Sign Of The Times

1. Neputință

Piciorul începea să-mi amorțească din cauza felului incomod în care alesesem să mă așez deasupra bucății de stâncă din larg. M-am sprijinit în ambele mâini şi am făcut un salt în față, pentru a coborî de la înălțimea ce-mi ferea picioarele de apa rece a oceanului. Contactul brusc resimțit de pielea mea a trimis un fior de-a lungul spatelui meu şi am strâmbat din nas ușor nemulțumit de temperatura apei ce părea mai mare mai devreme.

Mi-am scufundat întreg corpul pentru câteva secunde, simțindu-mi firele rebele ale părului castaniu jucându-se în mediul meu preferat, după care m-am ridicat, plutind cu brațele şi piciorele întinse paralel cu apa.

Soarele îmi ardea fața, însă oferea un contrast plăcut cu apa rece care îmi trezea mai bine organismul aflat încă într-o stare de somnolență scăzută. Mi-am umezit buzele şi am deschis ochii atunci când mi-am auzit vag numele strigat de o persoană aflată la mal.

Un oftat puternic mi-a scăpat printre buze şi m-am scufundat din nou, savurând din plin senzația de supremație oferită de apa ce mă înconjura. Înainte de a-mi încărca complet bateriile, mi-am auzit numele din nou, mult mai vag, din cauza presiunii apei din urechile mele.

Am expirat puternic pe gură, înconjurându-mi fața de bule trecătoare de aer şi m-am ridicat la suprafață, începând să înot spre țărm.

Simțeam că întreaga mea meditație a fost în zadar, având în vedere ceea ce mă aștepta într-o pereche de pantofi lăcuiți, pantaloni cu dungă şi cămașă cu cravată pe nisipul auriu.

Când am observat pământul sub trupul meu, m-am reaşezat, de data aceasta în poziție verticală, începând să merg încet spre bărbatul masiv din fața mea.

Atunci când apa mă mai atingea doar până la glezne am hotărât să îmi scutur capul, făcând câțiva stropi din părul meu să-i ude cămaşa scumpă şi minuțios călcată domnului Kaden. A pufăit revoltat pe nări şi m-a săgetat cu privirea, aruncându-mi mai apoi prosopul în piept.

- Niciodată nu ești responsabil, mi-a reproşat el, privindu-mă plictisit. Tu ai cerut o întâlnire la ora 10 dimineața, însă n-ai binevoit să ne şi onorezi cu prezența.

Tonul său scădea în intensitate, ajungând mai sec decât glumele pe care încerca să le facă în momentele sale bune.

- Trebuia să meditez înainte să ajung, i-am spus degajat, aranjându-mi prosopul după gât. În plus, am programat întâlnirea înainte de schimbarea orei, nu este vina mea că zecele meu a devenit unsprezece, iar tu nu te-ai prins.

Flăcarile interioare care au început să îi ardă obrajii păreau mai puternice decât razele soarelui ce uscau apa de pe spatele meu. Am surâs, fără a mă putea abține.

- Furia nu te va ajuta la nimic, Kaden, niciodată. Este o risipă de timp, i-am spus liniştit, începând să merg pe nisipul cald ce-mi gâdila degetele. Voi ajunge la cafenea în 20 de minute, pentru a-ți ține de urât, căci sunt sigură că domnul şi doamna Moore încă nu au ajuns. Am dreptate? l-am întrebat ştrengar, determinându-l să ofteze.

- Ai dreptate, răspunse simplu, îndreptându-se spre maşina sa din parcarea aglomerată. Te voi aștepta la cea mai retrasă masă, adăugă şi își deschise portiera cu o mișcare stângace.

- De fapt, aş prefera să mă aștepți pe terasă, i-am zâmbit rugător, iar acesta dădu confuz din cap, fără a mai adăuga ceva.

Îndreptându-mă spre propria mea mașină, aflată la o mică distanță de cea a asistentului meu, am observat personele ce începeau să se îmbulzească spre apa limpede a dimineții, căutându-şi locurile potrivite unde să-şi așeze prosoapele colorate. Am scuturat involuntar din cap, muşcându-mi buzele de dezamăgire la vederea valului incredibil de persoane ce alergau haotic.