Theatre of the Absurd [Sasuke&Sakura fan fic]

Capitolul 12- "Nu mă mai lăsa niciodată!"

Theatre of the Absurd 

Din capitolul anterior…

M-am intins cu ultimele puteri spre clanta, fiind fericita ca aceasta usa nu era blocata. In intunericul mormantal i-am strigat numele brunetului de cateva ori, dar nimic nu se intamplase iar eu simteam ca ma apropii de inconstienta daca nu imi umpleam plamanii cu aerul vital. Disperata, m-am sprijinit de perete si am aruncat o ultima privire spre pat, soptind:

-Sasuke?? dar nu era nimeni in pat. 

Capitolul 12

“Nu ma mai lasa niciodata!”

Am simtit cum m-am lovit cu putere de podeaua rece si am ramas acolo fara aer mult timp, aproape o eternitate. Nu intelegeam cum de nu am murit inca dar nu-mi mai pasa oricum. Eram prea ametita ca sa ma mai pot concentra sa gandesc. Sasuke nu e in camera. Probabil ca acum nici nu mai e in casa. Sunt doar eu si demonul. Pot sa-i simt prezenta ca si cum mi-ar sufla in ceafa. Am pierdut. El a castigat iar eu... Eu am pierdut si gata! Poate ca nu am facut de la bun inceput un lucru bun. Sa il pun la incercare pe EL a fost cel mai nesabuit lucru pe care l-am facut, defapt, aproape cel mai nesabuit lucru pentru ca cel mai nesabuit a fost sa sper ca am sa reusesc sa castig in fata acestui monstru cand oricum nu aveam nicio sansa. Si eram constienta ca am sa pierd, dar totusi am incercat...

Mi-am inchis ochii, scapand de ceata deasa ce ma inconjura. Un mic zambet mi-a aparut in coltul gurii si apoi am inceput sa rad. Dar era un ras amar si mai tarziu am inceput sa plang si sa rad in acelasi timp, ca o nebuna. Gata, s-a terminat. In sfarsit am sa scap nai*i de lumea asta si de probleme. Am sa plec si n-am sa ma mai intorc, cum ar fi trebuit sa mi se intample de cand m-am aruncat de pe acea stanca. Ar fi trebuit sa mor atunci si sa scap de tot in loc sa ma chinui acum. Cine stie cata durere imi va mai provoca pana sa mor. Incepeam sa-mi pierd cunostinta. Poate ca nu am stat o eternitate fara aer, a fost mult mai putin decat ma asteptam. Dar asa e cand mori, nu? Ti se pare ca nu se mai termina si abia astepti sa scapi de durere si totusi moartea rade de tine si te mai lasa putin sa te chinui. Asa trebuie sa fie. 

Am simtit o intepatura in picior si un mic strigat de durere mi-a scapat printre buze.

Am incercat sa deschid ochii dar pleoapele refuzau sa se deschida de teama a ceea ce ar putea sa vada. Simteam cum ceva imi patrundea in carne si o taia usor. M-am crispat de durere, agatandu-ma cu unghiile de covor. Incercam sa ma tarasc, dar cu cat ma zbateam mai tare cu atat mai mult ma durea. 

“Nu incerca sa fugi, n-ai sa reusesti!” Vocea aceea pe care o stiam si o uram atat de mult imi canta sfidator in urechi. Cand intr-un final mi-am deschis ochii mi-am dat seama ca oricum era mult prea intuneric ca sa pot vedea ceva. Mi-am dus mana spre locul in care acel monstru ma ranise, dar ceva mi-a prins degetele in zbor si mi le-a aruncat inapoi. Am simtit cum cutitul coboara mai jos, prin carnea mea si simteam rana de la genunchi pana la calcai. Apoi cutitul a trecut de la un picior la celalalt. Durerea era sfasietoare, si tipam in timp ce ma zbateam cu o forta pe care nu ma asteptam sa o am. Am inceput sa plang de durere, atat de tare incat lacrimile imi curgeau siroaie pe piept. Juram ca daca mai simteam inca cateva secunde cu acea durere am sa mor inainte de a ma omori el. Simteam cum sangele imi curgea pe parchetul alb si probabil ca acum ma scaldam intr-o balta de sange. Camera se invartea cu mine si nu mai eram constienta de nimic, mai putin de durerea ce simteam ca-mi patrunde pana in oase. 

Neajutorata, am cautat cu privirea prin incapere spre ceva ce m-ar putea ajuta, dar nu era nimic de folos. O fasie de lumina a lunii intra pe fereastra si lumina patul gol, neatins. Oh Doamne, de ce nu ma iei acum si ma scapi de toata durerea asta? Am facut chiar atat de mult rau incat sa merit asta? Dar daca fereastra… Daca asa ajunge cumva la fereastra si as sari poate ca as muri mai repede. Suntem la etajul al doilea. O astfel de cadere, mai ales ca sunt si slabita si am pierdut mult sange, sigur ma va omori. Niciodata nu m-am imaginat facandu-mi un plan pentru a ma omori singura. Dar viata ne pregateste multe surprize si poti ajunge chiar sa planuiesti cum sa mori mai repede. Dar asta a fost ideea sa de la bun inceput. Din cauza asta mi-a ranit picioarele mai intai. Stie ca as putea sa fac o prostie si a preferat sa ma imobilizeze mai intai. Dar am maini, ma pot tari pana acolo si apoi... Apoi ma voi arunca. Rapid si fara durere. Dar cum am sa ajung pana la fereastra?
Am inghitit in sec. Cutitul cobora incet pana la glezne, ca si la celalalt picior. Am incercat sa ma tarasc putin mai aproape, dar cu cat incercam mai mult cu atat el infigea mai tare cutitul in carnea mea. Am tipat cu toata forta cand mi-a atins osul. Imi perforase complet muschii si acum picioarele nu imi mai erau de niciun folos. 

-Lasa-ma, te rog, te rog, TE ROG! Imi pierdusem calmul, auzind sunetul cutitului iesind usor din carne. 

“Ai indraznit sa aduci un inger sa te ajute! Ai sa platesti pentru asta!”
Inger? Despre ce vorbeste? Dar in acel moment m-am simtit ridicata, iar apoi, cu o putere supra-omeneasca, creatura m-a izbit din nou de podea. Am scuipat sange fara sa vreau. Simtind acel lichid pe obrasjii si barbia mea m-a speriat. Am inceput si mai tare sa plang, ca si un copil mic. Mirosul sangelui imi invada narile, dandu-mi o stare de greata. M-a prins de parul meu roz murdar si din el mi se scurge transpiratia combinata cu sange. Probabil ca mi-am spart capul. M-a ridicat in sus de par si simteam ca o data cu el o sa imi rupa si capul de pe umeri. Imi agitam picioarele incercand sa ating podeaua care imi fugise de sub picioare. M-a aruncat cu putere in perete si cateva bucati de var au cazut odata cu mine. Nu mai aveam glas si nici lacrimi. Tot ce mai faceam era sa astept urmatoarea lovitura care ar fi putut sa fie si ultima. 

-Sakura?? Sakura, trezeste-te! 

Un glas imi suna cu ecou in minte. Camera se estompa in jurul meu si ceva ma tragea intr-un alt loc. Durerea nu mai era atat de puternica. Am inchis ochii fericita. Plecam. Insfarsit am sa plec de pe lumea asta. O lumina alba se vedea in departare. Am intins mana, incercand sa o prind, dar in schimb acel ceva ma tragea departe de lumina alba. Undeva in intuneric.



Am deschis usor ochii, ca un copil somnoros. Ochii mei au ramas fixati pe acel alb imaculat ce mi se intindea in fata ochilor. Gata, totul s-a terminat insfarsit? Mi-am ridicat capul si am ramas stupefiata. Nu era Raiul aici. Era camera de zi unde adormisem la inceput, cu capul pe marginea canapelei. Langa mine, Sasuke ma analiza atent. M-am sprijinit in coate, simtind un gol in stomac. Fara sa stau pe ganduri, m-am aruncat in bratele brunetului fericita ca nimic nu s-a intamplat. Am inceput sa rad de mine si de visul meu ciudat. Nimic nu s-a intamplat. Oh, totul e bine. Sasuke ma mangaia usor pe parul meu roz, calmandu-ma. 

-Nu ma mai lasa niciodata sa adorm. Niciodata! Am avut cel mai ciudat vis. Doamne, totul parea atat de real. L-am vazut pe ace...
-Sakura. 

De ce m-a intrerup si de ce se uita asa de ciudat la mine? Am facut eu ceva gresit? M-am desprins bosumflata din bratele brunetului. Ochii lui erau goi, dar nu ca de obicei. In ei puteam sa deslusec o stralucire usoara. Apoi stralucirea s-a stins. Si-a pus din nou barierele de nepatruns. Cat mi-as fi dorit sa ma lase sa-l descopar, sa vad ce personalitate are, ce sentimente il domina. Mi-a facut un usor semn din cap in jos. Mi-am intors privirea de la el si m-am uitat inspre locul in care mi-a aratat. 

-Oh Doamne...

<<< To be continued >>>