Cucerește și păstrează Vol. I |FINALIZATĂ|

Capitolul 19

*Perspectiva lui Kitty*

  Dimineata ne-a prins impreuna in salon. Imbratisati, raniti, dar impreuna. 

  Il uram, sincer. Il uram pentru tot ceea ce era el. Acel baiat fitos care a aparut in liceul meu, nostru, cu o masina la fel de fitoasa ca el. Acel baiat care cu o seara inainte m-a facut sa imbratisez pamantul cu toata dragostea provocata de cele doua pahare de alcool. Acel baiat care acum mi s-a strecurat sub piele, dar acum... Acum am trecut peste ura. 

 Poate chiar este asa. Intre ura si iubire este o linie subtire, linie peste care eu se pare ca am trecut.  Timpul a fost scurt, momentele au fost multe, iar asta a contat si m-a facut sa ma... sa ma indragostesc de nemernic.

-La ce te gandesti? sopteste ragusit baiatul atragandu-mi atentia.

-La nimic, raspund scurt intorcandu-ma cu fata spre el reusind sa-l imbratisez.

-Stii ca nu te cred, nu? surade plimbandu-si mana pe spatele meu.

-Posibil.

    Inspiram de o data, iar usa se deschide brusc lasandu-i sa intre, pe rand, pe toti membrii familiei Reed si Sherman. Toti formeaza un cerc in jurul patului in timp ce noi se ridicam sprijiniti unul de celalalt in sezut si ii privim incruntati.

-Ce? rostim amandoi la unison.

-Am cazut de comun acord, incepe mama.

-Sa ce? o intrerup spre uimirea celor de fata. Ce ati decis?

-Scumplul meu Mark, noi credem ca ar fi mai bine daca i-am face o vizita matusii Lily, una permanenta, daca ma intelegi!? intervine bruneta de langa Liam.

    Celalalt frate Sherman nu face nimic altceva decat sa expire zgomotos cand o trage langa el pe bruneta. Zoey isi trece un brat prin spatele sau cuprinzandu-i talia din lateral.

-Voi glumiti, nu? murmura baiatul de langa mine apucandu-ma brusc de incheietura maini. Eu nu plec nicaieri!

-Daca nu pleci tu, pleaca ea! intervine tata serios. Este spre binele vostru.

-Ce bine? Unde vezi tu un bine in plecarea asta fortata? ma rastesc mai sa sar din pat.

-Kitty, ai grija la tonul ala. Nu pleaca el, pleci tu. Asta-i regula! Noi am cazut de comun acord ca va e mai bine despartiti, ce n-ai inteles? mi-o taie blondul la fel de serios strecurandu-se printre cele doua femei.

-De unde si pana unde v-ati hotarat voi sa decideti pentru noi? intreaba Mark dandu-se jos din pat facand foi pasi spre multimea de oameni. Liam?

      Fratele acestuia ofteaza privind descumpanit spre parintii lor.

-Asta-i planul vostru? Sa ne despartiti? Daca da, sa stiti ca nu merge! rostesc dandu-se jos la randul meu din pat.

-In loc sa ne lasati impreuna, exact cand ne e greu, voi vreti sa ne despartiti pentru a ne crea si mai mult rau, vi se pare normal? bombane brunetul.

-Mark, nu e dupa tine. Vei merge...

-Nu e dupa mine? Voi acum v-ati trezit sa faceti pe parintii. Pana acum nici nu v-a trecut prin minte sa dati un amarat de telefon in ultimi trei ani. Daca nu era Liam si acum eram pe undeva cu gasca vanzand cine stie ce porcarii! tipa cel de langa mine spre cei doi oameni.  Pana acum nu v-a pasat, ei bine... nici mie nu-mi pasa de alegerea facuta de voi.

-Mark, respira! soptesc tragandu-l spre mine de mana pe razboinic.

    Linistea se lasa, numai respiratia zgomotoasa a brunetului si scartaitul tocurilor se mai aude cand bruneta, mama celor doi baieti, ia o pozitie impunatoare indreptandu-si spatele pe cand... ceilalti, stau nemiscati privind de la unul la celalalt spre uimirea mea.

   La naiba?! Asta mai lipsea... De abia ne-am gasit, ca sa zic asa, si ei vor sa ne desparta. Doar el imi intelege durerea, cum si eu o inteleg pe a lui, sau cel putin asa stiu.  

-Esti dezmostenit! rosteste cu simplitate femeia facandu-ma sa ma incrunt. Si din toate actele de proprietati si nu numai, sa stii.

-Asta ai spus ai acum trei ani cand ai iesit din casa, mai stii? mormaie scarbit Liam apropiindu-se de fratele sau. 

-Liam, maraie barbatul mai in varsta. Nu te baga!

-Suntem frati, iar sangele apa nu se face, asa ne-ai invatat. Te pui cu unul, te pui cu ambii! Daca nu va convine, va poftim pe usa.

     Barbatul ofteaza, iar femeia isi pune palaria pe cap completand costumatia, apoi... cu un oftat si un marait slab cei doi parasesc salonul lasandu-ne pe toti in aer.

-Se mai intorc? sopteste Zoey refugiindu-se in bratele ursului.

-Nu. Si sper sa n-o mai faca, raspunde sec Mark imbratisandu-mi talia. 

-Kitty, murmura mama ajungand in dreptul tatei. Noi...

-Voi? Habar n-am ce a fost in capul vostru sau inca este, dar o putem lasa balta? rostesc lasandu-mi capul pe pieptul ursului, dar cum e tata - nemultumit de fel - maraie infundat. Cel putin pentru un moment? Discutam acasa, va rog.

-Fie, cedeaza femeia parasind salonul alaturi de barbatul blond.

       Atat eu, cat si bruneta ne uitam una la alta refuzand sa credem situatia de fata. Ea s-a refugiat in bratele fratelui mai mare, sau poate... e mai bine zis, el in ale ei, iar eu sunt mai mult ca sigur cea care si-a gasit locul la pieptul brunetului.

-Vei pleca? intreaba Zo venind catre mine cu pasi mici alaturi de Liam. Kitty?

-Nu, raspund cu greu. Cred.. De fapt sunt sigura.

-Sper...

      La cat de incapatanat e tata, mai rau ca un catar, va face el ceva si tot vom pleca. Nu stiu cum sau de ce, dar felul in care mama a cedat, asa de repede, nu prevesteste nimic bun. Ma astept la orice. Nu m-ar mira daca toate bagajele ar fi facute si puse frumos langa usa asteptand alaturi de familia mea prea iubita, sa plecam. Sau mai rau?! Imi si imaginez cum aterizam naibii prin Beijing.

  Usa se deschide, iar doctorul impreuna cu o asistenta blonda intra in salon. Cei doi se uita la noi mai rau ca la masini straine.

-Domnilor, va rog frumos sa parasiti salonul pentru a o lasa pe domnisoara Reed sa se odihneasca, zice folosind un ton autoritar aratand spre cei doi barbati Sherman. Si tu bruneto!

-Serios?! bombane Zo stramband din nas.

-Ihim, aproba din cap doctorul. Imi pare rau, dar puteti veni si maine, iar tu Sherman, mergi la tine in salon si incearca sa te odihnesti. Imediat vin si la tine, sa nu fugi!

-Da, sa traiti! mormaie Mark sarutandu-mi fruntea, ca mai apoi sa paraseasca salonul alaturi de ceilalti.