MAFIA- Rapirea // Volume I //

Capitolul 11 - Happy B-Day Karina part II.

     Nici nu mai știu de câte secunde nu mai respir ,dar oricum nu asta e important acum , se pare că acel Renzo e fratele crocodilului , la asta chiar nu mă așteptam... Deși , ochii aia verzi ,  aceeași poziție intimidantă , numele , ar fi trebuit să mă ducă imediat cu gândul la el.

El , care stă la doi pași de mine , privindu-mă nu tocmai frumos. Îl văd înaintând un pas , apoi și pe al doi-lea..

Făcui și eu douăzeci de ani , nu vreau să mor!

- Întoarce-te în camera ta! Spune la nici 15 cm de mine...cu tot cu floare! Și răbufnesc , în cel mai violent mod de pană acum:

- Dar tu ce mă crezi? Țip din toți rănchiunii și gesticulez cu nenorocitul ăla de ghiveci. Specie pe cale de dispariție? Nu e de ajuns că sunt doi paznici la ușa , acum trebuie să mă ții și sub observație!? Îl întreb la fel de nervoasă.

Nici nu apuc să clipesc , că îmi ia ghiveciul din mână , aruncând cu el fix în peretele din spatele meu.

- Data viitoare , ajunge în tine!

                             *

Când Alexandra spunea că are o altă surpriză , nu credeam că o să ia totul așa în serios. Încerc să cobor treptele casei fără să mă impiedic , iar exact când pun piciorul pe următoare scară , nenorocitele astea de sandale cu toc mă fac să alunec , dar sunt prinsă la timp fără a mai face contact cu podeaua.

- Ușurel , războinico! Ironia din glasul lui Octavio mă face să gem nervoasă , deși nu îl văd din cauza eșarfei legate strans la ochi , care o asigură pe Alexandra că nu văd nimic , sunt mai mult ca sigură că rânjește drăcește.

-Chiar e necesară esarfa asta? Și unde mă duci de mergem atat?Îl întreb exasperată.

- Nu eu sunt cel care a cerut să o porți! Acum taci , aproape am ajuns! Zice luându-mă pe sus în brațe.

- Ce faci? Zic trăgând în jos de rochița vaporoasă de vară pe care o purtam.

- N-am chef să te culeg din nou de pe jos! Spune plictisit.

Simt curentul călduț care mă cuprinde imediat și îmi dau seama că am ajuns afară. După încă câteva de secunde de mers , sunt pusă la loc , jos , recuperându-mi echilibrul cu greu.

- Îmm , acum îmi pot da jos eșarfa? Spun nerăbdătoare. Aștept un răspuns , însă nu primesc nimic , așa că decid să îmi desprind materialul din jurul ochilor , orice ar fi.

- Surpriză! Strigătele care se aud mă fac să mă dau un pas în spate și să privesc uimită spre oamenii adunați în cerc , în fața mea. Prima pe care o recunosc este nimeni alta decât singura mea prietenă de aici , care stă în mijoc cu un tort în mâini , următă de Gabriell , langă el stând Octavio , apoi două din menajerele cu care pot să spun că mă înteleg cât de cât ok , iar ultima persoană este doamna Meka , singura bucătăreasă de aici care are habar cu ce se mânâncă gătitul.

Îmi înăbușesc tipătul de fericire cu palmele , sărind în sus până ajung lângă Alexandra , acesta mută tortul într-o mână , iar cu cealaltă mă cuprinde.

- La mulți ani , încă o dată , Karina! Îmi soptește la ureche.

Ne despărțim din îmbrățisare , apoi primesc urări și din partea celorlalți , chiar dacă unele au fost în italiană și nu am înțeles mare lucru.