MAFIA- Rapirea // Volume I //

Capitolul 8- Octavio Puccinni

Mă trezesc transpirată și buimacă după coșmarul pe care tocmai l-am avut , al 3-lea din seara asta. Întorc capul spre ceasul electronic asezat pe noptieră , ceas care indică nici mai mult nici mai puțin de 4:37 dimineața , mă forțez să îmi cobor picioare acum parcă de plumb către marginea patului în căutarea papucilor de casă albi si pufoși. După ce îi găsesc merg către ușile terasei și le deschid automat lăsând aerul răcoros al nopții să pătrundă în camera luminată doar de razele puternice ale lunii , cu pași mari ajung la balustradă și îmi prind mâinile de ea de parcă viața mi-ar depinde de asta! Iau câteva guri zdravene de aer și cu o mână îmi șterg micile dâre de sudoare de pe frunte.

                Încerc să mă concentrez și să-mi amintesc chipul bărbatului ce-mi bântuiește visele de câteva seri încoace , chip pe care îl uit de fiecare dată când îmi deschid ochii! Fragmente din vis parcă mi se derulează prin fața ochilor , două fetițe mici alergând și jucându-se prin Central Park , urmate în deaproape de un bărbat ce ține două păpuși în mână.

     Îmi scutur rapid capul și imaginile din fața ochilor se evaporează în întunericul nopții! 

Mă întorc pe călcâie și părăsesc terasa , învelindu-mă rapid în cearcefurile reci ale patului , căzând cu totul în lumea viselor acum lipsită de incidente neplăcute!

***

Trezită de un amalgam de voci , îmi ridic capul de pe pernă și deschid ochii lovindu-mă de o lumină ce-mi deranjează retina pentru câteva secunde , urmând să mă obijnuiesc întru-un final cu ea.
Îmi îndrept capul spre ușile teransei pe care noaptea trecută le-am lăsat deschise și constat că vocile vin de afară.

După ce îmi dezmorțesc corpul încă adormit mă îndrept către dulap , de unde îmi aleg o rochiță galbenă de vară și intru în baie dând drumul apei dușului.
Părăsesc baia mult mai înviorată , însă zgomotul de afară parcă s-a amplificat așa că din pură curiozitate mă uit la angajații ce mișună ca niște furnici prin curtea din spate cărând veze cu flori , scaune , pahare , mese sau diferite lucruri.

O oră mai târziu cobor ultimele trepete ale scărilor încercând să evit și să nu încurc oamenii ocupați de aici și mă îndrept către grădina cu trandafiri , culori de roșu , roz , alb și galben predomină chiar și pe zidul de ciment care mai mult seamănă cu un gard din flori. Undeva în centru este o fântână arteziană cu un copil mic în vârf , iar lângă o bancă din beton în stil medieval.

După o explorare de aproape două ore prin grădinile și livezile vilei , hotărăsc să mă întorc în casă , bineînțeles după ce o să iau un buchet de trandafiri. Iau foarfeca de pe bancă și am grijă să tai trandafirii fară să mă înțep!

- Dă-mi voie , ar fi așa păcat să te rănești! Vocea ce-mi respiră în ceafă mă face aproape să scap foarfeca din mână.
Rămâm nemișcată lăsând bărbatul să-mi ia foarfeca dintre degete.

- Puteam să jur că nu o să dureze mult până o să te revăd! Zice mentinându-și privirea pe flori.

Să mă revadă? Dar când ne-am mai întâlnit? Îi studiez chipul și nu îmi pot da seama cine este bărbatul de lângă.

- Unde-mi sunt manierele , Octavio Puccinni! Spune întorcându-se spre mine.

Îl analizez mai bine , par negru ca pana corbului , înalt , bine făcut , dar nu exagerat , de la umăr până aproape de încheietură brațul stâng era plin de tatauje indescifrabile , dar care pentru el probabil au o însemnătate. Era îmbrăcat în totalitate în negru , iar asta îi dadea un plus de mister! Însă ceva în stomacul meu parcă s-a declanșat când i-am privit ochii aproape de aceeași culore ca părul , și nu , nu erau fluturași , ci un sentiment ce parcă îmi spunea că cel din fața mea este pericolul în carne și oase , și că trebuie să stau departe.