne vedem amandoi de vietile noastre pentru ca nu putem continua asa.

I-am dat mesaj Annei sa imi aduca incarcatorul de la telefon si niste haine de schimb. Nu voiam sa o las singura,dar trebuia sa fiu alaturi de el. A ajuns destul de repede si am iesit pe hol sa vorbim,nu voiam sa il trezim.

-Nu e prea fericita situatia,imi spuse ea pe un ton ingrijorator.

-Nu stiu ce sa ma fac.. Si parintii lui l-au lasat aici,singur,in starea asta.

-Sa-i fii tu alaturi macar. Stiu ca e greu,dar are nevoie de tine si tu ai nevoie de el.

-Chiar e greu sa il vad asa.

-Apropo... A trecut azi blondul pe la noi,a intrebat de tine.

-Ce?

-Da,zicea ca voia sa vada daca te simti bine.

-Si sper ca nu i-ai spus unde sunt.

-Upss...

-Anna! Ma rog,sper doar sa nu isi faca aparitia pe aici,Dean chiar s-ar enerva si are nevoie de liniste. Mersi ca ai venit,vorbim prin mesaje.

Am sarutat-o pe obraz si m-am intors in salon. O asistenta si-a facut aparitia.

-Domnisoara Salvatore,nu doriti sa aducem un pat aici daca tot vreti sa ramaneti cu pacientul?

-Doar daca nu e prea mare deranjul,altfel ma descurc oricum.

A fost foarte draguta si mi-a adus un pat pe care eu l-am mutat langa al lui Dean,mai de graba l-am lipit. Voiam sa fiu aproape de el,sa pot sa il simt si sa il ajut daca are nevoie de ceva. Nici nu am realizat ca se facuse miez de noapte. Am inchis usa la salon si m-am schimbat in pijamale. M-am asezat incet langa Dean. Mi-am pus mana pe pieptul lui ca sa ii pot simti bataile inimii. Era cantecul meu preferat,si vibratia era fermecatoare. Imi tremura tot corpul. Chiar il iubeam. Primul baiat pe care chiar il iubesc cu adevarat. Ii admiram chipul si cu toate ca avea zgarieturi,eu il consideram tot perfect. Si-a deschis ochii si mi-a cuprins mana din nou. S-a uitat la mine si a zambit,parea bucuros. Probabil nu se astepta sa mai fiu acolo.

-Ce-i cu zambetul asta? Nu ar trebui sa razi.

-Dar sunt fericit.

-De ce ai fi fericit acum?

-Pentru ca esti langa mine, a incercat sa se ridice putin. L-am ajutat. M-a prins usor de cap si m-a indreptat spre buzele lui. L-am sarutat usor pentru ca nu voiam sa il ranesc. Parea un alt Dean,parea sincer si puteam sa vad regretul din ochii lui,dar decizia era deja luata. Nu putem sa ne hranim cu sperante false la infinit.

Mi-am spus inca o data ca totul va fi bine. M-am asezat cu capul pe umarul lui ferm si imi repetam asta in cap,aveam de gand sa repet pana cand se va intampla.