Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 27: Iertare

 Și cam atât a fost cu capitolele scoase pe bandă rulantă. Începând de mâine nu mai pot posta zilnic (deși îmi doresc foarte tare!)

La scurt timp după ce ajunse în cameră, se auziră pași pe hol. Alice rămase la fel de ținuită pe pat și plină de lacrimi, nu avea nici un rost să încerce să se oprească și să pară veselă, nu avea nici un rost să se ascundă.

În timp ce gândurile ei o purtau la toate lucrurile care le–a avut și care nu le mai are, pașii de pe hol se opriră. Începea să îi fie enorm de dor de ceea ce s–a întâmplat cu câteva zile în urmă. Se întreba de ce nu putea da timpul înapoi ca să trăiască acolo. Îi fusese mult mai bine, mai ales atunci când a stat la vilă, îmediat după ce s–a trezit. Chiar dacă i–a fost frică să ieasă din acea cameră, cel puțin îi avusese pe toți alături. Chritopher nu era un nesimțit, familia ei era în viață și îi avea pe toți alături. Acum pierduse fiecare persoană importantă pentru ea. Îl pierduse mai întâi pe Chris, iar inima ei se făcuse bucăți, apoi își pierduse și familia care o crescuse și o iubise încă de când a fost lăsată în grija lor.

– Iubita mea...

Glasul atât de cunoscut și îndurerat aparținea singurei persoane care se jucase cu inima ei până în acel moment. Se ridică de îndată în șezut și îl privi cum așteaptă în tocul uși. Deși nu își dorise nici o secundă, ochii lor se priviră reciproc, iar ceea ce simțise în el o sfâșiase și mai tare. Era și el rănit și îndurerat și o privea cu milă, lucru ce o făcuse să se enerveze și să fie și mai tristă în același timp. Se ridică de îndată din pat și se duse spre el. Chris abandonă tocul uși și intră în cameră, pregătit să o îmbrățișeze. Mâinile lui întinse n–o opriseră nici o secundă să nu acționeze, să nu–și ducă la bun sfârșit gândul.

Îl plezni cât putut de tare, se eliberă pentru o secundă de supărare și se răzbună pentru trădarea lui. Dar asta nu avea să o liniștească, nu avea să o facă să îl ierte, doar se relaxate o secundă, în acea secundă în care îl văzuse întorcându–și capul.

Chris de îndreptă se spate și o privi având un obraz nuanțat foarte puternic în roșu.

– Ascultă–mă, îi spuse el.

Alice nu avea de gând să îi asculte minciunile. Supărată pe moliciunea ce o simțise în trup datorată de vocea lui rugătoare, o făcuse să se enerveze încă o dată. Îi mai trase încă o palmă, de data asta nu la fel de tare, dar cu siguranță el o resimțise din plin.

– Cum îndrăznești să mă mai strigi așa după ceea ce ai făcut? vorbi ea sugrumată de lacrimi.

Chris se îndreptă încă o dată de spate și o privi, de data asta avea ambii obraji roșii. Nu părea uimit sau temător, se așteptase la o asemenea reacție.

– Știu că am greșit, dar...

– Nici un "dar"! i–o tăie ea.

– Pot explica, insistă el să continue.

Auzindu–l, Alice se enervă și mai tare. Se enervă din cauza tupeului său. Chiar credea că îi poate explica?

– Nu ai ce să–mi explici.

Christopher oftă, iar genunchii ei amenințau să o părăsească cât mai curând. Ca să nu fie nevoită să fie culeasă de pe jos, sau chiar să îi permită lui să o prindă, îi întoarse spatele și se așeză pe pat. De îndată ce nu mai simți podeaua, își aminti de momentul din pădure. Își aminti de trupurile lor îmbrățișate și buzele lor unite.

– Ai sărutat–o, mârâi ea.

Chris venise în fața ei și se lăsase în genunchi. Îi luase mâinile într–ale sale și, deși ea obiectase și le retrase din prima, el insistase și o strânse. Avea mâinile calde și plăcute la atingere, chair dacă erau aspre și cu bătături în unele locuri.