9. La marginea Londrei

343 25 15
                                    

Orele au trecut destul de repede pentru că pe tot parcursul acestora mi-am făcut strategii peste strategii, planuri peste planuri.

O dată ce am auzit soneria ce anunța sfârșitul ultimei ore, cea de artă victoriană, ies din clasă val-vârtej. Îmi deschid telefonul și observ cu satisfacție că Harry îmi trimisese un mesaj în care spunea că nu poate ajunge să mă ia după ore.

Bună treabă, băieți.

E ora 5 PM. Eleanor trebuie să fi ajuns. Mă simt vinovată că nu am mers la aeroport cu Louis să o întâmpin, dar presupun că tot planul meu de răzbunare m-a consumat mai tare moral decât m-aș fi așteptat.

Afară era la fel de frig ca dimineață. Traumatizant de frig. Încep să alerg pe stradă încercând să îmi amintesc drumul spre casa lui Eleanor.

*

-Ar fi trebuit să-mi spui că vii, aș fi dat comandă de pizza, spune Eleanor ieșind din bucătărie.

-Tocmai de aia nu ți-am spus că vin. În plus, nu stau mult.

Eleanor se așează pe canapea lângă mine.

-Ok, ce s-a intâmplat? mă întreabă ea.

Oftez.

-În primul și-n primul rând trebuie să-mi promiți că nu vei spune nimănui, spun serioasă.

-Promit solemn, spune Eleanor amuzată.

-În regulă...

-După tonul vocii tale, prin "nimeni" te referi la "mai ales nu Harry"? spune Eleanor zâmbind.

-Ceva de genul, spun. Acum.

Verific să văd cât e ceasul. 6:30 PM. Perfect.

-Am găsit o cale să dau de Eric și să vorbesc cu el, fără ca Harry să știe, încep eu. Și trebuie să încerc. La 7 va fi la depozitul de la marginea orașului.

Eleanor oftează.

-Mă temeam că vei spune asta, spune ea. Dar presupun că nu pot face nimic să te răzgândești, nu? Nimic din chestile de genul „nu știi ce pune la cale" sau „mai bine l-ai asculta pe Harry"...

-În nici un caz.

-Bine, bine. Vrei să te duc? întreabă ea.

-Ar fi minunat, zic eu zâmbind.

*

Vântul îmi împrăștia șuvițele de păr în toate părțile ceea ce era extrem de enervant. Era aproape noapte având în vedere că pe lângă depozit nu prea sunt lumini, era beznă. Uitasem cât de mult uram lungimea zilelor de iarnă.

Eleanor m-a adus cu mașina până la parcul de la două străzi de depozit și a zis că mă va aștepta. Sincer, mă mir că am convins-o atât de ușor să mă lase să vin. Trebuia să spun cuiva unde merg și Eleanor era cea mai bună opțiune.

Înaintez spre partea din spate a depozitului. Deschid poarta din grilaj ce ducea spre spatele clădirii și mă iau frigurile. Mă simțeam ca într-unul din acele filme de mister când protagonistul se apropie de elucidarea cazului.

Era pustiu. Singurele lucruri prezente în spatele depozitului erau niște bucăți vechi de scânduri mâncată de viermi. Noaptea se lăsa din ce în ce mai adânc asupra Londrei iar mie îmi era din ce în ce mai frică.

Înaintez câțiva pași spre scândurile roase și arunc o privire în jur. Nimeni. Mai merg și ajung în celălalt capăt al gardului. Grilajul de aici era mai ruginit decât cel din celălalt capăt. Îmi place nuanța ruginei de pe gardul ăsta, chiar dacă gardul ăsta e aproape în ultimul stadiu de deteriorare.

How it goes IIWhere stories live. Discover now