Getting Caught (Prima Carte)- Editata

Capitolul 9

La vederea lui Cooper, Tom a sărit de pe canapea, așezându-se pe alta. Deci gândurile mele s-au confirmat.

Există cineva căruia să nu îi fie teamă de Cooper?

I-a făcut un semn cu capul, apoi urcat sus. Tom s-a ridicat de pe canapea și mi-a zâmbit.

-          Pe mâine, Raisa, mi-a spus și mi-a făcut cu ochiul.

Am zâmbit și l-am privit cum ieșea pe ușă.

Ce nu aș da să pot să ies și eu afară, la aer curat, măcar cinci minute...

-          De parcă asta o să se întâmple, a spus cineva de lângă mine.

Am spus aia cu voce tare?

Mi-am întors capul în cealaltă parte și l-am văzut pe Evan stând la marginea canapelei pe care stăteam eu.

-          Cooper nu o să te lase să ieși de aici niciodată.

-          Niciodată?

-          Sau cel puțin în următorii ani. Știi ce se întâmplă cu ostaticii lui Cooper?

Am început să râd, atunci când am observat că exact aceleaşi cuvinte le folosisem și eu.

-          Nu. Ce ar fi să îmi zici tu?Am spus jucându-i jocul.

-          Majoritatea nu rămân în viață.

Mi-am ridicat o sprânceană. Sau cel puțin credeam că am făcut-o? Ugh, trebuie să vorbesc cu Cooper! Urgent!

-          Știi, iubesc casa asta. Pereții ei fac pe oricine să înnebunească,a spus el, șoptind.

-          Nu o să meargă. Nu o să înnebunesc.

-          Poate ai dreptate. Până la urmă, ești deja nebună, a spus zâmbind.

-          Ce amuzant ești azi. Ce s-a întâmplat?Ți-a mai cumpărat Cooper o acadea?

Zâmbetul i-a dispărut pentru o fracțiune de secundă, dar apoi a continuat:

-          Da. Vrei să o încerci? A spus lăsându-și ochii să îi cadă în jos.

Mi-am dat ochii peste cap atunci când mi-am dat seama la ce s-a referit.

-          Nu mersi. Nu vreau să simt o scobitoare, am spus și am început să râd, făcându-i zâmbetul să-i dispară din nou.

**

După ce am dormit vreo două ore, am coborât jos, hotărâtă să vorbesc cu Cooper. L-am găsit stând pe o canapea cu câteva foi în mână. Aerul lui relaxat, m-a surprins.

Era îmbrăcat în niște pantaloni negri și un tricou alb și stătea rezemat pe unul dintre brațele canapelei. Părul lui era ciufulit ca și cum deabia se trezise din nou, deși știam că nu era așa. Imediat după ce a venit, a urcat în camera lui, dar peste o jumătate de ora a coborât și a plecat iar.

Cearcănele lui erau încă vizibile, îmbătrânindu-l cu câțiva ani. Am tras aer adânc în piept și am pășit în cameră. Deși erau trei canapele, am decis să mă așez lângă el.

Liniștea și seriozitatea lui încă mă intimidau, dar asta nu m-a oprit din a sta lângă el.

-          Am nevoie de niște lucruri, am spus fără ezitare.