Detective Sisters

Capitolul 5- Noile identități

Am fost conduse afară din birou, unde ne așteptau două fete cam de vârsta noastră, cu o privire veselă și prietenoasă. Învârteala asta prin ditamai clădirea mă amețește, mai ales că este pentru prima dată în viața mea când sunt în acest loc sau știu despre existența acestuia.

- Bună, fetelor! Spune una mai înaltă și blondă, cu niște ochi albaștri strălucitori, care îmi inspiră schimbare. Eu sunt Sarah și mă voi ocupa de părul și machiajul vostru, iar ea e Anastasia, arată spre o fată mai scundă, roșcată și cu mulți pistrui, cu ochi verzi, conturați cu un negru intens. Ea se va ocupa de outfit-ul vostru. Margareth, tu... ești prima. Samantha poate asista.

Spunând acestea am pornit toate spre lift, care ne-a dus la nivelul douăzeci și trei. Ușile s-au deschis, lăsându-mă să văd tot etajul. Gura mi s-a deschis, în semn de uimire și am stat așa pentru câteva secunde. Arată ca un magazin de haine-salon de frumusețe uriaș. Pe jos este mochetă mov și pereții sunt bleu. La salon erau multe fete care erau tunse, iar altele se uitau la haine.

- Haideți să începem! A spus Sarah, arătându-i cu mâinile direcția în care să meargă.

Meg s-a așezat pe un scaun negru din piele în fața unei oglinzi mari, unde am putut să-i văd chipul. Era... entuziasmată. Sentimentele care i se citeau pe chip m-au speriat. Sarah a scos o cutie de vopsea pe care scria 'Platinum Blonde'...

- Wait, wait, wait! a zis Meg, nemaipărând încântată. Nu mi-ați spus că mă faceți blondă...

- Nu ți-am spus nici că îți tundem părul scurt, sau că și Samanthei îi facem la fel. Trebuie să fie o schimbare de look totală.

Pe fața amândurora se citea teama și neliniștea.

***

După ce a vopsit-o și a tuns-o, părul ei arăta așa:

A dus-o în cabinele de probă, pentru a-i creea un nou look, apoi au început să-mi transforme și mie părul, pensula rece de vopsea mă face să-mi fie frig, probabil din cauza fricii pe care o simt. M-am uitat în oglindă și mi s-a părut că nu sunt eu.

Look-urile noastre au fost schimbate radical. Acum port ochelari și rochii de vară cu floricele. Meg e tot timpul în trening-uri și adidași.

Simt un gol imens în mine, simt că m-am pierdut pe mine. Mă simt ca o altă persoană și nu îmi pot justifica de ce simt asta.

- Acum vă vom duce la specialiști pentru a vă face identități noi! a spus Sarah, făcându-mă să aterizez în lumea reală, foarte brusc.

Pășim încet, tocurile din look-ul meu nou răsunând în capul meu. Mi-am dat seama că acel gol este defapt... teamă. Simt o teamă imensă, pentru ce o să se întâmple în viața mea, dacă o să ratez, dacă voi pierde oamenii dragi...

Ajungem în lift. Sarah și Anastasia stau în fața ușii, așteptând să plecăm. Pornim spre nivelul șase. Eu și sora mea stăm tăcute. Privesc fiecare nivel, cu privirea fixă, dar fără să le mai analizez, gândurile mele nu mai sunt aici demult.

- Am ajuns, haide! m-a anunțat Meg, punându-mi mâna cea rece pe mâna mea, acum descoperită din cauza rochiei.

Ieșim din lift și ne îndreptăm spre locul care ni se pare cel mai logic pentru schimbarea identității: cel cu o doamnă la calculator și un platou cu un fotograf.

- Bună ziua, doamnă! salută politicos Meg.

Doamna își ridică ochii serioși, injectați cu plictiseală, înspre noi și răspunde:

- Presupun că voi sunteți fetele care trebuie să-și schimbe identitatea... Aruncă o altă privire în calculator, făcându-i fața cu câteva riduri să lucească, din cauza transpirației. Domnișoară Samantha Garcia, vei deveni Madison Miller, ești născută pe 3 februarie 2001. Acum vino să faci poză pentru buletin, de acolo vei afla alte date despre tine, îmi zice scurt, fără opintiri, cu ochii în calculator.

Mă așez pe scaunul de pe platou, încercând să schițez un zâmbet, în ciuda a tot ceea ce se întâmplă. Însă sunt atât de confuză și tristă, încât colțurile gurii mele au amorțit, lăsându-se în jos imediat după ce blitz-ul puternic al aparatului de fotografiat m-a surpins în poză.

M-am dus imediat lângă Meg, ca să aflu identitatea ei nouă. Tot vom fi surori. Pe ea o cheamă Edaline și e născută pe 14 august 2000. După ce ne-am primit buletinele am fost trimise acasă cu elicopterul, condus de Aaron.

*pe drum*

- Hai că n-o să fie așa de rău să o luăm de la capăt, nu Madison? spune cu un zâmbetpe față care pe mine mă înspăimântă.

- Ba nu! Poate pentru tine! Tu a trebuit să te ascunzi, să minți și să nu fi cu familia ta! Probabil că pentru tine e bine, poate că tu poți să o iei de la capăt și să ai o viață mai bună! Dar eu? Eu, Meg? zic accentuând numele său. Eu am avut o viață bună, am fost cu familia, nu aș fi vrut niciodată să o iau de la capăt!...