Sign Of The Times

3. Înțelegere

spuneți-mi, vă rog, dacă apare şi nota de la final, căci întâmpin multe probleme la postare lately.

sper că nu se încheie brusc.

_____________

ÎNȚELEGERE

- Dă-mi-l mie.

Kaden vorbea încet şi politicos cu Rochelle care abia ajunsese lângă mașina mea. Ghiozdanul său bombat, ale cărui fermoare păreau gata să plesnească a fost aruncat în brațele asistentului meu, care l-a aşezat cu mai multă grijă în portbagaj.

Un zâmbet mic mi-a ridicat colțurile buzelor atunci când am văzut-o prin oglinda laterală din dreapta a mașinii pe Rochelle destul de veselă. Fața ei încă părea pătată de urme neiertătoare ale tristeții şi ale regretului, însă mă bucura faptul că nu le lăsa să preia controlul asupra ființei ei.

Au trecut aproape trei săptămâni.

Trei săptămâni în care tânăra despre care am aflat că are doar 24 de ani a trecut prin mai multe stări, destul de previzibile. A început relativ obișnuit, cu starea de negare, țipete şi suspine care se transformau în adevărate partide de plâns în care trebuia să o lași scufundată. Durerea ei se elimina puțin câte puțin prin fiecare lacrimă, oricât de neînsemnată ar fi părut.

Apoi a urmat faza în care voia să fie singură şi abia reușeam să o conving că are nevoie de ajutor. Mergeam aproape zilnic în apartamentul ei sumbru, care era privat de lumina solară din cauza draperiilor grose ce stăteau mereu în fața ferestrelor. În ultimele zile însă, am reușit să o fac pe Rochelle să își lasă locuința inundată de căldură şi lumină. Chiar şi ea părea mai caldă şi fața ei începea să radieze a ceva ce semăna cu fericirea.

A treia stare prin care a trecut a fost paranoia, cu care mi-a fost cel mai greu să mă confrunt alături de Kaden, însă o prietenă de a ei, Emma, ce părea destul de îngrijorată s-a oferit să ne dea o mână de ajutor. Vorbea calm cu Rochelle, însă cuvintele îi scăpau de multe ori, iar fata cu păr auriu începea să se învinuiască pentru moartea soțului său. M-am văzut nevoit să preiau conducerea şi să vorbesc în particular cu Rochelle, care părea confuză şi speriată aproape în majoritatea timpului.

Puteam spune că era o epavă.

Însă al patrulea stagiu, care încă se desfășura, a scos-o cumva la lumină. Voia în permanență să aibă companie, să nu rămână singură cu gândurile sale încâlcite. Era conștientă acum de tot ce se întâmpla, nu avea căderi nervoase care să necesite ajutor medical şi nici plânsetele sale nu mai erau atât de dese și puternice.

Nu a fost cea mai lucidă persoană cu care purtasem o conversație, însă nu o puteam lăsa la greu, când nimeni nu își oferea ajutorul de care avea atâta nevoie. Nu am regretat ce am făcut, căci am descoperit-o parțial şi știam că într-o zi aveam să fiu mândru de persoana care s-a conturat cu ajutorul meu. Avea să fie puternică, bună și fericită. Şi eram mai mândru decât de orice altă realizare a mea.

Tânăra a intrat în mașină cu eleganță, așezându-se pe bancheta din spate. Kaden mi s-a alăturat în locul pasagerului, zâmbind parțial confuz. Nu știa nici el unde mergeam.

- Eşti sigură că nu vrei să îți chemi vreo prietenă cu tine? am întrebat-o din nou, întorcându-mi puțin capul spre ea. Mi-a fixat fața şi apoi buclele nearanjate, după care a zâmbit timid.

- Emma nu a putut să vină, iar alte prietene nu pot spune că am. Cunoștințe, da. Şi nu vreau să știe că am nevoie de un psiholog, îmi zice repede şi mă determină să mă întorc cu fața spre parbriz.