Capitolul 29: Intrarea

1.8K 169 113
                                    



După ceva timp, Caden viră brusc pe un drum lăturalnic plin de gropi. Mașina se zgudui din toate încheiturile, dar chiar și așa el nu încetini nici o secundă, înaintă de parcă ar fi mers pe drumul anterior. Nimeni nu spuse nimic în primele momente, toți tăceau. Mașina nimeri o groapă adâncă ce făcu mașina să geamă.

-Încetinește! strigă Réchar de pe bancheta din spate.

Spre ghinionul său, nu își spuse centura, iar înălțimea nu îl ajuta nici o clipă. Dacă înainte aproape că ajungea cu capul la plafonul mașinii, acum ajunsese să îl lovească de câteva ori.

Caden nu îi aruncă nici o privire, înaintă menținând aceeași viteză. Camy nu spuse nimic, știa de ce se comporta atât de nemilos cu mașina nouă, erau în criză de timp. Echipa lui Ben era deja pe poziție de ceva vreme, iar restul grupurilor probabil că îi așteptau. Doar ei mai lipseau pentru a putea intra în casa lui Katherine.

-Unde mergem? auzi vocea ușor alarmată a lui Alice.

Camy o privi prin intermediul oglinzii și îi menținuse privirea. Nu îi spusese nimic, nici când plecaseră de la benzinărie, nici când făcuseră o altă pauză. Nu știa decât că trebuia să ajungă undeva, departe de locul unde o cunoscuseră pe Calla. Indicatoarele rutiere de pe drum nu făcuseră decât să o încurce și mai tare.

-Hei! strigă Réchar furios. Răspunde-ți!

Camy îl privi și zâmbi. Băiatul era nervos și supărat, prea multe lovituri îl făcuseră să își piardă cumpătul.

Fără nici un advertisment, Caden opri brusc mașina. Centurile de siguranță o protejaseră pe Camy și Alice, dar pe roșcat îl făcuseră să se lovească de scaunul din față. Auziră cu toți o înjurătură furioasă ce provenea chiar de la el.

-Jos.

Protectorul nu spuse nimic mai mult, nici nu precizase cât de repede trebuiau să se miște, tonul vocii lui nu lăsase loc de înterpretat.

Copii de pe banchetă săriseră de îndată din mașină, speriați și dornici să scape, cât mai repede, din acea capcană a morții. Camy fusese dinainte pregătită, știuse ce avea să urmeze, ieșise prima.

-Unde suntem? întrebă Alice.

Caden încuie mașina și plecă fără a le adresa nici un cuvânt. Camy și cei doi adolescenți porniră de îndată după el.

- Tot ceea ce trebuie să știți este că ne aflăm în apropierea capitalei Mexicului, decise să le răspundă într-un timp Camy.

- Ce căutam noi în Mexico City?

- Un curemur, le răspunse Caden.

Cei doi adolescenți se opriră și se priviră unul pe altul fără a înțelege prea mare lucru.

-Mexico City a fost construit pe un lac, spuse Caden, din cauza apei de sub fundațile orașului, cutremurele sunt mult mai puternice. Durează mai mult și sunt mult mai devastatoare.

Camy cunoștea deja aceste aspecte importante care au făcut-o pe Katherine să creeze din Mexico City o intrare în casa ei.

-Katherine a creat o poartă spre casa ei folosindu-se de acest lucru, spuse Caden.

Protectorul se opri brusc și se întoarse spre ei. Stăteau pe un mic deal creat din roci, era cel mai sus.

-Noi vom aștepta ca ea să oprească protecțiile intrării ca să putem ajunge în casa ei.

Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum