Diavolul nu minte (Romanian version)

Nu stiu ce caut in lumea asta

-Pornesteeeeeeee!!!!!! Pornesteeeee!!! 

        Ahhh, urasc mizeria asta de masina. E ingrozitor de frig in dimineata asta. nu m-am imbracat prea gros, planuind sa merg repede, sa intru in masina, sa pornesc motorul, sa tremur putin pana se incalzeste motorul, cam cand sunt pe Neuf si apoi sa pornesc incalzirea, bucurandu-ma pana la serviciu de singuratate si temperatura confortabila. 

         Trezitul dimineata, mersul prin frig, singur, spre o incapere calduroasa, cu reguli si oameni pe care nu ii suport, imi aduce aminte de copilarie. Cred ca la 4 ani a inceput. N-am avut timp sa ma bucur de viata, de libertate. Poate asta e si rolul educatiei institutionalizate, sa te prinda cat mai devreme, inainte sa gusti prea mult din libertate, atunci cand nu ai forta sa te opui. Probabil ai un metru inaltime, 20 si ceva de kg, vocabular foarte slab dezvoltat, nu stii sa scrii sau sa citesti. Cum te lupti din postura asta cu sistemul? Cum te lupti cu sistemul cand chiar cei care ar trebui sa te protejeze te smulg din patul cald, in care dormeai atat de linistit, visand catelusi si iepurasi. Te indoapa repede cu mancare, te imbraca fortat, iti dau ghiozdanul, si apoi te tarasc prin frig, spre locul ala pe care-l urasti, unde o sa fi departe de ei. Deschid usa, urca niste scari si apoi te predau cuiva. Nu intelegi de ce se intampla asta. De ce tie nu iti cere nimeni parerea, dece tu nu ai dreptul sa decizi. Singura ta putere este sa explodezi emotional, sa faci galagie, sa plangi, sa te zvarcolesti. Dar ei stiu ca or sa apara proteste de genul asta. Nu ii surprinzi cu nimic. Te lasa putin sa te manifesti, apoi incep sa iti spuna ca este doar ceva temporar, ca stai cateva ore, ca o sa te joci cu ceilalti copii, apoi o sa va culcati...si cand te trezesti or sa vina sa te ia. Nu te incanta cu nimic descrierea asta. Tot nu vrei sa stai, dar nu mai ai foarte multa forta sa te zbati. Nici lacrimi nu prea mai sunt. incerci sa mai scoti cateva dar nu reusesti. Intri pana la urma, mai mult sau mai putin fortat, in clasa. Aici trebuie sa asculti de o "doamna", sa stai langa alti copii care nu stii la ce se gandesc, daca lor le place aici, daca esti singurul inadaptat. A doua zi deja e mai usor...iar apoi, din ce in ce esti mai putin revoltat. te adaptezi usor la situatia asta.

Eu sunt capabil sa cred orice. Daca ma uit 20 de minute la un documentar cu teoria conspiratiei pot incepe sa imi pun intrebari daca pamantul e plat sau nu, daca extraterestrii l-au ucis pe jfk sau daca hitler chiar traieste in America latina, la cei 130 de ani ai sai.

Traiesc intr-o lume prea nebuna ca sa ma implic in ea. Televizorul nu l-am mai deschis de cativa ani, nu aveam ce sa vad la el. Fie prezentau cum un politist a oprit traficul ca sa ajute o ratusca trecand strada cu puii, fie vorbeau despre inca o decapitare a unui neviovat, de catre teroristi. Totul se limita la extreme, nu mai aflai nimic util despre lume, asa ca aparatul ala devenise doar un obiect ornamental. Stirile de genul asta nu imi scapau nici acum. Eram nevoit sa folosesc instagramul asa ca apareau si aculo ratustele si decapitarile. 

 Mizeria asta de masina nu o sa mai porneasca. Plec spre metrou cat mai repede, pana nu paralizez aici de frig si abia la vara o sa se sesizeze cineva sa ma scoata, cand incep sa ma descompun. Ar fi destul de amuzanta o poveste ca asta, la tv, dar nu am de gand sa ii distrez de acum. O sa ies din scena intr-un mod interesant, dar mai au de asteptat.

Doamne atinse de menopauza, avand greutatea cel putin dublul varstei lor, statau langa liftul din metrou. Ar fi incapabile sa  iasa de de aici folosind scariscarile. Parca le si vad chinuindu-se sa ridice picioarele alea masive, ambele cantarind probabil cat mine.

Oare cât o să mai reziste si inima lor. Nu doar că tot sângele lor ar putea să fie un fel de unt lichid, care se lipește pe artere si vene subtiind canalul din ce în ce mai mult. Dar noaptea, când se întind in pat, oare cum reusesc sa respire. e ca si cum ai avea doua bidoane de 5 l pe piept, comprimand cuta toracica.

Cum am ajuns la birou am fost chemat de o tipa cereia, cei care ma numesc colegul lor, ii spun sefa. Stateam in biroul ei, explicandu-mi niste lucruri total neinteresante, despre care putin imi pasa si probabil nici ei nu i se pareau interesante, altfel era prea proasta ca sa fie pasionata de un asemenea subiect banal.

Ii priveam ridurile fine, micile pete solare de pe umeri, ceva normal pentru o femeie la 40 de ani, care si-a petrecut cel putin 35 incercand sa fie draguta, atractiva, supunand corpul la diferite torturi ca sa prinda un loc cat mai bun, in marea de femei care incearca sa innoate spre suprafata si sa fie trase in iahtul unui barbat. Majoritatea ajungand numai sa se agate de cate o barca, in care cum apuca sa se aseze mai confortabil realiza ca se impiedica si cad din nou in mare. Da, era o lume nedreapta pentru ele, dar daca ma uit si la posesorii barcilor, nici acolo nu e prea multa fericire. Poate ca oamenii ar trebui sa priveasca mai mult in interiorul lor, si mai putin la ambalajul in care sunt impachetati.

Am crezut ca internetul, accesul lacat mai multa informatie, comunicarea rapida si continua o sa ne faca mult mai inteligenti. Se pare ca suntem intr-o continua si argumantata aparenta de evolutie, dar in realitate involuam rapid.

Avem acces instant la milenii de cercetare, la inteligenta omenirii, dar gasim mult mai atragator si usor sa accesam prostia.

Creierul nostru consuma mult prea multa energie sa proceseze informatii complicate, sa le compare, sa le critice, asa ca avem un sentiment placut cand devenim plante, cu radacinile mintii prinse puternic de un ecran aprins, in care se deruleaza simpla si amuzanta prostie umana, pierzand ore intregi, zilnic, consumand-o.

Asa ca ma intrebi pe mine de ce sunt dezamagit de lume, de viata, de oameni? Nu sunt dezamagit. Sunt chinuit si incerc sa curm chinul. Sunt chinuit cum vad omenirea prabusindu-se din nou. a facut-o in evul mediu, sute de ani de anarhie...si pare sa se apropie din nou. sunt trist ca nu putem continua pe drumul pe care incepusem, ca se apropie rapid din nou anarhia si eu sunt singurul care o vad. Rasismul creste intens si oamenii cred ca e gandire normala.