Început și sfârșit

Capitolul 23

Perspectiva Maryei

Conform șefilor mei, am obținut un concediu datorită acțiunii din ultimele zile, ca să mă pot odihni. Dar cum să fac asta când astăzi, părinții mei s-au decis să îmi facă o vizită, sub pretextul de, citez: "Vrem să ne asigurăm că ești întreagă." Tot ce îmi vine în minte este că mama mă va umple cu supa ei minune ce vindecă orice rană.

A doua mea îngrijorare este relația dintre Dora și Daniel. La fel ca mine, Dora a primit un concediu și tot timpul liber de până acum l-a petrecut în prezența celui mai bun prieten al lui Luke. Și venind vorba de boul meu, îmi reamintesc că a treia mea grijă, cea mai gravă, constă într-o întâlnire dintre tata, mama și el.

Ei nu știu de revenirea lui în viața mea și că am fost pusă în pericol din cauza lui. Dar până la urmă, nu a fost el vinovat. M-a apărat cât a putut și nu am nicio zgârietură sau vânătaie pe corp, deci e de bine.

Soneria de la intrare se aude sunând, așa că fug în grabă spre ușă. Părinții mei ar trebui să sosească de-abia peste trei ore, așa că cine ar putea fi?

-Surpriză! strigă la unison cei doi oameni trecuți de vârsta mijlocie, iar eu realizez că i-am subestimat și am trăit cu impresia că nimic nu mă va putea surprinde.

-Mamă, tată! Ce bucurie! Intrați, mimez eu extazul de a-i revedea, adevărul fiind că sunt extrem de jenată de modul în care i-am întâmpinat, în halatul alb ce îmi acoperă corpul până la jumătatea coapselor și cu părul ud, după dușul pe care l-am avut doar acum zece minute.

-Frumos apartament, scumpo. Unde este bucătăria? întreabă mama, fără ca măcar să mă întrebe dacă sunt bine, având în vedere că de aceea a spus că vine în vizită, pentru a mă vedea pe mine, nu bucătăria mea.

-Drept în față, mamă, drept în față. Tată, ia loc pe canapea. Îți aduc un pahar cu apă imediat.

-Mary, nu ai cumva niște..bere?

-Ba da, dar credeam că ai luat-o mai ușor cu alcoolul, îmi mustrez eu părintele, deoarece trebuie să aibă grijă cu băutura.

Privindu-i pe cei doi, sunt chiar mulțumită de schimbarea ce a pus stăpânire pe ei. Dacă înainte erau oameni serioși, ce făceau foarte rar glume și se comportau mai rece cu mine, acum, odată cu plecarea mea la New York și cu trecerea timpului, par că s-au mai îmblânzit.

Și-au luat amândoi liber de la serviciu, cu gândul de a trăi pe banii strânși până acum din munca depusă cu greu. Chiar săptămâna trecută au vizitat Marele Canion, loc pe care aș vrea și eu să am ocazia să îl văd.

Țin minte că întotdeauna mi-am dorit ca nunta mea să aibă loc în aer liber, undeva la înălțime și totuși nu așa de sus, deoarece frica mea de locuri înalte încă face parte din mine. Și numai gândul la nuntă mă face să îmi amintesc de Luke, bărbatul cu care mi-am dorit întotdeauna să fac acest pas. Chiar mă întreb dacă se va întâmpla vreodată.

Scuturând ușor din cap, iau paharul cu bere de pe masă, pregătit în timp ce visam cu ochii deschiși și mă întorc la tatăl meu.

-Pofitiți, domnule. Acum, dacă nu vă supărați, aș dori să merg să îmi schimb vestimentația.

Nu-mi spune nimic și o văd și pe mama că se îndreaptă spre noi. Realizez că acesta este momentul să dispar, știind că nu mi se va duce atât de mult dorul.

Ajung în dormitor, unde mă schimb în timp record în niște pantaloni scurți, gri, acoperindu-mi și bustul cu un maieu alb, de mătase. Știu că l-am cumpărat când am văzut o reclamă handicapată ce descria confortul somnului.

Pregătită să mă întorc în sufragerie, ies din cameră, dar nepregătită de ce urma să văd când am pășit în cealaltă încăpere, rămân pe loc, împietrită la vederea lui Luke, care stă față în față cu tatăl meu destul de furios.

Perspectiva lui Luke

Habar nu aveam că în locul frumoasei mele șatene, îmi va răspunde la sonerie mama ei. Pășesc surprins în centrul sufrageriei, unde, la vederea mea, domnul Stevens, se ridică violent de repede de pe canapea, cu dorința vizibilă că vrea să mă pocnească.

Deși furia i se citește clar pe chipul înroșit, nu mă clintesc nici un milimetru din locul pe care l-am ocupat, drept în fața lui. Observ că în cameră a intrat și Mary, ce pare șocată la vederea acestei situații.

-Domnule, spun eu cu multă încredere în mine, bună ziua. Aveți toate motivele să nu îmi acordați șansa să mă dezvinovățesc de tot ceea ce probabil ați trăit la vederea Maryei în primele luni de când am dispărut și nici nu vreau să scap de vreo pedeapsă. Credeți-mă că și eu am suferit enorm de mult să știu că sunt departe de Marya, însă a trebuit să plec fără să îi explic totul deoarece, altfel, mă aștepta. Iar eu nu știam dacă mă mai întorceam.

O văd pe Mary cum se oprește din respirat și realizez că nici acum nu i-am povestit totul. Așa că fac ceea ce trebuia să fac de când am știut că e nevoie să o părăsesc pentru o perioadă: povestesc.

Pe parcursul relatării celor mai urâte întâmplări din viața mea, observ că nervozitatea domnului Stevens se mai diminuează. Doamna Stevens mă privește cu milă, iar Mary nici nu clipește. Și tocmai când ajung la partea cea mai dificilă pentru mine, mă opresc, înghițind în sec. Nici acum nu îmi dau seama că sunt orfan.

-Am ajuns acasă unde mi-am găsit părinții în bălți de sânge. A trebuit să mă ocup rapid de înmormântarea lor. Mi-am dorit din tot sufletul în acele momente să o am pe Mary alături. Să te am alături, iubito...

Fără să vreau, îmi plec capul în jos, oftând puternic. Două brațe subțiri, dar călduroase, mă cuprind în jurul gâtului și simt niște picături la fel de calde, atingându-mi obrajii.

O iau pe Mary în brațe, nepăsându-mi de părinții ei și o pun în poala mea. Îi șterg lacrimile și continui să povestesc. Gura i se deschide când aude care a fost treaba cu Daniel și eu chicotesc. Tare mult aș vrea să îi cuprind buzele cu ale mele.

-Acum, că ați aflat cum s-a întâmplat totul, credeți că îmi puteți oferi o a doua șansă?