Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 23: Prietenii

­Acum, când reușise să îi găsească un motiv pentru comportamentul ciudat și distan, se simțea mai bine. Credea cu tărie că așa era el.

­– Fiecare reacționează diferit la presiune și stres, își aminti ea cu voce tare.

Mult mai fericită și mai încrezătoare în iubirea ce Chris i-o purta, înaintă mult mai ușor. Era sigură că iubitul ei nu va fi foarte aproape de acea șatenă, era imposibil ca el să își croiască o altă relație pe la spatele ei, doar își făcuse un nou prieten.

De undeva din depărtare auzi un sunet de pași. Deși continuă să se miște ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, urechile ei se concentrară de îndată pe inima persoanei ce o urmărea. Organul vital bătea rapid și energic, ceea ce însemna că omului îi era frică și că o urmărise ceva vreme, ea merse foarte repede. Profită de vântul slab din zonă și află că nu are de ce să se teamă, urmăritorul era într-adevăr doar un simplu om, nu era o creatură supranaturală, una care să o rănească, dar putea avea o armă, ceea ce însemna că o putea răni. În timp ce își simți propria inimă bătând mai tare, reuși să se liniștească cu ajutorul unui singur gând. Dacă urmăritorul ar fi vrut să o omoare, ar fi făcut-o până acum.

Mai făcuse câțiva pași pentru a se asigura că are și mai multă distanță între ea și cel ce îi era pe urme și se opri.

­­– Arată-te, porunci ea cu glasul prin de încredere.

Auzi un foșnet provenind din spatele ei și se întoarse de îndată. De după trunchiul unui copac se arătă un trup. Omul care o urmărise era înalt și avea o construcție slabă, poate prea slabă, ar putea spune. Dar ceva din înfățișara lui o deranjase. Deși avea părul roșcat asemeni focului și pistrui asemeni Miei, ochii verzi îi erau înțepați de neliniște și teamă. Expresia lui o terifia, o făcuse de îndată să îi fie frică. Părea a fi un om nebun.

– Tu ești unul dintre ei, vorbi băiatul și se apropie de ea cu un pas.

Alice îl lăsase să se apropie puțin de ea, era suficient de departe încât să fugă dacă ar fi încercat ceva, sau chiar și să îl atace. Dacă s-ar fi depărtat prea brusc, omul ar fi început să se panicheze și mai mult, iar după fața lui își dădea seama că era deja destul de panicat.

– Tu ești un vârcolac ca ei, vorbi băiatul.

Îl privi atent, spuse cu atât de mare ușurare acele cuvinte încât ea se neliniștii și mai mult. Dacă deduse atât de repede că ea este un vârcolac, însemna că știa despre existența lor.

– Trebuie să mă ajuți! aproape că țipă băiatul.

Glasul lui plin de disperare o făcuse să se dea un pas în spate.

– Nu, nu, nu, vorbi grăbit băiatul, te rog nu pleca.

Panica se putea citi pe fața lui, panică ce o făcuse de îndată pe Alice să se răzgândească. Omul păre a fi scăpat dintr-un ospiciu, dar era curioasă de ce anume nu dorea el să plece. Panica, durerea și agitația ce emanau din interiorul lui erau mult prea reale pentru a fi constrâns de Jeff.

– Prietena mea, începu el cu teamă, nu o găsesc.

Așteptă ca el să continue, și o făcuse de îndată ce înaintă cu un pas spre ea. Era și mai aproape, dar ea tot putea să atace sau să scape dacă ar fi încercat ceva.

– A plecat la o bucată de noapte din cabană și nu s-a mai întors. Am tot căutat-o, dar nu o găsesc.

De îndată ce auzi cuvântul "cabană", deveni mult mai atentă în privința lui.