Puterea celor trei fecioare (Întrând în lumea vârcolacilor, Volumul III)

Capitolul 20: Doar o joacă nevinovată

Parcurse mai bine de jumătate din distanța spre acel necunoscut, când îl auzi. Un strigăt puternic plin de furie, frustrare și epuizare proveni de la doar câțiva pași mai departe. Uimită de ceea ce auzise, scoase un mic suspin și își duse mâna la gură, nu putea să se dea de gol când nici măcar nu văzuse ceea ce se întâmplă. Era speriată de acel strigăt, speriată de ceea ce se afla în fața ei, dar îi era milă de cel care suferea.

Se folosi de trunchiul unui copac pentru a se camufla și se apropie și mai mult. Lumina lunii, singura sursă de lumină din întreaga pădure, o ajutase de îndată să vadă mai bine ce produse acele lucruri ce o înfioraseră. În lumina palidă a astrului ceresc, zărise un trup gol chircit în mijlocul unei gropi formate din câteva trunchiuri de copac și pământ. Chipul persoanei ce respira cu greutate era ascuns de propriul trup, dar asta nu o împiedicase pe Calla să nu înainteze și mai mult. Broboadele de sudoare de pe spinarea băiatului o făcuseră curioasă, dar nu la fel de curioasă precum scopul acelei gropi ce distruse o parte din proprietatea ei. Simțea milă pentru cel ce respira sacadat și părea a avea trupul cuprins de chinuri, avea de gând să îl ajute.

Mai mult preocupată de respirația precipitată a băiatului decât de proprii pași, Calla se împiedică. Pământul ud și lipsit de orice obstacol se dusese de îndată cu ea spre centrul gropii, iar ea se trezi mult mai aproape de acea siluetă decât sprease că va ajunge. Luată cu totul prin surprindere de gravitația ce o forțase să coboare și cuprinsă de jocul mușchilor încordați ai băiatului, nici nu se mai gândi să fugă cât putea de repede spre cabană. Rămase uimită de acele formațiuni surprinzătoare ce erau acoperite de sudoare și, deși clipise de mai multe ori, nu își putea muta privirea de la ei. Nu mai văzuse nicidoată asemenea mușchi ai spatelui încordați și proeminenți. Îl văzuse de câteva ori pe Rèchar fără tricou, dar lipsa lui de mușchi nu o ajutase deloc în situația de față.

Abia când băiatul îi sesiză prezența și își ridică privirea spre ea, Calla realizase pe deplin ceea ce se întâmplă. Icni de spaimă, în timp ce se gândea cum să scape cât mai repede. De îndată ce văzuse chipul lui, orice alt gând i se sfârșise. Părul negru era atât de răvășit și de ud, încât intra în ochii verzi ai băiatului. Avea dinții foarte albi și ascuțiți, în timp ce trăsăturile sale erau mai mult fioroase decât blânde. Întreaga față îi era cuprinsă de sudoare, iar ea se întrebă ce se întâmplase bietului Christopher de stătea în mize de noapte într-o groapă ciudată în mijlocul pădurii.

– Ce ai pățit? întrebă ea făcând abstacție pe cât posibil de trupul lui gol.

Chris o privi la fel de uimit ca și ea.

– Tu ce cauți aici? îi răspunse el cu o altă întrebare.

Vocea lui era obosită, dar tot nu o privase nici o secundă de acea răgușeală caracteristică. Văzându-i starea, Calla decise că nu mai exista nici un motiv pentru care să îl mintă sau să îl facă să prelungească conversația.

– N-am putut să dorm, dar tu?

Chris oftă, dar nu își schimbă nici o secundă poziția trupului, rămase în continuare aplecat de spate și încordat.

– Nu e treaba ta.

Calla clipi surprinsă de duritatea răspunsului lui, crezuse că el avea să fie genul acela de băiat politicos și dulce, nu se așteptase să se înșele.

– Ba este, mai ales că ești pe prorprietatea mea.

– Proprietatea ta?

Calla zâmbi în sinea ei știind că el nu se așteptase la așa ceva.

– Propriteatea mea, îi spuse privindu-l cu mândire. Ciripește!

Chris oftă și încercă să se mai adune puțin. Mușchii lui se relaxară, iar Calla îl privise atentă.