Twilight

Vizită pentru familia Cullen..

     Ziua următoare mă trezesc tot în brațele lui Edward, semn că tata plecase la pescuit. Mă ridic în capul oaselor și mă duc să mă spăl pe dinți. În acest timp, Edward îmi face niște clătite cu gem. Preferatele mele! Mă duc la bucătărie și îl văd pe Edward cum îmi punea în farfurie 2 clătite cu gem.
     - Miroase atât de bine! Foarte bine pentru cineva care nu mănâncă!
     - Chiar dacă nu mănânc, când o să fim căsătoriți o să trebuiască să-ți fac de mâncare și trebuie să învăț de pe-acuma să gătesc.
     - Dar de unde știi că noi doi o să.... mă opresc preț de o clipă. Alice! Trebuia să mă aștept la asta. Dar știi că m-ai putea avea pentru totdeauna și prin alt mod. Știi tu care.
     - Bella, ți-am zis deja: nu o să te transform. Nici dacă mi-ai da 10.000 de dolari. Nu pot să risc. Doar dacă nu ar fi altă soluție cu privire la siguranța ta, te-aș putea transforma. Altfel nu.
     - Atunci, dacă mă căsătoresc cu tine, tu o să mă transformi?
     - Mă mai gândesc. Dar acum mănâncă, sărbătorito! La mulți ani!
     - Mersi dar... În cât suntem azi?
     - În 13 septembrie.
     - Ce? Parcă ieri am venit din Phoenix! Dar... Cum?!
     - A trecut timpul. Ăsta e ultimul an.
     - Tu îți bați joc de mine?!
     - Cum ai putea spune așa ceva? Nu! Uită-te!
    Îmi arată calendarul electronic și vedeam ziua clară. 13 septembrie. Și nici nu începuse școala! Să nu mă zic că nu am nici rechizite, nici ghiozdan, nimic! Și nici nu o să-l las pe Edward să arunce banii pe fereastră. Nu!
      - Nu îmi vine să cred! E deja septembrie?! Și nici nu am ce îmi trebuie să merg la școală.
      - Eu și Charlie ne-am ocupat deja de asta.
     - Când? În timp ce eu dormeam?
     - Nu. De fapt, da.
     - Foarte frumos. În loc să stai să te îmbrățișez, tu pleci pe ascuns și mă lași singură. Putea veni un alt vampir care să mă omoare. Nu se știe niciodată!
     - Îmi pare rău, Bella. Îți jur că nu o să mai fac asta niciodată. Doar în măsuri disperate.
     - Cum ar fi?
     - Să gonesc câinele...
     - Ce câine? Oh. Mda.
     - Tot nu l-ai iertat? 
     - Nu! Pentru ce mi-a făcut, niciodată. M-a zgâriat foarte tare și era să am cicatrice. Acum înțeleg de ce nu trebuie să stau pe lângă lupi. Și acum chiar o să ascult de tine.
     - Bine. Mergem să îi vizitam pe ceilalți? Am vorbit deja cu Charlie.
     - Bine.
      M-am dus în camera mea și mi-am luat o pereche de blugi cu un tricou alb, o bluză de trening vișinie cu adidașii mei albi și am plecat.
     Casa familiei Cullen era pustie. Ceva nemaiîntâlnit până acum.
     - La naiba! Iar ne-au lăsat singuri.
     - Asta s-o crezi tu, frate! Recunoștea vocea aia. Era Emmet. Bună, Bella!
     - Bună, Emmet! Unde e Rosalie?
      - La vânătoare, cu Alice și Esme. Acum e o nouă regulă în familie : fetele se duc separat de băieți la vânătoare.
     - Oh... Cred că fetele au un animal preferat de mâncare, nu?
     - Nu. Au animale preferate diferite. Doar că se găsesc în aceeași zonă. Dar nu vrem să ne rătăcim și să dăm ochii cu vreun nomad. După, ne ia mirosul și ne urmăresc și ar putea ajunge la tine și să te omoare.
     - Ei, uite un alt motiv pentru care să stai noaptea cu mine.
     - A plecat?
     - Da. Are noroc că nu m-am supărat în adevăratul sens al cuvântului.