-Fugi!Fugi! FUGI!!! Se auzea in telefon, poate mai tare decat ar fi trebuit.
-Fir-ar! Incerc, chiar incerc, dar tocurile astea m-au obosit groaznic!Adu-mi aminte inca o data DE CE am fost de acord cu tine sa le port?! Vorbeam la repezeala si aproape tipand in telefonul pe care il tineam la ureche.
-Off, haide!! Arati superb, ma bucur ca macar o data m-ai ascultat si te-ai imbracat decent.
-Decent? Pfft, dar blugii s-au scos din uz?Cu adidasi ma impiedicam, sau ce?! Mai degraba mi se impleticesc picioarele acum, din vina cuiva!
-Ha, nu te mai plange atat si incearca sa nu iti strici machiajul.E destul de simplu si asa, pentru ca nu m-ai lasat sa-l continui si-
-*Dandu-mi ochii peste cap* OK! Doamne, parca m-as duce la o defilare de moda, nu la un interviu!Tu ai prins momentul astazi, asa-i? Am fost cobaiul tau...desi, trebuie sa recunosc, daca nu as fi fost nevoita sa fug ca o nebuna acum ca sa prind autobuzul, as fi putut pleca si la o defilare!
-Ei, asta-i atitudinea potrivita! Coopereaza si tu putin! Nici nu ai idee cat de frumoasa esti! Iar acum ca ai ajuns la greutatea pe care tu ti-ai dorit-o mereu, stralucesti! Eu doar incerc sa te ajut sa realizezi asta!
-Haha, cum zici tu! Daca o sa trec cu brio de interviul de astazi, fac cinste cu stii tu ce, sa vezi ce o sa stralucesti tu atunci! *ras malefic* Ne auzim diseara, a ajuns autobuzul.
-Astept sa ma suni! Fighting, you girl! Fa-i praf!
^_^
Era trecut de ora 18:00.Am pasit usor afara din cladirea uriasa in care statusem intr-o incordare de nedescris mai bine de 2 ore.Nu eram deloc obosita, ba chiar aveam mintea antrenata acum.Simteam totusi nevoia de o plimbare ca sa ma relaxez, asa ca am traversat strada si am luat-o usor in drum spre casa, dar, de data asta, pe jos, fiindca desi era destul de departe, acum nu mai eram nevoita sa ma grabesc si mai mult decat orice, pantofii aceia ma omorau de-a dreptul.Vantul adia usor, dar destul incat sa imi dea parul pe spate.Imi placea la nebunie senzatia.Era primavara.Genul acela de vreme se potrivea perfect gusturilor mele si nu ma puteam abtine sa nu zambesc la gandul ca va persista pentru o vreme, fiindca era abia martie.Mi-am conectat castile la telefon si am lasat muzica sa ma conduca.Iubesc muzica.Nu plec niciodata undeva fara sa am castile cu mine,chiar daca imi aud numai reprosuri pentru asta, fiindca "ma pierd in lumea mea", dar astazi a fost prima exceptie fiindca, la cat de mult i-a luat surorii mele sa "ma faca sa stralucesc", nu numai ca nu am mai avut timp sa ascult muzica pe drum asa cum planuisem, ba chiar aproape am intarziat si am fost la limita.
-Ce vreme buna! Nu m-am putut abtine sa nu o spun si cu voce tare, in timp ce ascultam pentru a mia oara una dintre melodiile mele preferate: BTS-I need U ~ -Baietii astia....ar trebui sa primeasca o pedeapsa! O pedeapsa mare pentru ca se joaca astfel cu sufletul meu!Daca ar stii ei... Mi-am zis in gand, oftand cu amaraciune.Acele ganduri imi veneau in minte din nou si din nou in ultima vreme si cand se intampla asta, nu ma mai puteam concentra pe nimic altceva.Ciudat cum cineva care e atat de departe de tine poate avea o influenta atat de mare asupra mintii tale, doar prin muzica.Doar muzica? Sa fie oare doar muzica lor motivul pentru care ma atrag atat de mult?E adevarat, muzica lor e a naibii de buna, mi se face pielea de gaina si acum cand ascult orice piesa, chiar daca am auzit-o de n ori, vibe.ul e de nedescris.Dar felul lor de a fi, inocenta si perversitatea in aceeasi masura, ochii lor negri, buzele carnoase, pielea maslinie, felul in care privesc oamenii, lumea din jur, mainile mari, degetele lungi si subtiri...Tae-
-Aaaah!*am exclamat dand dezaprobator din cap* Revino-ti in fire, Taya! Gandurile mele ma chinuiau din nou si din nou si am simtit dintr-o data o incarcatura emotionala, iar lacrimile mi-au aparut in ochi fara sa vreau.Nici nu am realizat ca ajunsesem aproape de casa si soarele deja apunea.Ma aflam pe podul inalt peste care treceam odinioara zilnic in drum spre scoala, dar de data aceasta m-am oprit sa admir apusul soarelui care astazi parea ciudat de romantic.Hmm...
-Oare ce fac ei acum? E aproape 19:00.Probabil ca dorm, in Coreea e 1:00 deja.Sau fac repetitii, toti muncesc din greu in fiecare zi...mi-as dori din tot sufletul sa le aflu supararile si motivul din spatele fiecarui oftat al lor.Stiu destul de bine cat de greu le este sa aiba o imagine buna in permanenta, adica, sunt si ei oameni.Sigur se simt singuri cateodata...Poate, nu, mai mult ca sigur i-as putea inveseli.Chiar daca eu in sine sunt o singuratica buna doar la a da sfaturi, mi se spune adesea ca sunt amuzanta, desi nu fac decat sa fiu eu...poate ca e o calitate si asta? Off...de ce e atat de greu? Ei sunt idoli......si sunt departe.Mii de fane gandesc aceleasi lucruri ca si mine, stiu.Stiu asta si totusi nu-mi pot stapani mintea care zilnic ma ameteste.Inspirand si expirand adanc pentru a mia oara, am inchis ochii si am incercat pe cat posibil sa imi golesc mintea, lasand urmatoarea melodie din playlist sa fie singurul lucru ce se putea auzi pe fundal.Liniste.Atat de liniste si totusi, imi puteam auzi bataile inimii.Ca si cum cineva m-ar fi readus cu picioarele pe pamant, am simtit o bataie usoara pe umar, care m-a facut sa ma intorc instantaneu, eliberandu-mi in acelasi timp o ureche de una dintre casti.
-Excuse me,do you speak English? a zis.A fost singurul lucru pe care l-am auzit clar si raspicat, pentru ca eram indeajuns de concentrata pe acea persoana, asta pana sa ii intalnesc privirea care m-a inghetat instantaneu.Simtind cum mi se inmoaie picioarele, ochii mi s-au marit pe loc si am uitat sa mai respir.Se uita fix la mine...ochii mari si negri, buzele carnoase, pielea maslinie...el...cand in sfarsit am realizat ca nu mai respiram, am scos un sunet nu tocmai placut, si m-am miscat indeajuns incat sa-mi desprind mana de pe bara rece de la pod.
-B...b-ba-Bangtan.....a fost singurul cuvant pe care cu greu l-am putut rosti, in timp ce telefonul meu a facut contact cu asfaltul umed, castile deconectandu-se la impact, lasand refrenul de la "Young Forever" pe fundal.
أنت تقرأ
Young Heart
العاطفية„Când plecam unul de lângă celălalt nu ni se părea că ne despărţim, ci că mergem să ne aşteptăm altundeva."
