O lume nouă

Cap I. Primele zile

Într-o zi...Dis de dimineaţă, când m-am trezit, ceva era diferit. Aveam senzaţia că mai era cineva cu mine în cameră, dar imposibil, fratele meu mai mic Eduardo era jos împreună cu părinţii mei ca în fiecare dimineaţă, dar ce era acea senzaţie de frica pe care o simţeam şi pe care nu o mai simţisem de mult timp? Mă uitam din jur împrejur prin cameră, aşteptând ca mama să-mi aducă micul dejun. Dar nu venea nimeni. Am coborât jos să văd ce se întâmplă. Nu era nimeni acasă, eram singură. Era ciudat deoarece ei erau mai mereu acasă când mă trezeam. M-am dus la ei în cameră, dar nu era nimeni, apoi am mers în grădină, crezând că sunt acolo, dar nu erau. În sfârşit, i-am văzut. Veneau spre casă. Mama când m-a văzut m-a întrebat zâmbindu-mi : "Tu nu trebuia să fi gata? Întârzii la liceu !". Alerg grăbită spre camera mea, îmi iau o rochiţă până la genunchi de-o culoare albă, simplă, geaca de piele neagră, o pereche de botine negre si o geantă roz. Îmi iau un măr din bucătărie, îmi salut părinţii şi frăţiorul după care plec. Pe drum încerc să-mi amintesc ceva legat de ziua de ieri, dar nimic. Simt că am uitat câteva zile.. Am pierdut noţiunea timpului.. 

Am uitat să mă prezint ! Eu sunt Vanesa Banea, am 16 ani, locuiesc împreună cu părinţii mei într-o casă din San Francisco. Sunt elevă în clasa a 10-a şi am un frăţior în vârstă de 6 ani, Eduardo.

Grăbită să nu întârziu la liceu, m-am ciocnit de un băiat. Acesta era cu un cap mai înalt decât mine, ochii săi erau de-un căprui închis. Nu îmi pare cunoscut, deşi el mă cunoştea destul de bine. Am mers împreună până la şcoală. Pe drum încercam să-mi dau seama cine e.. Teoretic vorbeam cu un străin. Faţa lui îmi parea aşa familiară. După câteva minute în care am povestit, mi-am amintit cine era. Mario! Dar, nu mai vorbisem niciodată cu el. Oare de unde mă cunoşte ? Ajunsă în clasă, o fată roşcată se îndrepta spre mine nervoasă. Era mai mică decât mine cu aproape un cap. Ochii ei erau de-un verde sclipitor. Faţa ei.. îmi părea atât de cunoscută, dar în acest moment nu era prea prietenoasă.

-Okk.. deci, Vanesa ! Ce s-a întâmplat cu tine în acest weekend ? Te-am sunat de atâtea ori ! 

 -Ămm.. scuze, ne cunoştem ?

-Ce glumă mai e şi asta ?   

- Nu e nicio glumă ! Chiar nu ştiu cine eşti !

-Înţeleg, poate pe weekend nu puteai vorbi, dar acum ce se întâmplă cu tine ?

Vocea ei calmă m-a făcut să-mi amintesc cine era, Daniela. O prietenă bună, o soră. Clopoţelul sună. Ora de geografie a trecut repede. Pauza mi-am petrecut-o singură, gândindu-mă la anumite lucruri. Ştiam unde se află clasa mea, în ce bancă stau, dar am uitat de cei mai buni prieteni ! Mario şi Daniela. Restul orelor au trecut repede, iar drumul spre casa era lung. Ziua de luni e pe sfârşite. Suntem deja în luna octombrie, iar eu nu-mi amintesc nimic legat de ce s-a întâmplat până acum la şcoala. Ce am păţit ?!

Am ajuns acasă, m-am schimbat în nişte haine de casă, pantaloni de sport roz cu dungi albe şi o bluză albă largă. Am rezolvat câteva dintre temele pentru mâine şi m-am dus la masă. Părinţii erau puţini agitaţi. Încercau să ne zică ceva, dar nu au reuşit. Înainte de culcare, sub perină se afla un caiet albastru de catifea cu forme de flori. Acesta era plin de poze şi scris. Majoritatea pozelor le-am recunoscut, în schimb la altele încă mă gândesc.

Dis de dimineaţă când m-am trezit, mama era deja în cameră. Era puţin neliniştită, mi-a spus să mă grăbesc pentru a nu întârzia. Vroia să-mi mai spună ceva, dar a plecat. M-am îmbrăcat într-o pereche de blugi albaştrii, un tricou alb larg şi o pereche de teneşi albi. În drum spre liceu am văzut-o pe Daniela care venea spre mine puţin cam supărată. 

 -Ce se întâmplă cu tine în ultimul timp ?

-Adică ?

-Ieri Vanesa ! Ieri ! Trebuia să mergem la cumpărături, ai uitat ? Am plănuit asta de-o săptămână ! E ziua mamei mele azi, ai promis că mergem după ore să-i cumpărăm ceva, dar ai plecat !

-Scuze, am uitat ! 

-Uiţi cam multe în ultimul timp, ce se întâmplă cu tine ?

-Şi eu vreau să ştiu asta.. până la urmă ce-ai făcut ieri ?

-Am fost cu Ami Banana.. deşi aş fi preferat să fi tu..

-Şi ce i-ai cumpărat  ?

-Un lănţişor din argint cu iniţiala numelui.

-Frumos, o să-i placă !

-Sper.. azi o să vii la mine, la mama ?

-Nu ştiu.. nu cred..

-Logic.. nu ştiu de ce mai încerc..

-Daniela.. 

-Vanesa ! Cred ca e timpul să luăm o pauză..

-Cum zici tu..

O înţeleg pe Daniela oarecum.. dar dacă ar ştii ce se întâmplă cu mine, m-ar înţelege. Avem câteva certuri pe moment.. dar o să trecem peste ele cum am trecut şi până acum. De data asta a cedat prea repede. La intrare în şcoală era Mario, vorbea cu nişte băieţi. Când m-a văzut a venit către mine.

-Heii, ce faci Vanesa ?

-Bine, Mario. Sunt puţin gânditoare astăzi...

-Păi ce ai păţit ? Ce ţi s-a întâmplat ? 

-Nu am păţit nimic, serios. Mai vorbim, trebuie să mă duc la ore .

-Păi ai uitat ? Am clasa lângă tine! 

-Nu, nu am uitat. Dar acum am mintea în altă parte.

-Pot să-ţi dau un sfat ? Nu te mai gândi la nimic, gândeşte-te doar la ce te face fericită, nu te mai gândi la alţii, gândeşte-te şi la tine.

-Da, mersi pentru sfat...o să îl iau în considerare.

-Sper să te ajute cu ceva sfatul meu. Pot să-ţi pun o întrebare ?

-Sigur despre ce e vorba ?

-Ce-ai făcut la tine de eşti aşa schimbată ? Îmi place mai mult de tine acum decât de tine atunci ! 

-Mulţumesc de compliment, nu am făcut nimic şi nici nu ştiu ce s-a întâmplat ! Vorbim dupa ore!

-Bine ! Vorbim dupa ore ! 

-Ceau !

-Ceau! 

Mergând spre banca mea, Daniela a venit să îmi spună :

-Mario, deci.. ce repede m-ai înlocuit ! 

-Nu îl băga pe Mario în asta.

-Nu eu sunt cea care îl implic în asta, tu eşti.

-Îl cunoşti pe Mario de când suntem mici, am crescut împreună, iar acum.. vorbesc de atâta timp cu el, dar abia acum îmi reproşezi asta..

Auzind acestea, Daniela a plecat în bancă. Orele au trecut greu, la istorie am luat un 7, iar la bio am dat test.. 

După câteva ore :

După ce s-au terminat orele, nu am mai stat să vorbesc cu Daniela şi am plecat acasă. La ieşire era Mario, se pare că voi avea companie. Pe drum am vorbit despre o grămadă de lucruri ! Mi-am mai amintit câte ceva datorită lui. Este un băiat bun ! Am ajuns acasă . Masa era pregătită, de data asta fraţiorul meu Eduardo a vrut să-mi spună ceva, împreună cu părinţii..

Va urma...