Început și sfârșit

Capitolul 4

        Alarmă proastă,proastă,proastă! Un minut nu pot dormi și eu mai mult decât spune alarma! Parcă ea e omul și eu mașinăria. Noroc că am perdelele trase altfel jigneam și soarele. Mă uit la ceas...7:30. Am de citit niște scene de teatru pentru proiectul la română. Îmi place actoria,dar dreptul tot este pe primul loc. Voi fi o procuroare ce va schimba câte ceva în jur. Mă întind,sentimentul plăcut de relaxare inundându-mi toate oasele și toți mușchii,apoi mă ridic leneș din pat,deschid geanta,iau foaia cu replicile și mă arunc la loc în pat. Nu am o stare foarte bună,dar mă descurc eu. După ce citesc și recitesc totul de vreo 20 de ori,adorm.  
   
  Aud o melodie stresantă prin vis și nu înțeleg de unde vine. Aa..am adormit. Am adormit! Mă ridic repede din pat și acum realizez că cineva mă sună. Iau telefonul și văd că e Dora.      
   
  -Unde ești? Chiar vrei absențe în ultimul an? țipă Dora în telefon ca să acopere gălăgia din jurul ei,dar totodată știu că țipă și pentru că am ratat prima oră. 
     
 -Acu' vin..apuc eu să mormăi până ca ea să îmi închidă telefonul. Ciudat.   
   
 Merg la baie,apoi intru în bucătărie unde îmi pun un sandwich la presat și între timp îmi aleg hainele. Hmm...o fustă neagră și un maieu alb îmi fac duios cu ochiul. Or să se potrivească de minune cu balerinii mei albi de dantelă și paltonul meu negru. Mă pieptăn,îmi bag repede cărțile în geantă,fur sandwich-ul,îmi iau cheile (fiindcă restul erau deja în ghiozdan) și ies pe ușă. Ajung la liceu de-abia la a 3-a oră,exact în momentul în care se suna de intrare. Am matematică, deci ziua mea e din ce în ce mai urâtă. Arunc o scurtă privire prin jur și îl văd pe Daniel..era îmbrăcat în niște blugi negri,un tricou albastru închis și teniși albi. Asta da combinație! Dar când ridic privirea spre fața lui,el râde cu altcineva. Nici nu cred că m-a observat. Îhh..zeița pământului se dă la el. Dar ce îmi pasă mie? Nu am nici o treabă. Nici nu mă mai gândesc la sărutul de aseară. Dar regret că am fost folosită, iar acum aruncată. Cred că el mă consideră ușuratică după ce i-am cedat în brațe și probabil caută ceva mai serios. Însă după cum glumește cu Cici, e clar că e atent numai după aventuri de-o noapte.   
       
 Orele trec pe nesimțite, bucuria cuprinzându-mi inima că voi ajunge mai repede acasă să dorm fiindcă mi-e foarte somn. L-am ignorat toată ziua,așa cum a făcut și el cu mine când am ajuns la școală. Și-așa nu voiam să mă implic în nimic. Dar mă simt puțin rănită că mi-a spus să am încredere în el și imediat după m-a uitat. Ei bine,așa să fie. Sunt de modă veche: când vine vorba de iubit,nu alerg eu după tine. Ies din școală cam plictisită urcându-mă în mașină.  
       
Ajung repede acasă, îndreptându-mă direct spre pat. Închid ușa,arunc geanta și mă pun să dorm, îmbrăcată cu hainele de la școală. Sunt epuizată. 
 
     Mă ridic energică din pat. Este de-abia ora 2 dimineața. O să merg la o plimbare...ai mei dorm(chicotesc eu singură). Îmi iau un hanorac și ies în noaptea liniștită. Merg încet pe trotuar,gândindu-mă la viața mea. Țin minte când am fost la o plimbare de genul acesta,însă cu cineva de mână...acum a rămas doar amintirea. Da, trecutul doare și încerc încontinuu să nu mă mai gândesc. În orice caz, ceva cu siguranță îmi distrage atenția: un scârțâit de roți se aude în spatele meu..
     
  -Urcă,îmi poruncește o voce groasă.
 
     De frică,încep să fug spre casă, însă două brațe puternice îmi cuprind mijlocul și mă ridică, ducându-mă spre mașină.
   
   -Lasă-mă jos, te rog! Te implor! țip eu, dar tot ce primesc este gura acoperită cu o mână grea.
   
       Perfect, asta mi-a fost viața. Deja îmi făcusem planul unde voi ajunge, exact ca atunci când misteriosul Daniel m-a sărutat: "mai întâi pe un câmp violată, apoi vândută într-o rețea de prostituție, drogată și după pe o masă, așteptând să fiu operată pentru organele mele." Sunt băgată în mașină, bărbatul îmi pune centura de siguranță, se urcă la volan și pornește mașina. Nu îndrăznesc să-l privesc, deja mor de frică, nu vreau să îmi fie și scârbă de vreo față cu cicatrici. Asta îmi trebuia mie, plimbare noaptea pe stradă. Ai vrut, acum îndură consecințele, Mary.
      
-Te rog...lasă-mă să cobor...îți dau bani, mulți bani...numai..numai lasă-mă,spun eu printre hohotele de plâns.
      
Sunt mai puternică de-atât, dar tot nu îmi pot permite să îl privesc. Brusc, mașina se oprește. O, Doamne! M-a ascultat. Însă nu apuc să mă bucur prea mult, deoarece realizez că sunt la zeci de kilometri de casă. Mă uit cu coada ochiului la ceasul de pe bordul mașinii...este ora 3:30. Măcar ai mei nu mă vor căuta prin cameră, deci nu vor știi că nu sunt acasă.
       Se lasă o liniște înfiorătoare. Of, nu..nu am scăpat.
   
   -Uită-te la mine,se aude vocea de pe scaunul șoferului.
     
  Eu nu schițez nici un gest. Mi-e frică!
     
  -Nu ai de ce să îți fie teamă. Privește-mă.
      
Mâna care acum câteva zeci de minute îmi astupa gura ca să nu mai țip, îmi apucă încet bărbia și mă forțează să mă uit spre el. Dar așa cum m-am născut, încăpățânată, îmi țin ochii închiși. Însă cealaltă mână mă gâdilă, lucru ce mă face să îmi deschid ochii brusc, exact la timp să îmi privesc răpitorul. Ochii aceia...mă pierd în albastrul intens, dar doar pentru câteva secunde deoarece îmi revin și realizez că e Daniel!
       
Cu o forță de care nu mă mai știam capabilă, îi lipesc o palmă peste față și ies din mașină, unde îmi șterg lacrimile.
       
-Nu fă așa..te rog, spune el și se apropie de mine.
      
-Și ai vrea să țopăi de fericire că m-ai răpit la 3 dimineața și m-ai scos din oraș?
   
  -Mi-a fost dor de tine...mă cuprinde în brațe, o mână ținându-mă de mijloc, iar cealaltă mână mângâindu-mi obrazul stâng.
      

      Ah, oare să-l cred? Nu vreau să am parte iar de dezamăgire. Inima mea nu mai poate îndura. Însă pare atât de serios. Îl privesc atentă, parcă speriată că e doar un vis. În ochi îi citesc sinceritate  și..dorință. Sau poate doar mi se pare datorită întunericului și orei târzii. În orice caz, ce vrea el de la mine? Cine e el?

     
    -Dar ce îmi pasă mie de el? Doar nu simt nimic.
      

     Ups..am zis asta cu voce tare. Idioato! Însă el nu schițează nici un gest, doar stă în aceeași poziție. Dar parcă tot are o umbră a unui zâmbet de învingător.

     
-Ce-mi faci tu mie..șoptește el cu vocea răgușită și mă zăpăcește când gura lui sare pe a mea, sărutându-mă cu disperare, pasiune și..dragoste. Mă arunc toată în acest sărut și îi cuprind gâtul cu mâinile, urcând apoi cu o mână în părul lui, trăgându-l ușor, el gemând la acest gest. Ce mi se întâmplă?
      
-Ești..
    

         Dar nu mai apucă să termine ce avea de spus fiindcă telefonul începe să-i sune, iritarea făcându-se vizibilă pe fața lui. Cu regret, se pare, se dezlipește de mine și își scoate telefonul. Fără să vreau, ochii mei zăresc numele...Cici. Oh, Doamne, ce proastă am putut fi!

      
-Așteaptă puțin,îmi spune el întorcându-se cu spatele la mine și răspunde rapid la telefon. Nu mai văd, nu mai aud, nu mai știu nimic în jurul meu. Doar vreau acasă! Acasă...da.
     
  -Vreau acasă, acum!! țip eu reușind să-l fac să se întoarcă spre mine, vizibil speriat de reacția mea. Probabil nu știe ce e cu mine.
      

       Mă îndrept spre mașină, așezându-mă pe scaunul din spate. Dupa câteva secunde vine și el, nespunând nimic. Doar pornind mașina. Lacrimile încep să curgă, iar sufletul meu este înconjurat de ură.

     
     -Mai repede!! Țip eu iar. El mărește viteza..
      

        Scuze că am postat atât de târziu și capitolul este așa mic, dar chiar nu am mai avut timp. Temele îmi mănâncă zilele! Vă pup și sper să vă placă acest capitol. :*