Până la Sfârșit

IV

Mă ridic frumos de pe scaunul bătrân și plec,plec unde văd cu ochii și mintea mă îndrumă,doar să plec, să uit de aceste amintiri. Privesc cerul,asa minunat,asa plin de stele și îngropat în mistere pe care omenirea nu le va afla niciodată,cand din umbra nopți se aude o voce caldă,sensibila

-frumos cerul,straine?

Îmi întorc capul către ea,este înaltă și șatenă,parul lung și creț iar ochii albaștri,incat reflectă lumina stelelor.

- Fascinat de misterul pe care îl ascunde.Ii raspund eu după câteva secunde.

  -Doar privește.Nu caută răspunsuri în el și doar privește adânc către stele.

Raspunde ea cu acelaș glas timid
-Frumos din partea unei străine

-Numele meu este Aria,al tău străine?

-Klaus,al meu este Klaus

- doar numele inspiră teamă,stii?

Tac și o privesc,doar acei ochișori ai ei te poartă departe,te plimbă prin timp către început,caci ei spun adevărul,la început nu a fost cuvântul nu a fo gândul și nici orice altceva,la început a fost ea,a fost Aria,iar privirea ei spune acest lucru.

-Mergem să bem ceva Klaus, străine?Poate așa aflu și eu ce căutai în stele

Sunt curios de dorința ei de cunoaștere,dar cum aș bea o bere accept invitația acesteia,ce dracu poate merge prost zic.

-sigur Aria, îi răspund iar ea schițează un zâmbet

Îmi spune că cunoaște un bar în apropiere, că acolo își petrece serile în căutarea aventurii Dar niciodată nu găsește un om care să o fascineze.O ascult vorbind despre dorințele ei,despre vise risipite in negura timpului, îmi spune despre iubire și durere și asta retrezeste rana din mine.
Ajungem în bar,ne așezăm la masă și ea comandă berea

-Si?!Nu ai spus nimic tot drumul,care este povestea ta?

Nu răspund nimic tac și nu răspund doar o privesc adânc în ochii, dacă aș întreba "Vrei să fim mereu împreună? Să fumam și să bem,sa avem un loc al nostru unde să petrecem zile bune dar și cele mai proaste? Vrei să ne aruncăm împreună în negura timpului și să rămânem începutul și sfârșitul acestei lumi?Să trăim până la bătrânețe iar apoi să devenim iarăși tineri" asta vroiam să o întreb de fiecare dată când îi vedeam privirea

-Tot nu ai de gând să-mi răspunzi? Întrebă ea râzând

-Doar mă gândeam,Deci ce-i așa special la locul ăsta? Răspunde eu ca ea să nu se simtă prost în compania unui străin că mine

-Locul ăsta are o poveste lungă,

-iar eu am tot timpul din lume să ascult

- Bun,asa că încep cu începutul.Acum 15 ani,o bătrână vroia ca seara să privească stelele,noapte de noapte a privit cerul și se simțea tânără dar iarna nu mai putea privi nimic,asa că a amenajat acest loc,a pus luminițe pe tavan, aranjând exact ca si constelațile,crease un loc al ei,loc unic.Peste puțin timp,ea a murit iar "stelele" ei au rămas singure așa că familia a deschis acest bar că toți să vadă stelele chiar și iarna,iar de fiecare dată când intru aici,ma simt vie,ma simt ca și cum sunt copil mereu.

-iar tu?știi povestea din surse sigure? Întreb eu fără pic de minte

-Batrana se numea Eva,era bunica mea

Acum înțelegeam,privirea ei purta în spatele pierderea unei ființe dragi,asta o făcea să devină lumina cea dintâi.
Bem 3 rânduri de bere și plecăm Aria vrea să se plimbe așa că urcăm în mașina ei si plecăm,plecam fără să știm unde ajungem și cu ce scop,ea vrea să fie liberă iar eu vreau să fiu lângă ea până la sfârșit