Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 22: Lacrimi la telefon

O căldură puternică o cuprinse de îndată și o făcuse să se sperie. Ca să se liniștească, se lăsă pe spate și atinse metalul rece al peretelui liftului. De îndată ce simți acea gheață, simțurile îi reveniră și reuși să se stăpânească cât să nu leșine. Mintea ei zări ușile liftului, iar corpul percepu mișcarea ascensorului. Întreaga ei ființă încercă să se liniștească în timp ce își aminti de sărutul ce îl avuse cu câteva minute în urmă. Un fior îi curtremură întreg trupul când simți fantoma buzelor lui. Un freamăt îi cuprinse corpul și o făcuse să se afunde în amintirea acelei senzații ce o încântase și o făcuse să trăiască plină de fericire. Retrăia amintirea și se relaxă când aproape că îl putea simții sărutând-o din nou. Buzele lui peste ale ei, mâinile ei în jurul gâtului lui și corpurile lor ce se recunoscuseră de îndată. Retrăia totul cu încetinitorul, fiecare secundă, fiecare moment, fiecare atingere afrodisiacă.

Clinchetul ascuțit al ascensorului o scoase cu brutalitate din acea euforie a amintirii buzelor lui. Se reîntoarse în prezent și parcurse într-un ritm alert distanța până la camera ei. Simțea că nu mai poate ține lacrimile înfrânte pentru multă vreme și nu își dorea să fie văzută, nu când își simțea inima ruptă în bucăți și corpul foarte slăbit.

Nu era o proastă, știa să recunoască gestul trădării când îl vedea, iar Chris exact acest lucru făcuse. O sărutase, o sărutase așa cum o făcuse cândva, cu acea foame și dăruire, acea pasiune și sinceritate, dar o rănise când se depărtase. Nu era vorba de faptul că el trebuise să plece pentru că avea treabă, era vorba despre modul în care se schimbase dintr-o dată, cum o forțase să îi dea drumul și cum o părăsise în ascensor fără a-i adresa nici măcar un cuvânt pentru ca apoi să meargă cu o altă fată, să îi ofere atenție altei persoane. Se schimbase într-o fracțiune de secundă și își scoase toată răceala la înaintare și duritatea pe care ea nu o văzuse nicio dată la el. Căldura lui, dragostea și extazul inimii sale dispăruseră, deși știa că fuseseră acolo prezente când îi atinse pentru prima dată buzele. Se forțase să facă aceste lucruri, să devină rece, o simțise. Era imposibil ca el să o vadă, să o sărute așa cum o făcea cândva, apoi să se comporte extrem de rece dintr-o singură dată. Îl cunoștea și știa că el nu putea trece atât de brusc de la o stare la alta decât dacă se forța.

Trădarea lui, trădarea ce îi sfâșiase inima, a avut loc atunci când s-a comportat atât de galant și de cuceritor cu acea fată, chiar dacă ea era prezentă. A părăsit-o pentru o altă fată, nu i-a spus niciun cuvânt și i-a întors spatele. A zâmbit cuceritor altei fete, a fost politicos cu ea, iar pe ea a respins-o. Nu avea pretenția ca ea să fie singura fată cu care el vorbea, dar nici să fie ea cea respinsă.

După mai multe ore de contemplare asupra celor întâmplate, își luase telefonul și formase un număr familiar. După al treilea ton, posesorul telefonului răspunse.

– Cât mă bucur că m-ai sunat, draga mea! se auzi vocea voioasă a Angelei din difuzor.

Fericirea mamei ei adoptive se transmise de îndată și Aliciei. Se trezi zâmbind larg în ciuda faptului că avea fața brăzdată de lacrimi.

– Cum ai ajuns, scumpo? spuse Angela.

Alice începuse să îi povestească cum călătorise și cât de mult îi plăcea peisajul. Nu omise nici o parte cu privire la frumusețea pe care o văzuse în pădure și cât de mult o afectase aerul proaspăt și curat, dovada vie era însăși apetitul ei imens și pofta de mâncare sporită.

– Aș fi vrut să fi și tu aici, încheie ea relatarea.

– Și eu îmi doresc să fiu lângă tine, dar nu putem lăsa pădurea neprotejată.