Zborul meu se sfarseste abrupt si simt o izbitura in toate cotloanele fiintei mele: un intuneric dens ma inconjoara din toate partile,dar fara ca asta sa imi fure stralucirea si ma rostogolesc afara din tunel,invartindu-ma in aer,cu aripile rasucindu-se,cu teama ca ma voi lovi de pamant.Cu ultimele forte,reusesc sa evit caderea si ma prabusesc langa un arbore cu trunchiul negru.De indata ce imi recapat suflul,ma ridic de jos si ochii mi se inunda de o imagine sumbra,cenusie: un cer inversat,ce seamana cu un hau fara sfarsit,o bolta vinetie cu nori negri,o lume invadata de umbre.
Ma aflu intre Rai si Infern,intr-un loc unde oamenii ucisi de mana luciferienilor zac in temnite umede,legati si biciuiti de vantul aspru,uitand cu desavarsire cine sunt.Un loc plin de manie si de dorinta de razbunare,care se regaseste in fiecare petec de pamant negru.
Sunt in Regatul Mortilor vii. Vii,pentru ca lumina inca straluceste in ei...Morti,pentru ca si-au parasit trupurile de carne.Asemeni lor,si eu sunt moarta pentru lumea mea,dar mai vie ca oricand si dornica de izbavire.
Am devenit o lumina intre umbre,un mort intre vii si un viu intre morti!
Imi adun aripile si continui sa cutreier acest loc trist,care are darul de a nelinisti orice suflet,imi micsorez lumina cat pot de mult,ca sa nu dau de stire cuiva ca am sosit aici si ma indrept spre colina din departare,acolo unde pot vedea un fel de templu cenusiu,parasit.
In suflet imi creste o speranta,pe masura ce ma apropii de desavarsirea misiei mele spirituale si desi locul in care ma aflu este inca mai sumbru ca Infernul,stiu ca nimeni si nimic nu o sa imi mai rapeasca stralucirea! Am rascumparat-o! Am luptat,am fost ranita,am suferit si am plans,am fost pangarita si torturata,am fost fara speranta,dar Cerul nu m-a uitat!
Imi strang pumnii cu putere,gandindu-ma la revelatia avuta nu cu mult timp in urma.Nu a venit ca o uimire,ci a venit ca o alinare,ca un balsam peste sufletul meu ranit de umbre si de sange,profanat de imbratisarea luiLucifer...Am stiut intotdeauna adevarul,dar frica m-a facut sa dau crezare minciunilor Printului...Singura mea teama este ca si el a avut la randu-i o revelatie si pentru asta ma va urmari pana dincolo de capatul Infernului! De ce nu m-a dat pe mana lui Satan? Acesta e un mister care nu mi-a fost inca dezvaluit.Poate a fost vointa divina,sau poate a fost vointa lui Lucifer...
Templul se apropie din ce in ce mai mult si inima mea bate din ce in ce mai tare,presimtind intalnirea cu un personaj important.Cumva stiu deja cine este dar odata cu aceasta descoperire ma apuca o teama amestecata cu bucurie.Teama,pentru ca aripile mele sunt inca albastre,semn ca nu am facut alegerea finala...Nu degeaba ma aflu in lumea cu umbre,care nu este nici raiul luminos,dar nici iadul cu flacari! Inima mea este impartita!
Bucurie,pentru ca sufletul incepe sa infloreasca,dornic de o imbratisare divina care sa imi daruiasca puterea de care am nevoie pentru urmatoarele lupte ce se prevad infricosate! Lucifer nu va permite ca un inger,fie el si umbrit,sa tulbure Regatul Mortilor Vii si sa elibereze sufletele incarcate de ura pentru el! Nu va tolera ivirea unui razboi!
Urc treptele cu mainile tremurand,ascunzandu-le printre faldurile hainei,incercand sa imi ascund lumina,cu talpile goale calcand apasat,dar fara sa ma murdaresc in niciun fel.Trupul meu a devenit ceva diferit de decorul acestei lumi si prezenta mea este mai mult o plasmuire,o suflare de vant peste un peisaj sumbru,alcatuit din durerea sufletelor secatuite de lumina de ere si ere,incatusate de neputinta.
Treptele suspina la atingerea mea si zidurile nemiscate sunt luminate de dare sangerii care le scalda in unduiri sinistre.Intru pe un coridor lung,care imi aminteste de coridorul din Templul Semilunei si inima mi se zbate la amintirea surorilor mele ucise de curand.Atatea suflete furate de intuneric,care si-au pus nadejdea in mine ca le voi salva!
In capatul coridorului zaresc o sala rotunda,coloane de granit rece si un altar parasit...Plante agatatoare atarna pe peretii umezi,se incolacesc pe dupa coloane parca mangaindu-le si trandafiri negri uscati zac rasfirati pe o masa dreptunghiulara.Tresar,amintindu-mi tepii trandafirului negru care mi-a ranit mana si spusele lui Lucifer,pe cand ma asemuia florii nobile,crude dar frumoase...Ochii mi se duc spre fereastra inalta si simt o prezenta in altar.Trec pe langa masa incarcata cu flori si imi fac aripile sa dispara cu desavarsire,asteptand ca acel cineva sa iasa in bataia luminii.
-Cine esti? Arata-te!
Vocea mea rasuna aspru,la fel ca suierul unui bici si prezenta paraseste altarul,pasind greoi pe treptele reci,coborand spre mine.La inceput,umbrele ma impiedica sa ii vad chipul,dar ii admir haina cu fireturi de aur,scutul stralucitor de argint,pletele lungi si ochii taiosi in care ma regasesc inca de la inceputul timpului.Gura mi se intredeschide de uimire si chipul sau se reveleaza ochilor mei flamanzi si plini de jar.
Cavalerul e incercat la randu-i de cumplite simtaminte care il fac sa lacrimeze...Isi deschide bratele intr-un gest cunoscut,aproape patern si incarcat de o iubire fara margini.M-am repezit spre el si din cativa pasi am fost la pieptul lui ocrotitor,vestitor al unor bucurii nemaivazute de mine,in toata trista mea viata pamanteasca.M-a strans cu sufocare si si-a lipit buzele pline de fruntea mea sfioasa.Si mi-a cuprins capul intre palmele lui,privindu-ma cu staruire,spunandu-mi doua cuvinte simple,dar atat de mult asteptate de sufletul meu chinuit!
-Iubirea mea...!
Inimile au inceput sa ne bata asurzitor,acoperind templul,acoperind valea,acoperind intregul regat si luminand inca putin tenebrele.
SFARSITUL VOLUMULUI II
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
