El, mereu punctual, ora 9:00, masa noastră.
- Bună dimineața si ție! Mă apuc de scris, ca de obicei, răspund atât de calm încât cred că toată lumea și-a dat seama cât trebuie să mă controlez ca să nu zâmbesc când apare el.
- Ai mai scris despre mine?
- Atât de important te crezi ca să scriu despre tine? ce minciuni pot spune, dacă aș putea, numai despre el aș scrie.
- Știi bine că mă iubești... dar știi și mai bine că și eu te iubesc... replici de 2 lei, pe care le spune, oare a început si el să le creadă? Sau oare le spune că știe că eu nu cred în cuvinte, pentru că eu folosesc cuvinte in sensuri diverse și nu mereu adevărate. Dublu înțeles a tot ce spune mă sperie, chiar dacă eu sunt cea care scrie și el doar observă.
- Știi foarte bine despre ce scriu, ți-am arătat de zeci de ori, încerc să schimb subiectul incomfortabil.
- Arată-mi din nou!
'' Isabella
Capitolul 1 - O cameră frumoasă -
În viața mea nu am crezut că cerul albastru, străbătut rare ori de câțiva nori albi pufoși, poate fi atât de interesant, incât să fie măcar menționat, dar se pare că viziunea mea asupra acestui simplu element al naturii s-a schimbat. Miezul zilei era marcat de soarele aflat pe mijlocul bolții lui si căldura care mă invada chiar prin geam îmi spunea că primavara este pe sfârșite.
- Dormi?
Puteam să tac, motivul fiind ori că nu am auzit, din cauza căștilor, ori că dorm, dar nu am facut-o.
-Nu! De ce?
-Întrebam doar.
Aș vrea să spun cine mi-a pus această întrebare, dar cuvântul care descrie această persoană este prea simplu. MAMA. Îi sunt recunoscătoare pentru tot, chiar dacă nu arăt asta. E cea cu care o călătorie e mereu amuzantă, e cea care îmi face ceaiul atunci când sunt răcită. E cea care mereu va fi acolo.
-Aha, am spus plictisită.
Miscarea lentă a norilor îmi adormea ochii, mă linistea, era un cântec de leagăn spus înainte de culcare. Dar albastrul, care forma contrastul, dădea dinamism, mă facea să gândesc, să nu stau să dorm. Cum poate o culoare să mă facă să stau trează? Acea culoare pe care o vezi mereu, când te trezești, când te culci, când stai in parc si privești norii. De câte ori oare am visat fără macar o data să văd această culoare? Probabil niciodată. Albastrul vieții, al apei, al infinitului, al Universului.
