Răul necesar

Capitolul 30

Ne ridicăm și ieșim din casă.

— Gata, domnule șerif? întreabă tata când ne zărește.

Privirea tatei pare a fi ușurată. Șeriful încuviințează.

— Eva ne-a fost de mare folos! Îl așteaptă ani buni de închisoare pe Jason. Mă bucur că fiica dumneavoastră a scăpat teafără și vom avea grijă ca Jason Medai să nu mai treacă pe aici.

Privirea tatei se îndreaptă fulgerător spre mine. Înima îmi stă în loc. Îl apuc de braț și îi fac semn că vorbim după. Șeriful și celălalt polițist se retrag, urcându-se în mașină. Ne salută zâmbitori, întorc mașina din câteva mișcări, apoi accelerează pe stradă, îndepărtându-se.

— Eva... mi se adresează tata.

— Ia loc, te rog, îi cer încet, iar el se așază în fotoliul de pe verandă.

Trag aer în piept și mă uit îngrijorată la tenul său ridat.

— Skyler are ghips din cauza părinților ei. Au lovit-o cu mașina pentru că au băut – din nou probabil – prea mult. Am încercat să o ajut, însă Jess ne-a amenințat cu un cuțit. Abia după ce el și Hanna au plecat l-am putut chema pe Cam și am mers la spital, unde v-am găsit pe tine și pe Ashton.

Tata este terifiat și abia clipește. O undă de furie îi umbrește trăsăturile îmbătrânite și își îndreaptă privirea spre casa vecină.

— Cam și Ashton te-au rănit? mă întreabă, siderat, iar după o pauză mai lungă, adaugă: Eva, știi că poți vorbi cu mine despre orice.

— Nu, tată, îl liniștesc. Cam și Ashton nu sunt ca părinții lor.

Tata nu pare convins.

— Totuși, ai grijă, te rog. Ashton un băiat bun, însă...

Pulsul îmi sare câteva bătăi cât tata își caută cuvintele. Nu știu de ce, dar există în mine o bănuială dureroasă că tata cântărește greșit totul. Ceea ce atrage după sine o nevoie imperioasă ca el să îl accepte pe Ashton. Faptul că tata l-ar considera un om rău pur și simplu mă spulberă.

— Păcat că are un istoric violent, continuă el.

— Violent? repet eu, de parcă aș auzi pentru prima dată acest cuvânt.

— Tatăl lui are antecedente serioase, Eva.

Îl privesc pe tata într-un fel în care nu cred că am făcut-o până acum. Din fericire, atenția lui este îndreptată în altă parte.

— Ashton nu este ca tatăl lui.

Vocea îmi tremură.

— Nici Cam, nici Skyler. Sunt prea tineri pentru a fi judecați. Cu atât mai puțin din cauza părinților lor.

Între noi se instalează o tăcere străină, care mă neliniștește. Poate pentru că eu și tata nu am purtat niciodată o astfel de discuție. Nu în felul în care am făcut-o acum.

— Eva...

— Tată, nu îi poți judeca din cauza părinților lor. Amintește-ți de ziua în care Ashton a eliberat acel porumbel. Cum ar putea fi un om violent când este atât de atent cu cu un porumbel?

— A făcut-o pentru că i-ai cerut tu, Eva.

Oftez și îmi ridic ochelarii pe nas, uitându-mă fix la Mașina timpului.

— Și cum se face că Ashton a plecat tocmai acum din Renton? Frații lui au nevoie de el.

— Știu, îl aprob eu, însă Cam nu vrea să îmi spună nimic despre plecarea lui.