Horror Love With Jeff The Killer

Concluzii.

Un scurt rezumat al vieții mele
~Rebell~

Nu știi multe despre mine. Nimeni nu știe. Pana nici eu na mă cunosc 100%. Sunt o egnima imposibil de rezolvat, un lacăt ruginit care și a pierdut cheia în Sena Parisului. Bunicul meu obișnuia sa spună ca dragostea desface orice lacăt, cât de vechi sau mâncat de rugina este. Acum când mă gândesc, îmi suna ca un basm uitat de lume, deoarece sfârșitul era unul trist.

Finalul meu trist.

Nu am avut o copilărie ușoară. Problemele tipice între părinți, lipsa unei famili unite și răutatea oamenilor din jur te pot aduce în pragul depresiei. Însă... Un singur moment de liniște, poate sa schimbe totul.

Unde ești?

După ce am terminat liceul, toți trei am hotărât sa ne continuam studiile în New York, Mike la grafica, eu la pictura și Ann la arhitectura. Era un pas important pentru viitorul nostru, din punct de vedere profesional, dar și financiar.

Visul meu.

Părinții lui Mike au fost total de acord, cu condiția ca Mike sa aibă banii lui. Ann, fiind adoptată de o familie bine înstărită , au lăsat-o, promițându-i o suma de bani destul de mare lunar...

Eu urma sa mor.

Mama era plecata deja în Anglia, iar tata nu a vrut sa rămână singur sub nici o forma. Viața lângă el era un calvar. Erau nopți în care plângeam pana adormeam, flamanda și singura.

Singura.

Tati era un om exigent și la cât de exigent era, atât de leneș. După ce am căzut în containerul ăla blestemat, tata a fost concediat. Fără slujba, cu un copil în coma și cu o soție care urma sa plece în străinătate, tata a hotărât sa se retragă la părinții lui, nici ei prea draguti.
Aveam momente în care simțeam ca mor. Pur și simplu ceva în mine nu mai funcționa, dar apoi parcă puteam sa respir din nou. Mama mi a spus ca tata venea la mine în mijlocul nopții, mă pivea și apoi pleca. De mai multe ori a încercat sa mă deconecteze de la aparate, dar mereu cineva le punea la loc cu multa grija.

Lasa-ma sa mor la naiba!

După ce am ieșit din coma, mama plecase deja in Anglia, promițându - mi ca se va întoarce după mine după ce ne va asigura un cămin decent. Nu am mai ținut legătură cu ea. Era limpede ca nu mă vrea în preajma nici ea, chiar dacă suna zilnic și... și eu nu răspundeam...

Mincinoasă.

După ce am ieșit din spital, am fost obligata sa merg pe jos în ploaie pana acasă, deoarece nu mai aveam mobil și tata cam uitase de mine. Când am ajuns acasă, am văzut un camion gigantic încărcat cu mobila și cutii. Urma sa ne mutam din nou.

Noul meu iad.

Noua casa era mica și strâmtă. Un dormitor,  o baie, o bucatarie și încă o camera cam cat un dressing, pe scurt destul de mica. Acolo urma sa fie camera mea. Un dulap, un birou, un pat și un raft. Nimic mai mult.

Iadul meu.

În fiecare dimineață plecam cât de repede puteam spre școală, ca sa nu mă închida în baie, sincer nu știu de ce. Când mă întorceam acasă trebuia sa aduc mâncare și sa îi pregătesc cina, fără sa gust nimic. În timp ce manca trebuia sa îi pregătesc patul ca sa doarmă. După ce mânca, puteam roade resturile și desigur sa spăl vasele... Apoi eram libera... oarecum... Îmi terminam temele, îmi pregăteam hainele și mă culcam destul de târziu. Era un chin pe care trebuia sa îl suport.

Omoară - mă deja.

Mătușa Dorothy avea grija de mine în week-end. Întotdeauna încerca să îl convingă pe tata sa rămân la ea, dar fara folos...
Mătușa mea era ca o raza de soare printre nori. Mereu se asigura dacă sunt bine și mâncăm cum trebuie. Era conștientă de starea mea fizica și psihica, dar nu putea face nimic mai mult.
De ziua mea mia dăruit un telefon. Nu unul foarte bun, dar unul perfect pentru a mă mai deconecta de tata. În sfârșit puteam vorbi cu Mike si Ann, fără ca tata sa știe... dar asta e o poveste pentru altădată.
Era un univers perfect doar al meu, unde puteam face ce vreau, când vreu și cum vreau.

Doar al meu.

Jeff era unul din personajele mele preferate. Îl admiram pentru curajul lui, pe care eu încă nu îl am... Îmi imaginam ca va venii după mine... sa mă i a cu el departe de problemele și grijile de care eram sătulă pana peste cap. Visam la el, indiferent dacă aveam sau nu ochii închis. Visam ca va venii... speram ca va venii.
Viața mea începuse sa meargă mai bine de când Jeff era "lângă mine". Drumul spre școală nu mai era așa de lung, de parcă el îmi ținea companie undeva departe. Câteodată aveam snzatia ca se uita la mine când dorm. Nu îmi era frica. Chiar dacă mă simțeam privită non stop, îmi spuneam ca e doar în capul meu.

Jeff al meu.

Mike devenea tot mai îngrijorat de starea mea. Eram foarte slaba, palida, cu un par lung și stricat, o imagine nu prea frumoasa, dar nu aveam ce face. Mereu insista sa vina pe la mine sa vadă noua casa, dar nu am vrut sa spun nimănui ce am în mine.

Introvertita proasta.

Tata a ucis-o pe Dorothy. Chiar în fata mea. Eu trebuia sa fiu ucisă... nu...nu...nu ea...
Mai de graba... eu urmez...
Am ieșit afară pe strada țipând numele lui Jeff... Eram speriata și singura... atâta de singura... Era frig... și ploua... Jeff. De ce... nu exiști...?

Jeff...?

Am căzut în mijlocul străzii, strigând după ajutor.
Dar nimeni nu a venit...
Pentru un moment a fost liniște. Un moment de liniște.

Trădători.

Tati m-a prins pe la spate și mă ridica. Vroia sa mă arunce cu capul de bordura strazii. Atunci a venit. L-a lovit în cap pe tati, și mă lua în brațe. Pentru prima data am simțit căldură.

Mulțumesc... Mike...