Elegii de la marginea lumii

Primăvara lui Zorba

vorba unei golănii detestabile: '' nu am oameni!''

.

Toată viața am visat și am crezut

în renașterea omului,

simplu,

prin cea a fratelui și a aproapelui său.

Prin om! ...și a mea asemeni.

Vai! dar câte culori nu risipește primăvara,

și totuși fără ea, cine ar mai fi viu printre noi?!

.

Acum,

când în focul crunt al neliniștii

și al căutărilor prin beznă

am pus pe jar: și masa și butoiul

în jurul cărora obișnuiam să joc,

-cum numai surzii și nebunii vieții mai îndrăznesc s-o facă-

în roluri de bețiv și preacurvie,

mă-ntreb: la ce e bună viața?!

Vai! dar de câte culori nu se lipsește primăvara!

și totuși cum rămâne ea mereu: REGINA FLORILOR!

.

Nu, nu!

nu moartea mi-a fugărit din inimă,

nici voinicia și nici voinicul,

și nici măcar, cu toată durerea,

evaporarea celui mai frumos și cinstit surâs,

ci doar faptul

că astăzi noi dansăm și bem ca frații,

iar mâine-n zori, odată cu păcatul,

tu, prietenul și zeul meu,

de frica lui ,

te vei pișa atât pe prispă,

cât și pe visul meu.

.